Doamna Bejan este una dintre cele mai interesante persoane pe care le-am cunoscut. Fost jurnalist, actual profesor universitar. Mulţi dintre colegii mei spun că îi plictiseşte, pentru că vorbeşte groaznic de mult, însă are o carismă pe care puţini o apreciază. Mie mi se pare că am atât de multe lucruri de învăţat de la ea, încă mi-aş prelungi seminariile cu cel puţin patru ore în fiecare săptămână. Tind să cred că este o profesionistă, indiferent ce predă. Mass-media sau comunicare de masă. E unul dintre puţinii profesori pe care îi apreciez până în măduva oaselor, pentru că sunt inteligenţi, pregătiţi şi nu se supără când le adresezi critici. Ştiu cum să contraargumenteze, şi te încurajează şi pe tine să devii un bun profesionist.

Sunt profesori de toate categoriile. Unii ştiu atât de multe încât rămâi uimit de fiecare dată, alţii abia îşi târâie zilele de pe o zi pe alta, dar se cred super interesanţi.

Ce îmi place cel mai mult, este faptul că toată lumea are neinsiruite cerinţe de la tine şi câteodată vor să te împingă de la spate. Când de fapt facultatea nu are asta în vedere. E “facultativă” aşa cum îi spune şi numele. Râd când îi văd cum încearcă din răsputeri să te facă să-ţi duci la capăt sarcinile, cu responsabilitate. Cred că fiecare ar trebui să aibă grijă de propriul drum, “cause that’s what democracy is all about right?“. Concurenţă.

Eram zilele trecute în tramvai şi m-a pocnit. Mi-am dat seama că majoritatea celor care se consideră personalităţi super importante în universitate au doar o bază teoretică solidă. Iar când vine vorba de proba practică, mulţi dintre ei ar fi adevărate catastrofe, pentru că şcoala nu te învaţă să te faci faţă situaţiilor de criză, atunci când îţi tremură toată carnea pe tine şi când parcă ai creierul lipit de tavanul alb. Îmi place totuşi că ei încearcă să ne înveţe să ne adaptăm mediului în care o să activăm ca viitori profesionişti. Ştii, ăsta e cuvântul cheie. Mă întreb uneori cât de pregătită voi ieşi după trei ani de facultate.

Pentru că vreau să devin mai bună.