Procrastinarea sau de ce o să ajungem niște zombie

Procrastinarea sau de ce o să ajungem niște zombieAjung acasă. Îmi las geaca în cuier şi ghiozdanul la uşă, şi mă duc direct în camera mea. Aici, mă pun pe computer fără să mă mai schimb în hainele de casă. Trebuia să trimit un mail important colegului, dar i-l dau mai pe seară. Mama mă cheamă din bucătărie la masă, dar, nervos, îi spun că vin imediat. Între timp dau refresh pe facebook, blogurile pe care le citesc, site-ul de ştiri şi mai ascult vreo melodie. Controlez mail-ul, defragmentez D:-ul, intru pe mess şi verific cine e on. După încă alte trei rugăminţi, mă duc la masă.

La masă, din discuţia cu mama, îmi aduc aminte de proiectele/temele pentru săptămâna ce tocmai a început, şi îmi propun să mă apuc de ele. Ajung în cameră, mama, din uşă, îmi arată unde-s caietele, dar o expediez verbal repede. Refresh pe facebook, bloguri, site de ştiri… a da!, apare filmul/jocul/serialul/whatever nou; ia să-l caut pe google. Bine, hai, mă apuc de lecţii! Dar biroul e super murdar, ia să strâng ambalajele de napolitane, hainele aruncate, cd-urile, să am loc de învăţat. Of, n-am loc să-mi pun hainele, hai să fac curat în dulap. Gata, acum mă apuc de lecţii. Dar întâi ascult un pic la iPod, să încep bine.

Sună cunoscut? Da, adolescentul tipic român, cu monumentala lui lipsă de voinţă. Unii spun că e pur şi simplu lene. Dar lenea asta are un sinonim: PROCRASTINARE.

Procrast eşti tu bă!

Pompos cum vi s-ar părea, cuvântul şi comportamentul au câteva mii de ani, de pe vremea romanilor; în latină procrastinatus înseamnă aproximativ “a lăsa pe mâine”, ceea ce e exact ce descrie cuvântul. Tot Wikipedia ne dă definiţia, şi anume actul de a îndeplini priorităţile mai puţin importante înaintea celor importante, cauzat de anxietatea de a începe ceva nou, de proporţii. Se pare că ar avea chiar cauze psihologice, fiind un “diagnostic” pus de psiholog.

Cu toţii suntem bolnavi

Puţini oameni, cel puţin la vârsta de “doar18ani.ro”, am cunoscut, care să nu sufere de aşa ceva. Totuşi, “să sufere” mi se pare exagerat, pentru că până la urmă nu e o boală mentală. Pe vremea bunicilor se numea voinţă, şi doar cei care şi-au dezvoltat-o au reuşit să ajungă unde doreau. Iar la comoditatea din prezent, lumea e dispusă să dea vina pe orice altceva în afară de propria persoană pentru orice defect, inclusiv lenea de a începe şi de a duce ceva la bun sfârşit. Ştim cu toţii cât de mult au învăţat părinţii noştri în liceu faţă de noi care suntem nişte balegi care nu învaţă nimic (cum, n-aţi mai auzit textele astea?) şi care n-o să intrăm la facultate, sau, dacă o să intrăm, n-o s-o terminăm. Dar imediat apelăm la faimosul “Pă vremea voastră n-aveaţi ce face, comuniştilor, şi stăteaţi să învăţaţi!!!”.

Aici, avem, oarecum dreptate. Ce tentaţii aveau ei şi ce tentaţii avem noi acum? Internet, mobil, tv, iar internet, şi tot restul sunt atât de irezistibile, încât datoria noastră se minimizează acolo, atât de mult, încât n-o mai putem simţi. Probabil că e mult mai greu pentru noi să ne apucăm de ceva acum (nu de WoW sau heroină, de învăţat de exemplu) decât pe vremea bătrânilor, şi asta e încercarea generaţiei noastre, dar, dacă reuşim, concurenţa în viaţă, pe plan profesional, o să fie mai mică acum decât atunci, doar pentru că am fi mult mai puţini neprocrastinatori.

Pastilă pentru minte?

Cazurile grave de aşa ceva (din câte am înţeles, da, există, şi probabil că şi pe lângă noi putem vedea procrastinatori patologici) duc la o viaţă imposibilă, din punct de vedere social şi profesional. Se intră într-o spirală negativă din care e din ce în ce mai greu să ieşi, însă trebuie să fii foarte slab ca să ajungi la un asemenea prag. Psihologul e recomandat, dar, dacă chiar te-ai săturat de situaţie, rămâne varianta naturală, veche de milenii: VOINŢA. Pune post-it-uri peste tot, propune-ţi ferm fiecare acţiune următoare şi nu pierde timpul degeaba. Învaţă să analizezi situaţia în fiecare moment, şi observă dacă faci ceva productiv.

Însă, în final, oricâte scuze ai găsi pentru lenea ta, gândeşte-te că tu ai ales procrastinarea, nu ea pe tine. Şi nu uita: Voinţa se antrenează!

Distribuie:

4 Comentarii

  • Reply 7.March.2011

    Oana

    Dilema sau de ce Calin foloseste numai titluri duble. :D

  • Reply 15.March.2011

    Sorin

    foarte educativ video ;)

  • Reply 11.April.2011

    Mara B

    Bravo Călin. Iar video-ul este chiar interesant.

  • Reply 16.April.2011

    Luanaaaa

    Nu este deloc doar un fenomen romanesc!:D Bravo Calaina, ma faci mandra. :*

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.