“Povestea uitării” – Stefan Merrill Block


Povestea uitării” de Stefan Merrill Block – Editura Humanitas Fiction, Raftul Denisei

Romanul de debut al lui Stefan Merrill Block a fost desemnat de numeroase publicații cel mai bun roman al anului 2008, și a ajuns finalist la Indies Choice Book Award în anul 2009.

Despre ce este vorba?

Pe parcursul romanului se împletesc 4 fire narative: povestea tânărului Seth și cea a bătrânului Abel, între care se strecoară treptat povestea tărâmului închipuit Isidora, și un istoric genetic, urmărind treptele dezvoltării maladiei Alzheimer.

De-a lungul romanului, Abel își reamintește propria tinerețe: lupta crudă a fratelui său cu boala moștenită genetic, relația adulterină pe care a întreținut-o cu soția acestuia, Mae, fiica pe care au avut-o, dar pe care nu a putut-o recunoaște și blestemul desfigurării sale fizice, pe care l-a purtat toată viața. Seth încearcă să reconstituie trecutul misterios al mamei lui, documentându-se neîntrerupt despre boala care îi răpune treptat mama, urmărindu-și arborele genealogic cu scopul de a determina originea maladiei.

În paralel este prezentată povestea Isidorei, un tărâm fantastic, în care oamenii nu au memorie și nu folosesc cuvinte pentru a se înțelege, ci atingeri. Acest basm este transmis în mod ironic din generație în generație, încă din secolul al XVIII-lea, pe linia familiei lordului Alban Mapplethorpe, cel bănuit de răspândirea inițială a variantei EOA-23 a bolii Alzheimer, de care suferă și Jamie, mama lui Seth și fiica pierdută a lui Abel.

Ce mi-a plăcut la carte?

Deși subiectul este neplăcut, iar poveștile prezentate sunt dramatice și vag amuzante (genul de umor dulce-amar cu care sunt relatate tragediile ce nu vor să întristeze, ci să inspire), autorul reușește să le prezinte atât de cursiv, de detaliat și de lucid, încât, în combinație cu fantezia evidentă din basmul Isidorei, lasă impresia unei utopii. Stefan Merrill Block reușește să transforme boala Alzheimer într-o poveste cu fantome pe care copiii și-o spun unii altora asupra serii pentru a impresiona.

Cel mai mult mi-a plăcut ușurința cu care autorul s-a jucat cu diferitele stiluri narative, fără să perturbe cumva cursivitatea povestirii; autorul știe să atragă cititorul care se plictisește ușor, ținându-l într-un suspans continuu prin alternanța stilurilor: fie ai parte de pagini de roman propriu-zis, fie de câte un capitol ce pare desprins dintr-o enciclopedie de genetică aplicată, fie de câteva rânduri dintr-o carte cu povești pentru copii.

De ce recomand cartea?

Pentru că datele științifice referitoare la maladia Alzheimer sunt foarte bine documentate, autorul prezentându-și într-o notă finală vasta bibliografie; pentru că este un mod foarte comod de a-ți însuși informații greoaie și detalii științifice (psihologia de clasa a X-a arată că înveți întotdeauna mai repede când îți este povestit decât atunci când ai de memorat o listă); pentru că este o lectură plăcută, o împletitură armonioasă între real și fictiv.

Distribuie:

1 Comentariu

  • Reply 6.September.2011

    Mada

    Si eu tocmai am citit-o, mi-a placut tare, tare mult! Bine, acum am momente de paranoia, de genul “am incuiat usa?” sau “unde am pus chestia aia?”, dar sunt sigura ca o sa imi treaca:)))

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.