29.Jun.2010 / Uncategorized / 337 vizualizări /

Portugal – life is wonderful. Mai e un pic.

Mai aştept încă o săptămâna să îmi adun gândurile, pentru că încă nu s-a terminat de tot. Aş vrea să savurez toate momentele care mi-au mai rămas, cu toţi oamenii rămaşi.

Deocamdată mă simt exact ca la început. Când căminul era gol, unii veneau alţii plecau, când nu ştiam pe nimeni (deşi acum ies mult cu portughezii), când mă rătăceam tot timpul pe străzile din Covilha, sau când ieşeam în recunoaştere. Oraşul e pustiu. Dacă înainte totul era verde, acum totul pare a fi arzând în lumina soarelui Atlanticului. Până şi luminile oraşului au început să se stingă treptat. Studenţii pleacă acasă.

Nu ştiu de ce, dar oricât de mult mi-aş dori să mai rămân aici, toată atmosfera asta mă face să-mi doresc nespus de mult să ajung acasă. Eu, care nu am vrut nici un moment să mă întorc. Mi-e dor să îmi beau cafeaua cu mama, să stau cu sora mea la poveşti, să merg cu bicicleta, să citesc în bătaia soarelui care îmi va colora frumos pielea, să-mi vizitez bunicii, să râd cu prietenii mei.

Una dintre concluziile pe care le-am tras de când sunt aici e faptul că “vestul” nu e locul în care găseşti tot ce ţi-ai fi putut dori vreodată, însă poate nu am ajuns eu în locul potrivit. Evident, sunt locuri şi locuri, există oraşe de care nu te mai saturi niciodată (Barcelona), există oraşe pe care trebuie să le vezi măcar o dată în viaţă pentru că miturile care îţi circulă prin minte trebuie confirmate sau infirmate (Paris), există peste tot lipsuri. “Vestul” te învaţă cum e să fii altfel, cum e să cunoşti altfel de oameni, te învaţă să te descurci un pic singur şi să nu mai fii atât de sentimentalist. Eu sunt puţin rece şi recunosc asta, dar dacă nu plâng tot timpul asta nu înseamnă că nu îmi pasă. Şi da, mă enervează toţi cei care se ataşează prea repede de toţi cei care curând nu vor mai conta, mă enervează oamenii care pun prea mult suflet în lucruri mărunte, în loc să-şi canalizeze energia spre lucruri care le pot aduce mult mai multă satisfacţie, mă enervează toţi cei care cred că România e un pumn de ţigani aruncat în estul Europei.

Oricât de neplăcut e câteodată să trăieşti în România, cred că peste tot e la fel, pentru că toţi oamenii pe care i-am cunoscut sunt sătui de ţara lor şi spun că ar vrea să locuiască altundeva. Asta înseamnă că nu ştim să ne apreciem ţara, nu ştim să încercăm să ne dezvoltăm în mediul în care trăim, pentru că din punctul meu de vedere în România, şi nu numai, sunt o grămadă de posibilităţi însă mulţi dintre noi se complac în plictiseală.

Nu sunt revoltată, decât un pic. Trag concluzia unor lucruri de care mă izbesc cam des pe aici.

Deocamdată mă duc să împachetez. Săptămâna viitoare vă spun cum e să fii acasă şi care sunt concluziile celor 5 luni de Erasmus.

---