15.Jul.2009 / Uncategorized / 737 vizualizări /

Plimbare nocturnă

Din gresealã, acum vreo trei zile am ajuns acasã dupã ce se înnoptase afarã şi am dat de gust în ceea ce priveşte plimbãrile pe timp de noapte. Atunci a fost bine, oamenii cât de cât normali, mã obişnuisem cu traficul încã de când era luminã. Totul ok.

Asearã am ieşit direct pe înserat şi întâi am fost la plimbare în afara oraşului sã mã învãţ sã merg noaptea şi pe genul ãsta de drumuri. Pesemne o fi vreo discotecã prin Gherãieşti încolo, cã tare aglomerat mai era. La un moment dat am prins drum cu douã benzi, ambele fãrã maşini parcate, ideale pentru depãşiri, eu fiind pe banda a doua şi având un pierzãtor de tren prin spate (adicã se grãbea tare). Nenea m-o claxonat destul de nervos sã mã dau la o parte sã mã depãşeascã. Dar eu doar nu-s fraierã sã ascult de strãini: m-am dat pe dreapta, dar în loc s-o las încet am depãşit alte 3-4 maşini de l-am lãsat pe fraier în urma.

Dupã ce s-a terminat turul, am intrat în jungla urbanã. Şi vai de viaţa mea, sã mor de inimã nu alta când am vãzut ce-i. Prin centru m-am descurcat cumva, era pustiu şi mai încolo multe semafoare deci lumea nu avea unde sã-i dea tare. Plus cã un claxon, înjurãturã sau flash bine plasat m-au ajutat sã ajung întreagã pânã hãt, la McDonald’s. Acolo m-am strecurat la semafor ca sã am strada liberã dup-aia. Pe sens opus era o maşinã de poliţie, lângã, pe aceeaşi bandã un motociclist şi aveam chef sã fac mişto de ‘nea miliţianu’. Ştiu deja cã majoritatea, când mã vãd, cascã nişte ochi de parcã tocmai aş fi coborât uşor dintr-un OZN, dar de data asta vroiam sã le fac şi oleacã în ciudã. S-o fãcut galben, am plecat uşor, am mers legal pânã am trecut de maşina cu pricina şi dup-aia am accelerat tare, sã crape ãia de ciudã cã au motiv, dar nu pot sã mã opreascã.

Dup-aia, parcã înnebunise lupul din reclamã. Fiecare se strãduia sã meargã cât mai tare, ocolea cu nonşalanţã orice potenţial pericol, fãrã sã-i pese cuiva cã, din greşealã aşa, aş fi fost şi eu pe drum. Rar, din când în când, mai era o Dacie ramolitã care mergea încetişor, proptitã gingaş pe mijlocul drumului şi care îmi fãcea mai multe probleme decât toate celelalte maşini (pentru cã toate mã alungau de pe drum, de parcã aş fi fost eu vinovatã cã ãla din faţã mergea încet). Am trecut şi de pod, de acum mã apropiam de ieşirea din oraş, loc în care mã comport ca pe european: mã duc cuminte pe banda întâi şi merg fix cu ce vitezã vreau eu, fãrã sã-mi pese de trafic sau cã aş încurca pe vreunul. Vrei vitezã? Fuguţa pe banda a doua. Înainte de sensul giratoriu m-am dus iar mai pe mijlocul drumului şi apoi iar m-am relaxat pe banda întâi, fãrã sã-mi pese dacã mã pândeşte poliţia (aveam 60 la orã, ce putea sã-mi facã?).

Treptat lumea mergea mai încetişor şi uite-aşa am ajuns la primul semafor în drum spre casã. Nu m-am strecurat, deşi mâine cred cã am sã încerc. Pe banda întâi, lângã mine, a venit un bãiat frumos (deci frumos!), brunet, într-o maşinã fainã de tot care a început sã-şi spele parbrizul. Tare nu i-am spus nimic, dar în gând i-am adresat vreo douã vorbe dulci (Sã ştii cã am fãcut duş azi-dimineaţã. Merci oricum!). Cred cã s-o prins ce fãcea şi s-o potolit repede. Dup-aia, auzeam nişte acorduri de chitarã de la el din maşinã. Sã înnebunesc, nu alta: mã juram cã e cocalar. Mã uitam la el foarte nedumeritã: roacker, cu bani, maşinã fainã, fãrã pleatã, cu aspect îngrijit, ce pot sã-mi doresc mai mult? Sã se uite la mine – mi-o trãznit prin cap. Pânã sã se uite el, mã uitam eu şi mã chinuiam sã ghicesc ce melodie ascultã. Surprizã, nu era rock ci Dirty Diana de la Michael Jackson. Apoi a schimbat-o cu Beat it(diplomat bãiatul, n-am ce zice) şi s-a fãcut verde la semafor. Degeaba am încercat sã merg în paralel cu el, tot nu se mai auzea muzica.

Pe pod iar m-or fugãrit şoferii, dar de data asta mi-or oferit şi un mic bonus: ãia de lângã mine se bãgau pe banda mea claie peste grãmadã, iar ãia din spate mã înjurau cu farurile cã de ce nu merg mai tare (cã nu-mi stã bine hârtie pe asfalt,de-aia!). Dar toate astea au avut un final fericit: la semaforul de la McDonald’s era în faţa mea maşina de poliţie. Pentru prima oarã m-am bucurat cã am vãzut-o. Ştiţi ce efect calmant asupra şoferilor are tipul ãsta de maşinã? Eu ştiu! Dupã ce s-a eliberat banda întâi, m-am dus eu acolo astfel încât la urmãtorul semafor m-am oprit în paralel cu nea Garcea al cãrui pasager din dreapta se holba la mine ca la o minune cereascã. Dacã se afla în altã maşinã plecam foarte tare de pe loc, sã fiu sigurã cã nu mã uitã dar aşa, poliţai pe drum, am mers liniştitã.

Pânã la urmã m-am dus acasã şi cât am parcat motorul (adicã m-am uitat cum se parcheazã singur) am selecţionat atent ce-i povestesc lu’ tata cã doar n-aveam sã-i spun cum l-am fentat pe unul care vroia sã mã depãşeascã sau cã fãceam în ciudã la poliţai.