22.Nov.2010 / Film / 631 vizualizări /
Persepolis (2007)
Persepolis este un film animat francez în regia lui Marjane Satrapi şi Vincent Paronnaud, produs în 2007, bazat pe romanul grafic, autobiografic, cu acelaşi nume.
Acesta ne prezintă copilăria unei fetiţe iraniene plină de îndrăzneală şi inteligenţă, în timpul Revoluţiei Islamice. Prin ochii personajului principal, Marjane, o fetiţă precoce şi directă în vârstă de 9 ani, vedem cum speranţele oamenilor sunt zdrobite pe măsură ce fundamentaliştii preiau puterea – forţând femeile să poarte văl şi întemniţând mii de oameni. Inteligentă şi neînfricată, ea îi păcăleşte pe “gardienii sociali” şi descoperă muzica punk şi formaţii precum ABBA şi Iron Maiden. Toate acestea se întâmplă în cursul războiului dintre Iran şi Iraq şi sub regimul dictatorial instaurat de guvern.
Odată ajunsă în anii adolescenţei, Marjane e trimisă de părinţii ei în Austria, unde trebuie să se lupte cu vechile obişnuinţe şi cu prejudecăţile oamenilor, însă reuşeşte să se descurce. Totuşi după o perioadă de timp singurătatea şi dorul de casă nu-i dau pace astfel că se întoarce înapoi în Iran alături de familia sa, fiind nevoită să revină la vechile restricţii impuse de fundamentalişti (să-şi acopere din nou faţa şi să trăiască într-un regim tiranic).
După o perioadă dificilă de acomodare, Marjane se înscrie la o şcoală de arte şi se căsătoreşte, continuând în tot acest timp să vorbească împotriva ipocriziei la care e martoră zilnic. La vârsta de 24 de ani îşi dă seama că indiferent cât de mult îşi iubeşte ţara, nu poate locui acolo. Astfel se hotărăşte să se mute în Franţa, fiind foarte optimistă în legatură cu viitorul ei.
Titlul “PERSEPOLIS” vine de la capitala persană fondată în secolul 6 I.Hr. de către Darius I., mai târziu distrusă de Alexandru cel Mare.
Concluzionând, Persepolis este un film care te poartă în timp şi în spaţiu, orginal din punct de vedere al realizării, bazat pe o poveste emotionantă de viaţă.


Îmi place că ai pus coperta de la bandă.
Initial am pus doua poze,una reprezentativa filmului si cea de-a doua reprezentativa cartii,in cazul in care cineva este interesat si de carte,dar din cauza unor probleme tehnice nu a putut fi uploadata.