Încă de la început îl recomand celor care vor bună dispoziţie şi două ore antrenante, iar celor care caută similarităţi cu primul volum din seria lui Rick Riordan şi logică narativă le spun să stea acasă.

Un adolescent cu probleme, Percy Jackson, se dovedeşte a fi Perseu, băiatul celebrului Poseidon, zeul mărilor, unul din cei Trei Mari, triada de zei-fraţi care se află în centrul mitologiei greceşti, în care mai sunt incluşi Zeus, şeful Olimpului, şi Hades, stăpânul Infernului. După cum bine ştiţi, zeii aveau obiceiul de a se “întovărăşi” cu muritorii, copii rezultaţi fiind semi-zei, aşa cum au fost Hercule, Ahile, Iason sau Tezeu. Percy este implicat fără voia lui într-o “gâlceavă a zeilor“ care ameninţa existenţa umanităţii, iscată din dispariţia fulgerului, arma supremă a lui Zeus.

Odată ce îşi află adevăratele origini şi puteri supraomeneşti, Percy va trece, în încercarea de recuperare a fulgerului lui Zeus şi de salvare a mamei sale muritoare, alături de noii săi prieteni, frumoasa Annabeth, fiica zeiţei Atena, şi satirul Grober, protectorul său oficial, printr-o serie de aventuri periculoase. Înfruntarea Medusei (unde avem o apariţie de efect a Umei Thurman), omorârea Hydrei, trecerea peste tentaţia florilor de Lotus din Las Vegas şi o călătorie spectaculoasă prin Infern sunt episoade definitorii ale filmului.

Are similarităţi cu seria Harry Potter prin prisma celor trei eroi principali, a regizorului Chris Colombus sau a faptului că sunt semi-zei (= sânge-mâl). Între punctele slabe ale filmului aş aminti nerespectarea cărţii din care s-a inspirat, poate şi datorită faptului că nu este una (încă) celebră, o intrigă subţire şi dialogurile slabe. Totuşi, recomand filmul pentru apariţiile unor actori cunoscuţi, precum Pierce Brosnan (centaurul Chiron), Dean Bean (Zeus), Rosario Dawson (Persephona), pentru o viziune aparte asupra mitologiei greceşti şi pentru faptul că nu trebuie aşteptat ca eroii principali să ajungă adolescenţi ca aluziile sexuale să lipsească, cum s-a întâmplat în seria Harry Potter.