19.May.2009 / Uncategorized / 390 vizualizări /

Pentru o cauză nobilă…

Articol scris de Mina Barbu

Trăim într-o lume plină de rău şi de schimbări. Paradoxal şi clişeic. Dar nu toţi trăiesc schimbarea, căci răul “se descurcă bine”.

Schimbările, într-o lume dominată de rău nu poate apărea, cred, decât sub formă de revoltă, când oamenii nu mai suportă condiţia (lor) actuală şi, urmând istoria, fiind dispuşi să omoare. Este trist însă că factorul decisiv nu este “calea cea buna” ““ deşi “the right thing to do” ar fi cea mai sugestivă expresie.

Revenind în “zilele noastre”, situaţiile extreme (adică partea cu “dispuşi să omoare”) sunt substanţial mai puţine, crimele acestea fiind făcute în principal pentru pace / împotriva războiului, sau în numele religiei (şi nu mă refer doar la cele mediatizate), al libertăţii (umane-sociale).

Bineînţeles, poate exagerez cu termenul “crimă“, însă cu siguranţă “agresivitate“ nu este de ocolit.

Pe lângă aceste teme puternice, oamenii luptă şi pentru alte lucruri care îi deranjează profund, dorindu-şi altceva, posibil opusul.

Unii luptă pentru legalizarea canabisului, alţii pentru spaţii verzi “pe cap de locuitor“, pentru role şi biciclete în parcuri, unii chiar pentru (nobila) curăţare a mediului ““ fie că voluntariatul înseamnă mai mult excursii, focuri de tabara, socializare, fie doar cele câteva tone de gunoi adunate, sau surse de energie alternative, lupta pentru salvarea copiilor din Africa şi împotriva bolilor benigne de care se moare în fiecare zi din cauza lipsei de medicamente, sau bineînteles împotriva foametei. Iar lista poate continua la infinit, lumea fiind departe de perfecţiune.

Cu toate aceste idei sunt de acord, chiar dacă nu mă afectează direct sau dacă nu m-am implicat până acum, din varii motive: timpul, vârsta, lipsa experienţei şi alte câteva posibile variante.

Într-o exprimare foarte idealistă mereu voi putea spune că la o vârstă la care majoritatea copiilor se gândesc la pubertate, eu mă gândeam la Corpul Păcii şi îmi doream să schimb ceva.

(“I told that story so I can tell this story.“ ““ Blue Collar Comedy)

Acum o să mă transform în omul care îşi apără propria cauză, pentru că trebuie să porneşti de undeva.

Motivele mele sunt multiple. Partea obiectivă a fost prezentată în textul petiţiei; cea subiectivă este căţelul meu, evident.

Acum nu vreau să mă plâng că nu am unde să îmi las “animalul de companie“ să alerge, bănuiesc că se întelege de la sine“¦

Mai degrabă aş vrea să descarc un altfel de sac emoţional. Înainte să pornesc oficial petiţia online, m-am sfătuit cu diverse persoane, dar şi am căutat un oarecare suport cât mai aproape de textul petiţiei, însă m-am lovit de un zid de neîncredere. Întrebările, legate de semnături, primărie, rezultate etc. veneau ca serul letal menit să îmi omoare speranţa, parcă.

Mă gândesc că pe măsură ce trece mai mult timp, cu atât mai puţină încredere ai în lume şi societate.
Dar eu sunt încă încrezătoare că nimic nu va fi de prisos, un gest altruist fiind mereu răsplătit.

Dacă eşti de acord, ajută cu o semnatură.