Pelerinul Kamanita – Karl Gjellerup

pelerinulPelerinul Kamanita“, de Karl Adolph Gjellerup – Editura Litera

Lectura de această lună este una deosebită dată fiind tema mai puţin obişnuită în comparaţie cu cele abordate anterior, şi anume, religia budistă. Aceasta este regăsită în romanul Pelerinul Kamanita a scriitorului danez – laureat al Nobelului în anul 1917 – Karl Adolph Gjellerup.

Luând în considerare operele anterioare ale autorului, aceasta este prima care tratează o astfel de temă. Apărut în 1906, romanul marchează trecerea într-o nouă etapă creativă, influenţată de budism şi cultura orientală şi este recunoscut ca unul dintre cele mai de succes romane ale scriitorului.

Despre ce e vorba în Pelerinul Kamanita?

Pelerinul Kamanita surprinde o poveste de dragoste în perioada ultimilor ani de viaţă ai Sublimului Buddha. Romanul are ca personaje principale pe Kamanita, fiul unui negustor din Ujjeni, oraş din sudul Indiei, ce poartă numele zeului iubirii-Kama şi pe Vasitthi, fiica unui aurar din marele oraş Kosami, aşezat pe malurile fluviului încărcat cu legende-Gange.

Între cei doi se înfiripă o frumoasă relaţie de dragoste, în pofida primejdiilor ce o pândeşte, aceasta fiind la un moment dat oprită de un peţitor cu şanse la mâna tinerei Vasitthi. Acest fapt determină ca iubirea dintre cei doi să nu se împlinească pământește, ci doar în Nirvana. Astfel, Kamanita devine pelerin, iar pe parcursul călătoriei sale în India îl întâlneşte pe Sublimul Buddha, căruia I se confesează fără a-i cunoaşte adevărata identitate.

Toate acestea se petrec în prima parte a romanului, ca în cea de-a doua să ni se prezinte acţiunea în Nirvana, unde cei doi tineri se regăsesc şi îşi pot continua povestea de dragoste spre eternitate, în împărăţia lui Brahma.

Ce mi-a plăcut la Pelerinul Kamanita?

Acest roman, de-un exotism hipnotizant, îmi aduce aminte cu uşurinţă, chiar de la prima vedere, de romanul Maitreyi al scriitorului român, Mircea Eliade. Acesta îmbină, la rândul său, povestea de dragoste dintre doi tineri, presărată cu provocări, ce ţin de cultura hindusă, provocări ce ne ţin în suspans. Însă, ceea ce acest roman aduce în plus este îmbinarea deosebită cu experienţele pelegrinajului tânărului Kamanita şi confesiunile acestuia faţă de Buddha. Astfel, ne sunt redate experienţele iniţiatice ale pelerinului ce ne ajută să pătrundem şi să cunoaştem mai bine cultura hindusă, ca neexperimentaţi în acest domeniu.

De asemenea, m-a impresionat şi cea de-a doua parte a romanului, ce ne dovedeşte pasiunea pe care autorul a crescut-o pentru această religie. Imaginaţia bogată a acestuia a reuşit să croiască o iubire eternă între doi tineri pe alte tărâmuri decât cele omeneşti, tărâmuri ce nouă ne sunt necunoscute şi poartă denumirea unor concepte abstracte, cum ar fi Nirvana. Astfel că romanul ne arată ce ar trebui să se întâmple după viaţă şi moarte, într-o lume greu accesibilă oricui.

Romanul conţine un melanj de elemente, de la suspans şi senzaţional până la pilde şi elemente tipice romanului popular, parcă sustrase dintr-un basm. Acestea aduc acţiunii ritm, prin intermediul figurilor de stil şi a descrierilor poetice, ce determină denumirea sa de roman poetic de dragoste.

De ce recomand Pelerinul Kamanita?

Aşadar, este de la sine înţeles că voi recomanda acest roman numai datorită temelor exotice de dragoste şi de regăsire de sine pe care acesta le prezintă, într-o permanentă dualitate: viaţă – moarte, viaţa tânărului – viaţa tinerei, iubire – despărţire etc. Pelerinul Kamanita se înscrie cu uşurinţă între cele mai reprezentative opere ale literaturii exotice, iniţiatice în religia şi filosofia hinduse, ce prezintă o iubire fascinantă în care orice îndrăgostit se poate regăsi la un moment dat şi poate găsi drumul just spre descoperirea sensului primar al autocunoaşterii şi al desăvârşirii prin dragoste.

Distribuie:

Nicoleta Vasile

De câţiva ani am învăţat că, uneori, este bine să îţi înfrângi temerile şi să faci ceea ce nu ai fi crezut că ai putea. Am ajuns să scriu despre cărţi şi filme, să îmi exprim gândurile, să fac ceva din pasiune şi, printre altele, să construiesc amintiri alături de noi prieteni.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.