Isabel Allende s-a născut în data de 2 august 1943 în Lima, Peru. Paula, unul dintre copiii ei, a murit în 1992 de porfirie după o bună perioadă petrecută în comă. În tot acest timp, Isabel a scris această carte sperând că Paula se va trezi şi va fi din nou bine. Până să aflăm dezonodământul acestui destin, Isabel Allende ne povesteşte despre viaţa complicată prin care a trecut. Daca e să mă întrebaţi pe mine, cartea e mai mult o autobiografie a ei cu caracter politic si istoric dacă luam în considerare paginile numeroase despre Chile şi confilictele/problemele de acolo, decât o “žscrisoare de adio“. Sau poate că nu am prins eu ideea.

Cartea e împărţită în două părţi: “Decembrie 1991 ““ Mai 1992“ care reprezintă perioada petrecută în Madrid, respectiv “Mai ““ Decembrie 1992“ când Paula a fost dusă în California. Ce mi-a placut mie a fost nararea alternativă din prezent în trecut şi din trecut în prezent. Lăsând la o parte partea de trecut, care este pe alocuri chiar mai tumultoasă decât destinul Paulei, vă spun despre partea de prezent.

În decembrie 1991 Paula este internată într-un spital din Madrid, unde se va trezi abia în mai 1992. Ieşită din comă, creierul ei e afectat în totalitate şi trebuie monitorizată în permanenţă. Transportată în California, Isabel apelează la toate metodele posibile de recuperare sperând într-o minune care din păcate nu se va întâmpla. În data de 6 decembrie 1992, după un an de agonie şi speranţă, Paula moare lăsând un gol în sufletele tuturor celor care au luat parte la suferinţa ei.