26.Feb.2010 / Uncategorized / 688 vizualizări /
Paul Ardeleanu – ambasadorul primului centru Gifted Education pentru copii cu potenţial înalt din România
Numele meu este Ardeleanu Paul şi sunt elev la Colegiul Naţional Iulia Haşdeu. M-am născut în 1991 şi am reuşit să mă afirm datorită voluntariatului şi asociaţiei IRSCA Gifted Education, asociaţie ce sprijină dezvoltarea potenţialului tuturor tinerilor. În cadrul acestei asociaţii deţin postul de ambasador al primului centru “Gifted Education“. Pasiunile mele: dezvoltarea personală, antreprenoriat şi sportul.
Bună, Paul. Cum a început totul, cum ai reuşit să ajungi ambasadorul primului centru Gifted Education pentru copii cu potenţial înalt din România?
Am reuşit să obţin acest statut printr-un concurs. Concursul “Ambasadorul primului centru Gifted Education din România“ a fost anul trecut prin luna aprilie. Era nevoie să fac un discurs în care să răspund la întrebarea “De ce avem nevoie de educaţie excelentă în România?“ şi să mă înregistrez aproximativ 3 minute. Nu a fost foarte greu să găsesc anumite motive pentru că şi eu consideram că este cu adevărat necesară o educaţie diferită, specializată pentru acei tineri cu capacităţi uimitoare. Am reuşit să fac un discurs bunicel şi în acest fel am fost ales să reprezint primul centru Gifted Education care în acest moment este încă în faza de proiect. A fost una din cele mai importante realizări din viaţa mea, deoarece voluntatiarul a fost activitatea care m-a salvat din faza calculatorului şi mai precis de la jocul numit Counter-strike.
:). Ce te-a determinat să participi la concurs? Şi ce te-a inspirat când ai făcut discursul?
În primul rând eram pasionat de foarte mult timp de discursul în public. Obişnuiam să ascult zile întregi oratori motivaţionali care vorbeau despre obiective, managementul timpului şi îşi spuneau poveştile lor care erau cu adevărat motivaţionale. Aşa mi-a apărut interesul faţă de discursul în public. Experienţa practică a apărut un pic mai târziu. Chiar înainte de acest concurs am participat la un alt concurs de vorbit în public în limba engleză. M-am pregătit foarte mult şi pentru acel concurs şi am reuşit să iau locul II în semi finală. Îmi plăcea atât de mult să îmi spun discursul mai ales fiindcă acesta era unul energic şi publicul deobicei era entuziasmat să mă asculte. Dupa acel concurs am participat la orice altă competiţie cu vorbitul în public. Ceea ce m-a inspirat pentru acel discurs a fost în primul rând povestea mea… deoarece atunci când eram mic aveam 10 pe linie la matematică, dar nu am avut oportunităţi pentru a mă dezvolta la acea materie. Am aflat ulterior şi de povestea colegului de bancă, care la 3 ani putea să citească… de acolo ideile au curs uşor.
Detaliază puţin… Cu ce vă ocupaţi, mai exact?
În principal ceea ce facem concret sunt tabere de vară şi de iarnă atât pentru anumiţi tineri cât şi pentru profesori, pentru ca aceştia la rândul lor să îşi poată învăţa copiii foarte talentaţi pe care îi au în clasă, într-un fel mai special, mult mai diferit fără de cum este la şcoală.
Eu, în cadrul acestei ascociaţii, am organizat un concurs de talente la mine în liceu. Se numea “Talent Show“. Premiul cel mare şi anume un loc la o tabără europeană l-a câştigat o fată pentru dansul său. Eu zic că a fost destul de bine. Cel mai nou proiect pe care vreau să îl desfăşor se numeşte proiectul “Scopul meu“. Vom avea cât de curând şi situl făcut www.scopulmeu.ro, iar ceea ce voi face eu iniţial este să ţin prezentări despre ce înseamnă să trăieşti cu un anumit scop în viaţă. Domnul Colceag, preşedintele asociaţiei noastre spunea cândva: “Orice tânăr poate deni gifted dacă a ales personal şi a devenit motivat la un moment dat să se dezvolte într-o anumită direcţie“. Prin acest proiect vrem să îi ajutăm pe tineri să îşi găsească direcţia.
Ce planuri ai pentru 18 ani?
În primul rând îmi doresc să reuşesc să intru la facultatea de Marketing în cadrul ASE-ului la stat. În al doilea rând vreau să reuşesc să pot să ţin aceste prezentări la cât mai mulţi tineri şi la cât mai multe licee din Bucureşti. Chiar îmi doresc să progresez cu acest proiect pentru că aşa cum aţi văzut şi voi, cei mai mulţi tineri nu ştiu nimic din ceea ce vor să facă în viaţă. Mai grav decât atât, dacă îi întrebi care este motivul pentru care trăieşti te vor privi cu suspiciune. Eu cred în măreţia vorbei pe care Peter Drucker a spus-o “Atunci când vezi ceva măreţ, găseşti un maniac cu o misiune“. Eu cred că avem nevoie de mulţi “maniaci“ pentru ca Românica noastră să se poată schimba în bine.
Apropo de schimbarea României… Cum o vezi tu, peste 20 de ani?
Până acum nu m-am gândit niciodată la o Românie în viitor. M-am gândit de multe ori la viitorul meu, dar niciodată al acestei ţări. În primul rând viziunea mea este una foarte optimistă. Eu văd o Românie foarte dezvoltată din punct de vedere tehnologic. Totodată cred că pot să spun că văd românii mult mai veseli şi entuziaşti decât îi văd în fiecare zi la metrou.
Cred că mai uşor mi-ar fi să îţi spun cum aş vrea eu să fie România peste 20 de ani. Viziunea mea pentru o Românie perfectă este o Românie în care fiecare om are un scop pentru viaţa sa, o misiune pe care o urmează. Vă puteţi imagina cum ar fi o astfel de Românie. Ar fi o ţară în care descoperirile ştiinţifice s-ar întâmpla în fiecare zi, în care medicamentele revoluţionare ar fi inventate peste noapte, mari succese ale unor oameni de rând s-ar întâmpla în fiecare zi şi totodată am vedea peste tot tone de entuziasm. Ar fi o Românie de vis :).
Dacă ai putea să-ţi îndeplineşti o dorinţă, care ar fi aceea?
Hmmm“¦ Mi-am pus această întrebare şi răspunsul va fi acelaşi şi aici. Dacă aş putea îndeplini o singură dorinţă, mi-aş dori ca acea viziune pe care am spus-o despre România să fie o realitate pentru întreaga lume :).
Un mesaj pentru cititorii amdoar18ani?
Mesajul meu pentru cititorii am doar 18 ani este: Fiţi voluntari. Ar fi foarte multe sfaturi pe care aş vrea să le ofer, dar acesta este foarte practic şi este ceea ce m-a ajutat pe mine cel mai mult şi anume voluntariatul. Deci eu vă recomand extrem de mult să fiţi voluntari, în orice fel, sub orice formă, la orice asociaţie care vă interesează.


Numele meu este 

Tipul chiar are talent , am avut ocazia sa-l ascult in cadrul unui proiect si chiar mi-a placut , stie sa-ti capteze atentia si sa te faca sa vrei sa-l asculti