24.Dec.2009 / Uncategorized / 825 vizualizări /

Ole… ole ole ole, Ceauşescu… nu mai e

Am tot amânat scrierea acestui articol, căci nu ştiam dacă aveam în realitate ceva de spus, puteam să înşir foarte bine nişte date şi fapte care reunite reprezintă Revoluţia din Decembrie 1989, însă acestea s-au tot spus la fiecare sfârşit de an, oricum, nu cred că aici e locul potrivit pentru astfel de relatări, deoarece nu suntem la ora de istorie. Din reportajele pe care le-am tot urmărit la televizor se repetă o întrebare, ei bine, m-am hotărât să răspund, ce ştiu eu despre revoluţie? Ştiu că protestele au început în Timişoara, devenind neoficial primul oraş liber din ghearele comunismului, apoi alte oraşe au continuat lupta împotriva conducerii de atunci, însă centrul revoluţiei îl constitue Bucureştiul, totul a culminat cu executarea soţilor Ceauşescu, în prima zi de Crăciun, anul 1989. Au mai urmat şi o serie de mineriade unde cei din Bucureşti au putut vedea la lucru “apărătorii democraţiei“, acum mă întreb de ce Iliescu încă mai face umbră pământului, dacă Nicolae şi Elena au avut acel destin tragic.

Nu vroiam să încep o discuţie de acest gen, dar hai să fim serioşi şi nu în ultimul rând, sinceri, “Noi muncim, nu gândim!“ sună a democraţie? E vorba unui proletar, e vocea comunismului care se auzea pe străzile Bucureştiului în ziua de 13 Iunie, 1990. Într-un reportaj, Ion Iliescu se autocaracterizează ca fiind în dimineaţa zilei formării Frontului Salvării Naţionale doar “directorul unei edituri“, adevărat, dar înainte… sunt poze care îl înfăţişează pe acest umil director la picnic cu soţii Ceauşescu, chiar jucându-se împreună. Cu toate acestea, trebuie să-i acord merit domnului Iliescu pentru afirmaţia “om fără creier“ cu care a cuprins toată esenţa lui Nicolae Ceauşescu. Tot acest ilustru politician român spunea că identitatea “teroriştilor“ va rămâne un mister, la fel ca alte aspecte ale Revoluţiei din Decembrie. De acord, căci tocmai cei care păstrează în secret adevărul, ne spun acest lucru. De aici aş vrea să ajung la o idee: dacă cineva vrea să se documenteze sau să afle mai multe lucruri despre Revoluţia din Decembrie, îl sfătuiesc să nu creadă vorbele politicienilor care încercă numai să se pună pe ei înşişi într-o lumină bună, cel mai bine ar fi să caute cărţi la bibliotecă în care se regăsesc povestite evenimentele, într-o manieră obiectivă, sperăm noi, căci trebuie şi aici avut grijă, există cărţi scrise de politicieni, nici în cele scrise de jurnalişti nu trebuie avută încredere totală, soluţia ar fi consultarea mai multor texte. Dacă mi se permite, un ultim lucru aş avea de adăugat la această discuţie, există o teorie cum că “Revoluţia a fost furată“, eu zic că “Revoluţia a fost luată cu japca“ e mai corect.

Nu am să-mi cer iertare pentru că nu ştiu cum a fost să trăieşti sub comunism, dar o să recunosc că, în ignoranţa mea, o bună parte din viaţă am trăit cu impresia că numărul victimelor Revoluţiei a fost de ordinul zecilor, că nu trece de o sută, nici de cum peste o mie aşa cum aveam să aflu cu ceva timp în urmă. Dacă stai să te gândeşti la acest număr, 1104, ar trebui să-ţi dai seama cât de mare e, în cazul în care conflictul armat a lipsit, deoarece, hai să spunem lucrurilor pe nume, pur şi simplu s-a tras în populaţie. Un singur lucru aş putea zice că mă supără, nu se face nicio mişcare clară în privinţa rezolvării dosarelor crimelor comise în timpul Revoluţiei, dar nici nu se lasă chestiunea de o parte şi aşa ani în şir s-a rămas între da şi nu. Cred că România ar trebui să facă odată pentru totdeauna un pas spre o decizie categorică, nu doar mimată, dacă nu suntem capabili să spunem adevărul să ne fie de bine, căci ar fi cazul să lăsăm morţii să se odihnească în pace.

Până acum am fost puţin pe lângă subiect, aşa că revin la Revoluţia din Decembrie, cum am  putea să comemorăm cel mai bine moartea celor care au îndrăznit să creadă şi să arătăm că ne pasă de sacrificiul lor care ne-a înfluenţat viaţa mai mult decât am vrea să credem, chiar dacă pe atunci unii dintre noi nu se născuseră încă? Putem să aprindem o lumânare… dar în timp ce facem acest lucru mintea e posibil să ne fie în altă parte. Eu zic să ne oprim pentru o secundă şi în primul rând să ne gândim dacă merităm tot ce avem acum? Suntem noi oare destul de buni pentru a ne bucura de această libertate?

………………………………………………………………………………………………………….

Hai să citim autorii care pe vremea comunismului erau interzişi, să le arătăm celor care ne spun că România nu are valori că de fapt ele aşteaptă doar să fie descoperite. Înainte de a fi europeni, să fim mai întâi români, nu-ţi dispreţui ţara pentru că nu are un Parc Disneyland, unii au murit pentru ea şi orice ai spune ar fi o mare nedreptate, mai ales pentru victimele Revoluţiei din Decembrie. Nu-ţi place, pleacă, tu, spre deosebire de alţii, ai acum această posibilitate, nimeni nu are nevoie de oameni care nu fac nimic constructiv. România a căzut, acum e timpul să se ridice, se mai balansează ea din când în când, deoarece are nevoie de tineri de valoare şi caracter. Drumul către lumină este întortocheat, tot felul de indivizi apar în faţa ta şi vor ca tu să le crezi varianta lor asupra adevărului, trebuie să ne găsim singuri calea spre lumina de la capătul tunenului, căci, după 20 de ani, eu simt că se vede, iar noi avem o şansă, repet, pe care nu au avut-o alţii, de a schimba România în bine. Trebuie doar să nu abandonăm lupta.

Oh, despre Revoluţia din Decembrie se mai poate vorbi, dar poate anul următor, aceeaşi perioadă. În final, aş vrea să răspund la două întrebări, prima, a fost mai bine înainte? Luând în vedere că acest “bine“ face referire la toată societatea şi nu doar la anumiţi indivizi, răspunsul este nu, singura dovadă de care avem nevoie sunt încercările unor oameni de a fugi din ţară.

A fost sau nu a fost revoluţie? A fost, dovada e acest articol pe care tocmai l-ai citit.

Ridic steagul românesc spre cer

Sunt mândru şi trist

………………………………………………………………………………………………………….