Oferă șansa unui viitor mai bun copiilor din centre de plasament

Programul educațional Ajungem MARI dă startul unui nou modul de voluntariat în țară și face apel la oameni de toate vârstele și din toate domeniile să îi ajute pe copiii din centre să Ajungă MARI. Prin două ore pe săptămână de educație și joc, voluntarii le transmit copiilor din cunoștințele lor, îi încurajează și îi motivează să lupte pentru un viitor mai bun.

poza-social-media-apel-voluntariat-sept-2016

Proiectul se desfașoară în 25 de județe, iar voluntarii merg săptămânal în centre de plasament în echipe de câte doi și îi învață pe copii ce îi pasionează prin metode non-formale și multă joacă. Voluntarii pot susține ședințe de pregătire școlară (la matematică, engleză, istorie etc.), ateliere creative (muzică, dans, arte plastice, teatru etc.) sau de cultură generală, educație pentru sănătate sau educație civică.  Pe lângă cursuri și ateliere, voluntarii îi pot ajuta pe copii să descopere lumea din jur prin ieșiri educative în afara centrelor, la teatru, la film, în vizită la muzee sau în parcuri.

Beneficiile sunt atât de partea copiilor, cât și a voluntarilor. Copiii își îmbunătățesc rezultatele școlare, încrederea în sine și abilitățile de comunicare, iar voluntarii primesc mai mult decât dăruiesc, de la îmbrățișările și energia copiilor, până la experiență profesională.

colaj-activitati

Voluntarii nu au nevoie de experiență de predare pentru că înainte de începerea activităților participă la un training în care învață despre nevoile copiilor din centre si metode de lucru. Voluntarii trebuie doar să aibă 15 ani împliniți, să fie serioși și implicați și să își dorească să ajute.

Înscrierea pentru următorul modul (octombrie – martie) se face până pe 15 septembrie prin completarea unui formular online – http://goo.gl/XXOdCB. Pentru organizarea trainingurilor în județe este necesar un număr de minim 30 de înscrieri, așadar doritorii sunt rugați să transmită apelul colegilor și prietenilor. Mai multe detalii pe  www.ajungemmari.ro, iar pe pagina de Facebook se găsesc scurte poveşti ale voluntarilor de la ore.

Distribuie:

Echipa

AmDoar18Ani.ro este un blog colectiv ce îşi propune să informeze tinerii liceeni. Îi vom ţine la curent cu evenimente care mai de care mai interesante, ce îi vor ajuta să îşi petreacă într-un mod folositor timpul liber.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.