Oda Prosopului

Iata aici o insiruire de ganduri care ma bantuie de cand… de mult.
Nu voi folosi un limbaj fizico-tehno-supercalifragilistico-elevat. Sper ca nu va astepteti la asa ceva.
Vom vorbi intr-un limbaj mai… colocvial, accesibil fiecarui om, pentru ca ce ma intereseaza pe mine momentan este o analiza a lucrurilor simple si marunte… de baza, asa cum sunt nevoile primare ale omului reprezentate la baza piramidei of “What’s-his-name“ (printre care amintesc: existenta unui adapost mancatul, dormitul si… altele). Am descoperit recent o noua nevoie umana careia nu i-a fost acordata prea mare importanta pana acum: prezenta prosopului. Probabil ca in acest moment te uiti la foaie cu o grimasa curioasa pe fata ta, daca nu chiar un rictus fortat, insa ai rabdare si o sa-ti explic aceasta interesanta constatare (prea elevat!) descoperire? (merge).


Da, iti amintesti diminetile alea enervante cand te trezesti inainte de 7 si te intinzi dupa perituta de dinti, te speli pe fata (O, ce chin!)“¦ Mai stii apa aia rece care te inteapa si te tortureaza? Cine iti vine in ajutor odata ce tortura s-a incheiat? Prosopul, prosopul moale, catifelat, in China sau India fabricat.

Aceast mini-eveniment era trecut usor cu vederea de catre Gica (da, va voi povesti patania lui Gica). Gica era un om de rand, ca noi toti, care avea alte preocupari mai importante decat folosirea prosopului. Acestea includeau printre altele si ranjitul la fetitele cu fustite scurte, oachese si zglobii de pe centura Bucuresti. Nu se oprea niciodata sa faca o “¦ “conversatie“ cu una dintre ele. Prefera doar sa le admire in timp ce trecea cu masina in zona (de fapt nu avea bani pentru astfel de conversatii intelectuale si epuizante).

Astazi era o zi speciala pentru Gica. Era ziua in care urma sa fie promovat. De azi de la ora 9.00 nu mai intra pe santier ca un simplu mucitor. Dupa 12 ani de truda si privit la colegu“™ Gigel cum se spatea ca fraierul si dadea constiincios la sapa, avea sa devina in sfarsit sef de santier. Pentru prima data se simtea si el plin de respect de sine, ca si chiorul in tara orbilor. Te intrebi ce legatura are tot ceea ce am zis pana acum cu prosopul? O sa vezi imediat“¦

Gica, om ordonat de fire, se imbraca la 4 ace, isi puse frumos sapcalia de “Santierist number 1“ pe cap, se urca in Dacia lui 1310 acoperita cu stil de un strat gros de 30 de cm de jeg si noroi (“jeg“… ce cuvant puternic) si pleca spre “serviciu“™“, cum ii spunea el cu zambetul pe buze. Pentru prima data in viata lui, folosise cum se cuvine apa, sapunul si pasta de dinti asa cum vazuse el in filmele americane cu Brad Pitt si tipa aia voluptoasa. Doar nu era sa mearga la serviciu JEGOS. Nu i se cade unui sef de santier sa se expuna in fata subalternilor cu mizerie pe fata. Prosopul lui albastru, curat si virgin pana atunci il tenta sa fie folosit. Il lua cu el in masina, sa aiba cu ce sa se sterga de sudoare.

O ora mai tarziu Gica era inca prins in trafic. Cred ca stiti prea bine cum e Bucurestiul lunii iulie: cald, 46 de grade, praf, Obor, burti rafulate, gata sa fuga din bluzele stapanilor si sa strige “Libertate!!!“, oameni bronzati scuipand resturi de bomboane agricole pe sinele de tramvai, mediul propice de dezvoltare a unui Gica autentic. Pentru prima data in viata lui, Gica era enervat in acest mediu. Scopul sau era altul in acea zi. Dupa o portie, doua, trei… cinci de zicatori populare ce includ decedatii familiei inculpatului amestecati cu organe genitale ale reclamantului, Gica se hotari ca trebuia sa se calmeze, sa nu mai polueze fonic drumul fiindca totul era in zadar. Sudoarea i se scurgea pe fata, prosopul era pe scaunul soferului. O melodie tribala incepea sa prinda viata in mintea lui Gica. Cu fiecare picatura de sudoare care i se scrugea pe frunte tentatia de a se distrage de la trafic si a folosi acea carpa miraculoasa, recent descoperita in baia propie, crestea. Isi fixa din nou ochii pe diagonala sa vada daca vine un tramvai. Trase brusc de volan si se aseza pe sina.

Crezandu-se in siguranta, se apleca sa ia prosopul. Il propti de obraz… Victorie! Atingerea divina ii mangaia tegumentul unsuros, sunetul fracarii materialului textil de pielea-i proaspat barbierita, dar deja imputita de la transpiratie, era incomparabil, o oda adusa ingerilor.Bucuria suprema era toata regasita in acel gest de atingere ispititoare, nebuneasca, recomfortanta. Tot ceea ce era acel prosop, de la planta de bumbac la mainile celor care l-au fabricat, sudoarea lui contopindu-se cu sudoarea creatorului, era senzatia ce il facea pe Gica sa se simta ca un prunc, inocent, vulnerabil si protejat in acelasi timp, gol si imbracat, pur, iar acesta senzatie era numai a lui, nu putea fi rapita de nimeni si de nimic… Ma rog, aproape de nimic. Singurul care a putut sa-i curme acest moment de fericire lung pentru el, dar scurt pentru restul lumii a fost tramvaiul 34, ce l-a lovit mortal in partea din fata o masinii…

Sangele picura incet pe prosopul albastru, scapat langa scaunul soferului.

Prosopul… cea mai periculoasa ispita a verilor Bucurestene…

Distribuie:

6 Comentarii

  • Reply 3.April.2008

    yellow

    :)) tare povestea (oda)….dar in final e cam previzibila :P

  • Reply 5.April.2008

    ghighi

    prea tare povestioara…va fi o continuare?

  • Reply 5.April.2008

    Ariel

    Da. Joi. :D

  • Reply 26.April.2008

    Naufragiatu

    Bravo may =D> :*

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.