17.Jul.2009 / Uncategorized / 2,603 vizualizări /

Oameni cool: Mauro

Era să pierdem trenul dinspre Constanţa spre Bucureşti aşa că ne-am urcat aiurea într-un vagon. Am luat apoi vagoanele la pas până la vagonul nostru: 21. Era un tren din ăla idiot, lipsit de orice pic de tehnologie, fabricat probabil prin tinereţile străbunicului bunicului meu.

Mă chinuiam, cărând 2 ghiozdane şi un geamantan imens, să deschid o uşă dintre două vagoane. Un tip mai drăguţ de fel m-a ajutat. Uşile s-au închis apoi în spatele meu … şi eu acum trebuia să fiu tipul draguţ de mai devreme. Un alt tip cu un ghiozdan imens pe spate se chinuia şi el să deschida uşile dintre vagoane. L-am ajutat… şi mi-a mulţumit: “Mulţumes” (fără “c”).

I-am zis: “E ok, şi eu m-am chinuit mai devreme şi m-a ajutat cineva.” – el a tăcut. Mi-a zâmbit sec şi a plecat spre compartimente.

După vreo ora-două de drum îl văd pe acest tip cu ghiozdan imens stând pe jos, la capătul vagonului. L-am auzit vorbit cu controloarea (o idioată de pretutindeni) ceva în engleză despre înconjurul europei. Mi s-a părut interesant aşa că mi-am luat agenduţa din ghiozdan, am scris vreo 12 rânduri de text (explicând ce am auzit despre înconjurul europei pe care-l face şi că aş vrea să-l întreb câteva chestii pentru că mi se pare cool ce face) şi i l-am înmânat.

Ca să nu creadă că-s mut întâi am făcut cunoştinţă cu el şi apoi i-am întins agenduţa în care scrisesem în engleză. A zâmbit apoi larg şi mi-a zis că nu-i nicio problemă dacă-l iau la întrebări.

Mauro Kuny în tren spre Bucureşti

Îl cheamă Mauro (i-am găsit acuma şi facebook-ul) – este din Elveţia (partea nemţească cică) şi are 26 de ani. Pare mai tânăr de fapt. N-am putut să-i iau un interviu aşa cum mi-aş fi dorit. Doar am vorbit cu el şi i-am zis că o să scriu despre el.

A plecat la drum SINGUR pentru că găsise nu-ştiu-ce ofertă la nu-ştiu-ce companie. O companie care unea multe “firme” feroviare din Europa (chiar şi CFR-ul). Biletul lui era o foaie A4 cu tabele în care el nota ora de plecare, destinaţia şi numărul trenului.

Mi-a zis că era hotărât să plece dar nu avea o destinaţie anume. Cu o seară înainte şi-a scos câteva date de pe Wikipedia despre anumite ţări şi a plecat. N-are de gând să facă tocmai înconjurul lumii dar are un traseu destul de curajos pentru un om care călătoreşte singurel.

Din Zurich a plecat spre Budapesta (13 ore de tren), de acolo a plecat spre draga noastră capitală (14 ore în tren) – apoi s-a dus în Constanţa (4 ore). După 3 zile în Constanţa s-a întros în Bucureşti (adică trenul în care l-am cunoscut eu). Din Gara de nord avea de luat un tren spre Belgrad (18 ore de tren)… iar de acolo pleacă spre Split (Croaţia). Apoi mi-a spus că va luat vaporul spre Ancona (Italia) – 8 ore – şi apoi va luat trenul spre Florenţa (tot Italia). Din Florenţa mi-a spus că i se va face dor de casă şi o va lua la pas spre casă.

Planul e simplu: Stă câte trei nopţi în fiecare oraş viziat şi călătoreşte doar noaptea ca să nu aibă nevoie de cazare.

L-am întrebat despre România

Desigur – mi-a spus că-i foarte murdară comparativ cu Elveţia lui.

Mi-a mai spus că “ţigan not good”. În drum spre Constanţa doi ţigani şi o ţigancă i-au furat nişte acte. Noroc că i-a prins în fapt şi a început să înjure în engleza. A atras repede atenţia şi l-au ajutat nişte români să-şi recupereze treburile de la hoţi. Era foarte entuziasmat când povestea asta.

Mi-a povestit cum a călătorit fraudulos cu transportul în comun din Constanţa pentru că nu găsea casă de bilete. A mers de 3 ori fără bilet iar a 4-a oară a fost prins. L-au lăsat să plece doar după ce a arătat că nu are bani în portofel (ascunsese cei 100 de ron pe care-i avea într-un buzunar).

Cu cuţitul ăsta elveţian blocase uşa dinspre compartimente. Biletele lui nu aveau locuri şi obişnuia să călătorească pe holuri.

Era foarte încântat de faptul că în fiecare din cele 3 nopţi petrecute în Bucureşti a cunoscut persoane care l-au ajutat. Lucru care nu s-a întâmplat în Constanţa. Şi da, ştia de Vama Veche – dar n-ajunsese pân’ acolo.

Omul îşi face de cap şi eu n-am decât să-l admir pentru asta. Mereu am visat să vizitez lumea. Mauro e un om cool. I-am dat datele mele de contact şi pe 30 iulie, când ajunge acasă, îi dau un mail şi ii spun că am scris despre el.

Restul drumului până în Bucureşti am râs şi povestit cu el. Genial om.