04.Mar.2010 / Carte / 1,553 vizualizări /

“O poveste de dragoste, poate” – Martin Page

“O poveste de dragoste, poate” – Martin Page – editura Humanitas

Poate vă sună cunoscut Martin Page deoarece este autorul cunoscutului roman “M-am hotărât să devin prost“, despre care s-a scris aici.

Dar eu am citit altă carte a lui, “O poveste de dragoste, poate“, care prezintă două săptămâni din viaţa unui bărbat, după ce primeşte un mesaj neaşteptat pe robotul telefonic.

Virgile este un bărbat de 30 şi ceva de ani, ce lucrează în publicitate şi trăieşte aproape izolat în lumea lui. Rutina de care are parte şi-o explică printr-un aşa zis mod de viaţă echilibrat: merge la psihanalist de trei ori pe săptămână, face yoga, se duce la serviciu, iese la terasa din gară, se mai întâlneşte cu două, trei prietene.

Şi buf! Apare ceva ce îi zdruncină puţin lumea. O femeie pe care nici nu-şi aminteşte să o fi cunoscut vreodată îi lasă acest mesaj: “Sunt Clara. Îmi pare rău, dar prefer să ne oprim aici. Te părăsesc, Virgile. Te părăsesc.“. Din dorinţa de a avea parte de puţină dramă sau poate doar ca o dovadă a ipohondriei, Virgile imediat se gândeşte că suferă de pierderea memoriei, că are vreo tumoare sau ceva pe creier şi ajunge rapid la concluzia că e pe moarte. Nu aşteaptă vreun rezultat al analizelor, că îşi şi anulează contractele la utilităţi, reziliază închirierea apartamentului din blocul de prostituate în care locuieşte.

El trece prin diferite faze. Află că este perfect sănătos şi are nişte momente de extaz motivate de aşa zisa bucurie a vieţii, profită de prietenii ce-l cocoloşesc pentru despărţire, iar încet încet începe să se gândească la viaţa lui, la această Clara, se agaţă de orice întâmplare care ar putea determina o schimbare majoră în viaţa lui, chiar şi mersul la închisoare.

“Niciodată viaţa nu fusese mai frumoasă: beneficia de efectele despărţirii fără să-i fi trăit neplăcerile. Cu prilejul precedentelor sale eşecuri sentimentale, suferinţa îl împiedicase să profite de consolările aferente. Pentru a te bucura mai mult de vindecare, înţelese Virgile, este de preferat să nu fii bolnav.“

După mine, Virgile este genul de om extraordinar de comod. Este cel care se gândeşte că nu are cum să i se întâmple nimic interesant, dar aşteaptă, poate îi pică ceva din cer. Parcă îţi vine să-l zgâlţâi puţin, să-l faci să înteleagă că nu se întâmplă nimic în viaţa lui pentru că el alege asta. În carte apar mai multe descrieri ale unor momente din copilăria lui, care probabil încearcă să ajute la o întregire a imaginii despre el, să aducă nişte justificări pentru comportamentul de acum. Unele pot părea plictisitoare sau fără un rost evident, dar cel puţin aflăm cât de mult i-a influenţat relaţia părinţilor lui gândirea despre dragoste.

Cartea te atrage imediat datorită mesajului Clarei, te face să te tot întrebi ce s-a întâmplat cu ei de fapt sau, mai pe înţeles spus, “Care-i faza?“. Dar apoi toată atenţia se îndreaptă doar către Virgile, către consecinţele mesajului asupra lui. Cum poate să te afecteze ceva despre care nu îţi aminteşti nimic? Se pare că lui Virgile îi schimbă viaţa, îi deschide ochii cel puţin. “Era viu. Niciodată nu ştiuse lucrul acesta cu atâta intensitate.”

P.S.: Această carte a fost câştigată de Bogdana la primul Booze & Books :)