04.Jan.2010 / Uncategorized / 592 vizualizări /

O obsesie trecută prin prisma gândirii

Articol scris de Mirela Alexandru

Trăim într-o lume în care pilonii realităţii sunt de neclintit. Priveşti în jur şi nu vezi nimic ciudat, orice lucru are ciclul său normal care să încadrează într-un alt ciclu, acesta la rândul lui se integrează în ciclicitatea naturală a lucrurilor.

Am tânjit întodeauna după ceva ieşit din anonimat, ceva care să perturbe această ordine banală a lucrurilor, ceva dintr-o altă lume, dar după multe încercări de a dezbină acest echilibru am ajuns la concluzia că această ciclicitate este impenetrabilă.

Şi noaptea cea misterioasă care la orice sunet te îmbăta de frică s-a dovedit a fi doar o pătură pentru crudă banalitate.

Dar“¦ atâte mituri, atâtea legende cu vampiri, vârcolaci, fantome şi alte anormalităţi, cum se poate, să fie doar imaginaţia unor oameni bolnavi? Oare nu există măcar o fărâmă de adevăr? Şi oameni care vorbesc despre magie, demoni, exorcism, nu cred că sunt doar închipuiri, poate undeva în lumea asta sau chiar aici supranaturalul domneşte.

Sau poate doar obsesia mea îmi joacă feste“¦ dacă existau cum puteau să traiasacă în umbră oamenilor? Nimeni nu i-ar fi văzut oare? Până la urmă poate sunt doar mituri.

Sunt mituri“¦ însă şi viaţă după moarte este un mit, dar moartea totuşi există. Astfel şi viaţă după moarte poate există. Şi dacă nu este viaţă după moarte oare noi, oamenii, ce rol avem? Oare suntem născuţi pentru a trăi şi a creea viaţă, născuţi pentru a muri şi a pleca în uitare? Născuţi pentru a trece prin această lume doar pentru că aşa trebuie?

În ziua de astăzi percepţia asupra morţii este diferită de la om la om, de la religie la religie. În contextul religiei budiste moartea este o trecere către altă viaţă, respectiv reîncarnarea în altă fiinţă, însă religia noastră, creştinismul, susţine că spiritul omului după moarte trece în lumea de dincolo, în răi sau în iad după faptele omului pe pământ.

Studiind fiecare religie în parte ne dăm seamă că moartea este diferită de la o religie la alta. Dar cu atâtea variante“¦ pâna la urmă care dintre ele înfăţişează adevărată viaţă după moarte?

Oare eu după moarte voi mai fi tot eu, cu aceleaşi simţiri, aceleaşi amintiri, regrete“¦ păcate? Acestea făcând parte din sufletul meu înseamnă că ele vor pleca alături de “eul” meu în aşa zisă “lume de dincolo”. Dar dacă tristeţea şi suferinţa trece graniţa dintre sacru şi profan odată cu sufletul omului atunci“¦ de ce multe persoane ajunse în culmea disperării, din dragoste sau prea multe greutăţi se sinucid? Oare ce rost are această faptă nesăbuită dacă totuşi vom lua cu noi toate durerile sufletului pentru care într-o măsură sau alta vom fi judecăţi.

Prea multe şi variate întrebări legate de acest mister al morţii îmi încearcă fiinţă. Nu ştiu dacă este normală această obsesie dar cred că orice om s-a gândit măcar o data în viata la cine este, de unde vine ŞI UNDE SE DUCE. Poate eu mai mult că oricine“¦ nu am cuvinte să îmi descriu sentimentele care-mi ard sufletul la simplul gând că într-o zi voi muri. Ştiu, suntem muritori“¦ şi eu, ca o muritoare, ar trebui să-mi accept pur şi simplu soartă.

Poate că aşa a vrut Dumnezeu… să murim cu toţii. Şi totuşi, gândind logic, dacă toţi am fi nemuritori… unde s-ar ajunge? La un moment dat am distruge planeta înmulţindu-ne la infinit“¦ nu că acum nu am fi pe punctul de a o distruge…

Probabil că unele lucruri trebuie să le acceptăm aşa cum sunt“¦ moartea, viaţă după moarte sau nemurirea sunt mistere şi cred că aşa vor rămâne până la sfârşitul timpului deoarece originea lor este una divină, mult prea înaltă pentru omul efemer.