“O lume pe dos” – Teatrul Inimii


Mi-am permis în cele din urmă să aştern câteva rânduri despre o piesă pe care am vizionat-o în urmă cu ceva timp şi care a meritat aşteptarea la momentul acela deoarece s-a dovedit a fi un spectacol desăvârşit. Nu îndrăznesc să numesc acest articol “cronica”, ci doar impresii aşternute.

Este o piesă marcantă şi bine definită ce prezintă o dramaturgie aparte în trei acte. Trei puneri în scenă moderne ce exprimă o alura nu prea formală însă nici prea informală. Îmbină realitatea cu fantasmul uşor prelucrat, pentru a se potrivi. Nişte scurte relatări dramatice însă umoristice din viaţa unor persoane ce îşi mărturisesc şi trecutul şi prezentul ,viitorul putând fi lăsat în voia imaginaţiei de mintea fiecăruia. Este o piesă ce poate fi înţeleasă de către majoritatea vârstelor trecute de adolescenţă.

Este admirabil modul în care actorii se mulează în rolul lor şi este o adevărată plăcere culturală şi mintală să înţelegi piesa în esenţă. Primul act este Preludiu şi Liebestod ce îl aduce în ochii spectatorilor pe Tudor Chirilă care îşi domină rolul cu o interpretare profundă şi marcantă. Acesta se joacă cu subînţelesul cuvintelor dând astfel minţii plăcerea de a le devora.

Un limbaj modern străbate aerul piesei şi îl duce într-un punct analist al spectatorului ce-şi ia libertatea de a digera şi de a contempla asupra sa. Prezintă o bătălie interioară între mintea şi spiritul sufletului unui artist ce nu îşi poate găsi un loc anume al lui. Artistul ce încearcă din răsputeri să găsească un refugiu, un moment de fericire ce îl poate ajuta în a se adapta cu propria-i personalitate. Un amalgam între un orgoliu şi o bătălie interioară, bătălie dusă cu un alter-ego; bătălie ce trebuie a desemna un câştigător fiind pusă într-o lumină obscură pe un fundal muzical lent însă abrupt ca pe o partie a launtricului omenesc.

A doua parte deţine un mix între ironie, umorul sorţii şi dragostea înşelătoare aducând în prim-plan un joc al căsniciei ce conţine un spirit ludic aparent inofensiv însă totodată ucigaş al interiorului. O poveste dusă la extrem ce se transformă în tragism spre sfârşit aşa cum era de aşteptat.

Ultimul act este acaparat de prezenţa impunătoare a Iarinei Demian. O actriţă ce-şi pune în evidenţă unicitatea şi regia “minţii” sale, impecabil de abilă şi creativă .O persoană ce îşi alege subiectivitatea în locul obiectivităţii,ce aduce în faţa publicului o altfel de notă psihologică, însă totodată umoristică ,o perspectivă asupra vieţii, asupra obiectelor prin prisma unei anumite vârste. Piesa “O lume pe dos”, deşi pare pe dos conţine chiar o doză de verticalitate, având capacitatea de a spune mai multe decât cuvintele şi de a conta mai mult decât faptele. Este o lume a psihicului, a perspectivei, a lăuntrului ce reliefeza interiorul într-o măsură puternică, într-un mod în care exteriorul nu a reuşit să o facă; pune accent pe capacitatea de a înţelege şi de a interpreta mult mai bine interiorizarea decât paravanul însăşi. Apariţia lui Tudor Chirilă în postură uşor travestită creează o altfel de atmosferă ce absoarbe aerul introvertit şi dogmatic ce se pierduse prin încăpere. O complicitate perfectă şi simbiotică fără rateuri sau omisiuni.

Este un succes. Este o lume văzută în profunzime, cu ochii larg deschişi; e ca şi cum ai avea un infraroşu al minţii ce îţi permite să pătrunzi dincolo de paravanul “materialului” brut.

(dintr-o marţi,februarie)

Distribuie:

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.