19.Apr.2010 / Uncategorized / 1 vizualizări /

Notițele unui psiholog. Prima ședință.

Fişa nr. 2 613
Numele pacientului: Baciu Eduard
Prima şedinţă: 26.02.2010

Pacient: Mă numesc Baciu Eduard, dar toţi apropiaţii îmi spun Edy. Am 17 ani, m-am născut pe 13.01.1993. sunt în clasa a X-a la Col. Naţ. „Mihai Eminescu” la profilul filologie. Nu am fraţi sau surori şi locuiesc cu părinţii mei într-un apartement cu două camere pe strada Ştefan cel Mare. E prima dată când apelez la ajutorul unui psiholog.

Eu: Te-ai descurcat foarte bine în a te prezenta, chiar dacă eşti aici pentru prima dată. Aproape că m-ai lăsat fără întrebări. Aş avea doar una să-ţi pun: ce te-a făcut să apelezi la serviciile mele?

Pacient: Păi vedeţi dvs., eu am avut o problemă până acum… 3 luni, cred. Din fericire am trecut peste ea, dar am simţit nevoia s-o împărtăşesc cuiva. Mi-am dorit ca acea persoană care o va asculta să fie în stare să judece modul în care am procedat şi să-mi spună o părere obiectivă. Am auzit că sunteţi cea mai bună în domeniul acesta din oraş, aşa că am decis să apelez la dvs.

Eu: Mă simt flatată de aprecierile tale, însă cred că exagerezi puţin. Dar să trecem la treburile noastre: spune-mi, te rog, ce te-a supărat până acum 3 luni?

Pacient: Aveam 16 ani când am intrat într-un anturaj nou. Toţi oamenii pe care i-am cunoscut în grupul acela păreau foarte cool şi chiar boemi aş putea spune. Am început să ies din ce în ce mai des cu ei, aproape în fiecare seară. Se purtau foarte ok cu mine, nu-mi dădeau nimic de bănuit. Totul a decurs normal până într-o seară în care unul dintre băieţi şi-a sărbătorit ziua de naştere. Ne-am adunat cu toţii acasă la el, căci părinţii săi erau plecaţi la munte. Am uitat să precizez că împlinea 21 de ani. Vă daţi seama că era multă băutură… M-am lăsat şi eu dus de val şi am băut un pahar. După acesta au urmat încă unul, încă unul, încă unul…şi tot aşa. Era deja ameţit de-a binelea când unul dintre băieţi mi-a oferit o ţigară. Am acceptat-o mulțumindu-i, nedându-mi seama ce era de fapt. După primul fum am simţit o senzaţie ciudată, de uşurare. Atunci am înţeles că fumasem „iarbă”. Pentru a fi şi eu în rând cu prietenii mei, am continuat să trag din ea până la capăt. Aş minţi dacă aş spune că nu mi-a plăcut sau că nu m-am simţit „regele petrecerii” după această întâmplare…

(Bate cineva la uşa. Spun: „Intră!”. E următorul pacient. Chiar dacă povestea începea să mă intereseze, trebuie să pun capăt şedinţei.)

Eu: Din nefericire, şedinţa s-a încheiat. Ne vedem săptămâna viitoare, la aceeaşi oră. La revedere!
Pacient: La revedere!