04.Dec.2009 / Uncategorized / 473 vizualizări /
Noi suntem fraierii lor!
Gata! M-am hotărât. Nu merg la vot pentru că am de ales între doi oameni la fel. Voi recunoaşte sincer că după dezamăgirea provocată de primul tur în care Antonescu a ieşit pe locul trei, eram destul de hotărât să stau acasă. Apoi, oarecum motivat de acelaşi Crin, pentru cauza lui Klaus Iohannis mi-am zis că poate merită să votez cu Geoană. Pe principiul că i-am acordat o şansă în 2004 lui Băsescu şi m-a dezamăgit, eram gata să dau celuilalt votul meu, măcar aşa, între două rele să îi acord prezumţia că va fi altfel.
Însă dezbaterea de astă seară m-a convins definitiv. Ea şi o discuţie aprinsă de pe mess în care fără să intenţionez, am jignit un om care gândea diferit de mine. O să îi transmit tardiv şi poate mă va înţelege, că am greşit, acordând acea şansă unui om care, precum Băsescu, a mâncat din aceeaşi ciorbă perpetuu caldă a puterii, împreună cu aceiaşi oameni care susţin de o parte sau alta, acelaşi ideal. Cel propriu, al propăşirii personale. Eu sunt departe de acel ideal. Nu am parte nici măcar de un morcov piperat, d-apoi de vreo roşie reîncălzită. Eu, mergând la vot, nu fac decât să legitimez continuarea unei stări de fapt în care ne zbatem toţi, tineri de 18 ani care sunt conştienţi că fără un job nu vor avea bani de facultate, ceea ce va duce la nişte rezultate şcolare mai proaste decât ale celor ce vin din familii cu bani sau oameni care după ani de studii nu reuşesc să găsească un loc de muncă.
Prin vară, un amic student la S.N.S.P.A. îmi relata o discuţie simpatică dintre el şi o colegă a lui. Acea tipă, nu ştiu dacă era proastă sau deşteaptă, era absolut intrigată cum Alex se descurcă cu 400 de lei noi pe lună. Chirie inclusă în banii aceştia. Ea nu se descurca cu 3000 (da, 30 de milioane), bani care nu includeau chiria, cheltuielile şi banii de haine. Faptul că nu înţelegea cum el se descurcă cu atât de puţin, vă lămureşte şi vouă capacitatea ei intelectuală. Discrepanţa aceasta socială m-ar fi putut convinge că Geoană merită votat. Situaţii din acestea cunoaştem toţi. Eu chiar sunt stângist şi egalitarist şi aş fi putut măcar din spirit politic să votez un preşedinte din spectrul meu politic aparent.
Dar în seara aceasta am realizat că toţi sunt la fel. Şi Antonescu acceptând, dincolo de compromisul politic discutabil, de a se alia cu P.S.D., şi ceilalţi doi. E posibil ca într-o ţară normală să decidă un mogul? Mai ales Vântu? Acel om care a devalizat F.N.I.? Când Băsescu acuză, e la fel de vinovat ca Geoană! Când doi oameni proeminenţi ai clasei politice sunt legaţi atât de strâns de un om care în timpul C.D.R. a putut fura banii românilor, încep să cred că toţi ştiu una şi bună. Nu există guvern, mandat prezidenţial, în care acest personaj dubios să nu fi avut influenţă, să nu fi făcut bani şi tot aşa. Când văd această realitate simplă îmi dau seama de un lucru mai simplu, că toţi ştiu şi toţi profită de el dar, mai grav, că pe lângă el mai sunt mulţi din acelaşi film, doar că nu îi ştim noi. Poate joacă în pelicule mai underground.
Şi aşa m-am hotărât să nu mai merg la vot. Unii mă vor acuza că nu mai am dreptul să critic ce se întâmplă. Însă pentru prima dată voi spune: Am! Dacă merg duminică la vot am de ales între mogul şi mogul, între Vântu şi Vântu, între Udrea şi Haysam, între Iliescu şi Iliescu! Între un comunist care în 1989 era directorul filialei Navrom din Anvers şi non-comunistul care a primit ştafeta de la Iliescu. Între reprezentantul unor corupţi şi reprezentantul altor corupţi. Şi uitaţi-vă cu atenţie dacă vreo televiziune va mai da finalul dezbaterii deşi tare mă îndoiesc că asta se va întâmpla. Aţi văzut rânjetele satisfăcute ce şi le aruncau Mircea şi Traian la capătul dezbaterii? Aveau faţa aceea ce spune: Lasă, bre! I-am fraierit şi de data asta! Hai să bem o bere!



bravo, fratiuc!!! apropo de tipa cea cu 3000 de lei…este cineva curios cum traiesc eu? am 800 – 1000 lei pe luna salar( lucrez in vanzari, deci depinde cat lucrez) din care traim( bine, chiar) doi oameni, un caine, chirie de 650 de lei lunar, cheltuieli de 200-250 de lei lunar, si ne mai ajuta putinele ore de matematica ce le da sotul meu care ne mai dau unpic de mancare:)) aia nu se descurca cu 3000? puscai-ar pancreasu de vita!!!
ideea e ca a inceput sa-mi placa politica…
imi place mult cum gandesti, glad !
sunt de aceeasi parere cu tine: nu avem pe cine alege dintre cei doi…toti sunt o apa si-un pamant.
in turul 1 tineam si eu cu crin antonescu,acum sunt neutra…
orice ar iesi presedinte salariile tot s-au micsorat,in scoli oricum nu se mai invata,criza n-o sa spuna “aaaa ai venit tu la presedintie asa ca trebuie sa ma retrag din tara voastra”,mafia cresti in fiecare minut etc.
pana aseara si eu aveam de gand sa l votez pe Individul Geoana. am renuntat.
acea “dezbatere” a fost un schimb de replici proaste presarate cu “subtilitati” la fel de proaste. sa nu mai vorbim de solilocviile in care incercau sa ne convinga sa i votam spunandu ne orice porcarii, numai adevarul nu.
rolul acelei dezbateri a fost in primul rand sa ne faca sa intelegem ce au de gand acesti indivizi sa faca in urmatorii 5 ani. eu nu am inteles nimic.
nu ai pe cine sa votezi in aceasta tara.
“Nu merg la vot pentru că am de ales între doi oameni la fel.” – in ce ai spus aici ma regasesc. Prima data [la vot] a fost o dezamagire din punctul meu de vedere.
Eu tot nu voi merge la vot.Simt ca mi-as trada principiile.
Sunt dezamagita de alegerea facuta de Crin Antonescu, dar pana la urma ii dau dreptate, a trebuit sa aleaga din doua rele, raul cel mai mic :).
De curand am primit o scrisoare expediata de Crin Antonescu care m-a fascinant si intrigat in aceeasi masura.Din tot ce a scris mi-a ramas in minte doar atat: “votati proiectul meu” si nu Geoana sau PSD.
Si eu simt chestia asta, si pun pariu ca cu totii o simtim de fapt. N-avem cu cine vota… dar tot noi i-am adus p-astia doi in turul doi, nu? :)
Eu merg la vot si pun stampila pe langa subiecti… ca sa nu zic ca n-am fost la vot.
intre timp lumea din jurul meu s-a apucat sa ma convinga sa votez de dragul lui iohannis….
si eu am primit scrisoarea aceea de la crin…intr-adevar incearca sa se detaseze cumva de geoana si bine face…am citit ca a afirmat: sunt singurul om care i-ar putea face lui basescu daca iese presedinte…ma intreb daca gastii lui geoana ii va face fata…
cred ca se detaseaza pt ca stie ca altfel nu ar face pe cei care l-au votat in primul tur sa il voteze pe pe Geoana … in caz ca merge prost la guvernare Crin se poate spala pe maini si sa lase castanele fierbinti doar lui Geoana … pana si Johannis stie ceva de cere dispensa de 6 luni in a alege primaria sau guvernul
merg la vot dar raman fidel principiului meu: niciodata pesede
Decat MANELIZAREA ROMANIEI. MAi bine votez cu GEOANA.
ASTA e familia mea a dus-o mai bine cu PSD.
Doar freaierii care mai cred in basme se mai duc la vot .
Eu unu nu mai trec pragul sectiilor de votare in viata mea!