No strings attached (2011)

Film „clasic” american despre a visa, despre altă lume, altă viaţă, despre avataruri, despre versiuni îmbunătăţite, ireale, de neatins ale noastre, ale tuturor. L-am văzut mai mult pentru Natalie Portman şi Ashton Kutcher, un cuplu drăguţ, mult mai prezentabil decât Hathaway&Gylenhall (din Love and other drugs – celălalat film pe care aş fi putut să-l văd); estetic e uşurel, scenariul e de-a dreptul îngrozitor la un moment dat, mult prea previzibil – practic, asta e miza scenariului: să te ţină în suspans pentru ceea ce urmează; ori, de fiecare dată când filmul ajunge la un astfel de moment, nu ai decât două variante care se pot întâmpla. Iar asta nu se cheamă imprevizibilitate.

Nici măcar clişeu nu mai e (ar trebui inventat/găsit alt cuvânt, a propos): 2 oameni care vor să se sarute şi se dau cap în cap, gaguri din cele mai ieftine – e clar: e un film pentru proşti şi oameni care n-au treabă acasă, cupluri îndrăgostite, oameni singuri (singuri de felul lor sau proaspăt deveniţi singuri). Remarc fără jenă scenografia foarte reuşită, de altfel americanii/Hollywoodul de duzină stă bine la capitolul ăsta, la fel ca şi montajul – dacă mă întrebaţi pe mine, unul din cele mai bune din lume (dar nu mă pot abţine să nu fiu răutăcios şi am să comentez că atunci când faci acelaşi montaj în fiecare zi, în fiecare lună, în fiecare an, la fiecare film – nici n-ai cum să nu fii bun…).

O altă idee pe care mi-a trezit-o filmul a fost cea a tabuurilor; ţin minte că unul dintre regizorii italieni – ăia din anii ’60 începând, parcă Fellini sau Antonioni sau Passolini (pomelnicul e pentru cultura generală a cititorilor) – a spus că scopul lor declarat, ca gaşcă, a fost acela de a doborî tabuurile – în special cele sexuale – unul câte unul. Ei bine, aceeaşi senzaţie am avut-o când m-am uitat la filmu’ ăsta. Desigur, nu era ca la italieni, aşa, faptic, să se vadă efectiv că tabuurile sunt doborâte în faţa ta; americanii sunt cu mult în urma Europei şi nouă nu ne rămâne decât să râdem de pudibonderia lor (desigur, discuţia e alta – producătorul a insistat să nu apară niciun cadru (con)damnabil pentru ca filmul să se încadreze la categoria de rating “audienţă generală”) şi să constatăm că ei nu se pot lupta cu “limitele” decat declamativ: “I smoked some weed”, “oh, you’re all on menstruation”, “I drank some cough syrup with seven up” and so on and so on. Bine, ei se cred şmecheri pe treaba asta, dar noi (europenii) de fapt îi invidiem pentru altceva.

Hei şi totuşi să nu terminăm aşa repede cu comentariile, căci eu am mai observat ceva: iphoneurile sunt la modă! N-ai iphone, nu combini! Cam aşa s-ar putea interpreta nebunia asta cu Appleurile. Desigur, eu nu vă recomand să vedeţi filmu’, dar dacă chiar n-aveţi ce face şi trebuie să mergeţi la cinema (cu prietenii, iubiţii, familia, câinele etc.), nu disperaţi! Din când în când e bun şi-un film prost…

Distribuie:

2 Comentarii

  • Reply 7.March.2011

    Calin

    Sa stii ca “celalalt” film ar fi fost o alegere mai buna. Nu e cine stie ce capodopera, dar depaseste cu mult o comedioara in genul; trateaza niste teme mult mai serioase, iar tema nu se rezuma la cuplul de pe afis. Dupa ce l-am vazut am ramas un pic uimit; nu a fost ce ma asteptam, chiar deloc.

    • Reply 7.March.2011

      Ariel Constantinof

      Confirm, am văzut şi eu “Love and other drugs” şi chiar dacă e “just another hollywoodian movie” e mai serios şi tratează nişte subiecte sensibile. Pe mine m-a super-întristat, e drept…

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.