22.Nov.2008 / Uncategorized / 331 vizualizări /

Naţiune de sticlă

Probabil că de vină pentru acest articol e cartea pe care o citesc acum, poate este de vină atmosfera sau cine ştie ce? Insă mergând mult cu transportul în comun, traind, observ. Concluziile sunt din cele mai tragice.

Trăim între doi pixeli şi patru ecrane care ne izolează complet de lumea din jur. Trăim in două culori, dar mai ales trăim SINGURI.

Suntem pământ.
Suntem materie.
Suntem aroganţi, impertinenţi şi ne credem superiori.
Suntem mereu singuri şi nerecunoscători.
Suntem chimie.
Suntem răi si necruţători… cu noi inşine pentru că EL este tot EU.
Suntem murdari şi avari, suntem atei.
Suntem posesivi şi masochisti.
Suntem fiinte.
Si atat.
Nimic mai mult decât simple fiinţe.

Nu suntem politicosi.
Nu suntem gentelmani sau “donne“.
Nu suntem buni sau credincioşi.
Nu suntem culti.
Nu citim.

SAU NU!

Nu, suntem români însă ce au fost castraţi de trecut, de rădăcini, ce suntem manipulaţi . Suntem credincioşi, nu suntem secularizaţi, suntem amabili, însă suntem SINGURI, suntem RÄ‚I cu neamul nostru, cu noi, suntem AROGANŢI , ne izolăm. De cine? DE NOI!!!

“Antrenamentul de uitare la care este supus poporul român, astăzi, face ca gândirea şi inima să se rotească pe loc şi, din această rotire în gol, paradoxal, odată cu trecutul, dispare şi viitorul. El, omul de azi pedalează într-un prezent continuu. A locui cu fiinţa doar într-o dimensiune a timpului- şi aceea distorsionată- înseamnă moartea lentă, dar sigură, a identităţii ” – Dan Puric