Murind pentru perfecţiune

Articol scris de Zaharcu Emma-Andreea

Atunci când întâlnim o persoană, primul contact este cel fizic. După aparenţe, facem prima clasificare a persoanei respective. Al doilea pas este conversaţia. Acest pas este hotărâtor în stabilirea unei conexiuni cu mintea şi corpul acelei persoane: ,,O vrem sau nu în mediul nostru?!”

Din păcate, mulţi dintre noi aleg doar prima variantă. De ce? Fiindcă au devenit atât de superficiali şi reci. Au uitat că, demult, au fost şi ei puşi în aceeaşi situaţie. Au uitat că, de exemplu, nu demult, au fost şi ei supraponderali.

Mă întreb, câte din persoanele care şi-au schimbat corpul, caracterul, nu au recurs la măsuri extreme? De exemplu, fetele de azi se separă în: anorexice, bulimice sau cu un regim de viaţă care nu le provoacă creşterea sau scăderea în greutate.

Mă întreb, de ce nu au curajul să zică: ,,De azi încep o nouă viaţă. Dar am nevoie de ajutor.” Ajutor însemnând, în cazul de faţă, nutriţionist. Degeaba avem ambiţia de a slăbi manancand un măr pe zi timp de o lună, două, timp în care suntem anemici şi putem ajunge la spital în orice moment dacă nu ne sprijinim de ceva, sau recurgem la pastile de slăbit care ne dau metabolismul peste cap, oţet de mere…

Degeaba vomităm. Sună dur. Ştiu. Dacă vomiţi, nu faci decât să îţi distrugi organismul, respectiv stomacul (ulcer, gastrită cu reflux), gâtul( cancer), subţierea dinţilor, poţi fi predispus la infart mult mai uşor, deşi celorlalţi le dai impresia că ai un regim de viaţă sănătos şi arăţi superbine. Perfect outside. Imperfect inside. Avantaje, dezavantaje…

Şi totuşi… când reuşim să ne atingem scopul, indiferent de mijloace, ne este teamă ca visul din oglindă să nu se spulbere. Atenţie, oglinda e o imagine deformată. Oglinda înşeală de multe ori. Pozele din trecut, cântarul sau cei din jur pot să-ţi spună adevărul. Şi panica de a nu redeveni ce eram se declanşează mai mereu. Ajungem la extreme. Iar panica se instalează în tot corpul, până în centrii nervoşi. Ajungi să compari cantitatea de mâncare cu problemele pe care le ai, şi îţi spui că vomitând scapi de ele. Acest lucru se întâmplă în subconştient. Pentru că de fapt nu gândeşti când procesul se declanşează. Te gândeşti toată ziua că nu e bine să te bagi în frigider, că acele lucruri ajung tot în WC, ,, \your sweet home”. Mai bine nu mănânci. Dar nu poţi. Oricât de chinui, tot acolo ajungi. Chiar de încerci luni de zile să te abţii. Îţi place. Te satisface mai mult ca un orgasm. Mai mult ca iubitul tău. Şi când începi, nu te mai opreşti. Dar te doare gâtul, te doare… şi nu mai poţi să înghiţi şi să te prefaci că eşti bine. Ceri ajutor. Ai tăi nu te cred. Au impresia că tu mereu cauţi pretexte că să fii rău. Dar nu e aşa. Recurgi la un psiholog, pe ascuns…

Până într-o zi când vei realiza că de fapt, mintea noastră asociază culorile, formele cu gustul. Putem uita de nervii din limbă. Îmi spunea o prietenă de curând, care rămăsese fără gust şi miros datorită unei trahee-bronşite că, având de ales între un fruct şi ciocolată, a ales a ales fructul. A pus în balanţă cantitatea de calorii şi gustul. A putut alege pentru prima dată ceva sănătos.

Se poate. Se poate doar dacă nu ai un gol lipsă. Se poate doar dacă persoanele de care ai nevoie nu ocolesc problema, ci se implică. Cei mai mulţi sunt laşi şi pleacă. Iar când se întorc, e prea târziu.

Regăseşte-ţi rădăcinile, umple golul şi simte-te împlinit. Doar împlinit, nu vei mai concretiza în astfel de acţiuni faptul că tu eşti distrus. Defecţiunile din interior pot fi rezolvate. Trebuie să te iubeşti, pentru ca cei din jur să ajungă să te iubească. Scoate în evidenţă ce ai tu mai bun pentru a-ţi eclipsa defectele. Iar cei care te iubesc într-adevăr le vor accepta.

Spune ce simţi ca să ştii ce vrei.