Momente din Sala de aşteptare a Gării de Nord

Încă de la intrare eşti întâmpinat cu anunţul “Vă rugăm închideţi uşa. Loc dotat cu Aer condiţionat”. Oricum degeaba: uşa nu stătea închisă şi pace. Înăuntru m-a izbit un miros greu de transpiraţie amestecată cu picioare nespălate.

O tanti vinde ciocolată cu un leu bucata. Unul o abordează cu un “De când te aştept ar trebui să mi-o dai degeaba” în timp ce îi întinde bancnota verzuie.

Dialog peste bănci: “Mai plouă? / Da. / Să plouă că oricum nu merg la meci (Unirea Urziceni-Glasgow Rangers pe stadionul Ghencea) / Să vezi că îi bate şi acum. / Ce te doare pe tine că oricum nu ţii cu ei. / 3-1 zic că le dă. / Nuu, eu cred că se termină 1-1.”

Sala de aşteptare are aspect nou, bine iluminată, gresie cu modele şi tavan fals. Băncile au suferit însă, pe ici colo, mici vandalisme iar într-un colţ e un covor de coji de seminţe. Un cuplu între două vârste se aşează lângă mine aranjându-şi bagajele voluminoase, comentând: “Eh ce să-i faci! Ä‚sta-i românul nostru.” O tanti de la curăţenie mătură exclamând: “Jegos afară, jegos şi acasă. Nu se mai civilizează odată.” Pe ecranul unui LCD agăţat de un perete e difuzat trailerul “New Moon”.

Încet, încet m-am obişnuit cu mirosul. Majoritatea oamenilor din sală păreau curaţi, însă per ansamblu mirosul era greu. Mă gândesc că e mirosul unora dintre români, a celor care lucrează pentru un salariu de care mulţi ar râde, a celor care au fost în scurtă vizită în Marele Oraş.Â Sau poate nu mergea aerul condiţionat.

Sunt oameni care se uită în gol, o domnişoară citeşte intens, altul cască nişte ochi tulburaţi de alcool, un alt cuplu între două vârste discută aprins despre decizia de pensionare. Dacă închizi ochii, urechea prinde câte ceva din murmurul din jur: “Avem şosete groaseee! … Aseară ştii că aveam bani … dar Costică … băi n-am brichetă, a rămas la ţigan, la Marian … Vino bă-ncoace (doi împărţeau o vodcă Romulus) … Mă doare stomacu … Numărul deciziei … Trenul personal spre Urziceni … Şosete din bumbac d-astea groase … Se scade dintr-un an sporul … De la un leu perechea, 5 perechi treişcinci de mii, hai la ofertă specială.” Unii ies, o mamă cu fetiţa ei intră. “Hai, mă, că nu plouă chiar aşa. / Nu vezi, bă, ce cald e afară, nu bei şi tu o bere?” Deşi e un loc unde se aşteaptă, în sală viaţa forfoteşte neobosită.

Un gest de altruism în apropierea mea – un tânăr cu căciula ridicată în creştet se dezbracă de hanorac şi îl dă unei ţigancuşe cu un sugar în braţe: “Ia asta şi înveleşte copilul ăla!” Pe ecran, trailerul “New Moon”. Tânărul a plecat şi a revenit în 10 minute cu un fular şi pantalonaşi de bebeluş. Împreună, au început să-l îmbrace cu grijă, însă copilaşul protesta ţipând zgomotos, deranjând murmurul din jur. Domnişoara a ridicat ochii din carte privind interesată. După ce l-a îmbrăcat, tigăncuşa a curmat gălăgia în modul cel mai firesc: a început să-l alăpteze. Voci în jur: “Copilul tre’ să stea în căldură mă. / După ce termini, te îmbraci cu asta şi cu asta şi apoi îmi dai voie să înfăşez copilul.” Viaţa freamătă neobosită.

O domnişoară cochetă, tropăind gresia, i-a adus mămicii un costumaş roz pentru bebeluş. Cel mic a reînceput protestele. Toate privirile din sală sunt aţintite asupra mămicii care îşi îmbracă copilaşul. Terminând, ţigancuşa a făcut iar linişte în modul amintit anterior. “Mamă, mamă, castraveţi muraţi, să moară mama! Ä‚ştia după băutură …/ Păi mai întâi bea şi apoi mănâncă” (râsete). Tânărul altruist a luat-o pe ţigăncuşă să meargă împreună să-i cumpere “papuci” (încălţări).

Nu mai simt nici un miros în sala de aşteptare. Unul cântă in stânga mea: “Te-am văzut pe net / Cu degetu-n gură …”