05.Dec.2009 / Uncategorized / 922 vizualizări /
Mihail Popa – Profilul unei culturi cu acceleraţie
Mihail Popa
Despre mine? Niciodată nu am ştiut să zic ceva despre mine, bun sau rău. De obicei, pot povesti despre alţii la nefârşit, dar despre mine nu ştiu ce să zic. Adesea, îi las pe alţii să o facă.
Aş putea spune că mereu încerc să devin mai bun, mai frumos, mai inteligent, mai cult, mai aproape de perfecţiune, mai aproape de asemănarea cu Dumnezeu.
Mă întristez sau cel mult mă enervez atunci când nu îmi ies lucrurile aşa cum doresc şi asta numai din cauza mea. Mereu pot mai mult, dar de multe ori mă las cuprins de lene şi nu-mi dau silinţa să arăt că sunt capabil de mai mult.Deşi îmi place să citesc, mai ales textele de dragoste (dragoastea asta… mai ales la 18 ani), de multe ori las cititul undeva departe de locul I în topul activităţilor “must be done”.
Până să intru la liceu, pot spune că eram un cocalar, fără prea multe cărţi citite, fără prea multă cultură şi interes, mi-e şi ruşine de cum eram. După aproape 4 ani (sunt în ultimul an de liceu), îmi dau seama cât de mult m-am maturizat, cât de mult m-am schimbat înspre bine, deşi e loc de şi mai mult, factorii acestor schimbări fiind anturajul mereu diferit, profesorul de română (un doctor filolog, un profesor foarte bun şi un om extraordinar pentru mine) şi cred că prorpiul meu corp m-a ajutat foarte mult la schimbare.
Fiecare om e special pentru că fiecare are un dar, un har, se pricepe foarte bine şi în felul lui la anumite lucruri.
Eu nu ştiu încă dacă şi de ce sunt special, dar ştiu că-mi place foarte mult să lucrez pe un computer şi din cauza asta mai departe, la facultate, vreau să studiez “Computer Science”. Mi-am propus să fac asta la Robert Gordon University din Aberdeen, Scoţia. Sper să reuşesc.
Tot ce am spus până acum nu cred că înseamnă ceva pentru tine, cel/cea care mi-a luat interviul, dar dacă nu mi se pun întrebări nu prea pot să zic mare lucru, decât să fac aberaţii.
1. De ce crezi că le este greu oamenilor să vorbească despre ei? De ce-ţi este ţie greu să vorbeşti despre tine?
Pentru că atunci când vorbeşti despre propria persoană “uiţi” să mai precizezi şi defectele tale, lucrurile neplăcute despre tine. Din această cauză rişti să fii numit îngâmfat, lăudăros sau mai ştiu eu cum. Totuşi, dacă eşti o persoană isteaţă, poţi să precizezi sub formă de glumă şi defectele sau numai defectele tale fără să te faci de râs. Eu nu sunt acea persoană isteaţă, adică nu mă pricep la glume. Rar îmi ies bine.
2. Crezi că alţii sunt spun întotdeauna adevărul despre tine?
Nu, dar spun şi adevărul. Oricum, atunci când am spus că adesea las pe alţii să vorbească despre mine, m-am referit la persoanele care mă cunosc: părinţii, surorile, prietenii. Aceste persoane nu cred că ar spune altceva decât adevărul sau măcar 80-90% din acesta. Eu mă mulţumesc cu procentul ;)) Dacă le dai o ladă de bere la fiecare, vor spune 200%.
3. Ai vreun model după care te ghidezi în viaţă?
Sincer, n-am un model. Eu iau câte ceva de la fiecare persoană pe care o cunosc personal, de pe internet, cărţi, mass-media sau de oriunde altundeva.
Cum spuneam în formular, încerc să devin mai bun şi luând câte ceva de la fiecare, sper să reuşesc. Din păcate, părinţii mei nu sunt un model pentru mine pentru că s-au născut şi au trăit la ţară şi s-au mutat la oraş când s-au căsătorit. Lumea contemporană e modernă şi ca să trăieşti bine în ea trebuie să fii deştept, inteligent, să ai o cultură cât de cât solidă. Lucrurile astea le-am învăţat de la profesorul de română şi anturajul format în anii liceului.
Ziceam de persoanele cunoscute pe internet de la care am luat câte ceva. Acestea sunt în mare parte bloggeri, dar şi tipi din alte ţări care deţineau fansub-uri sau forumuri pe care le vizitam.
Persoanele din cărţi sunt de fapt personajele care cred eu că au un comportament plăcut şi pe care l-aş putea avea şi eu. De exemplu, observ că X ştie cum să se comporte cu femeile şi atunci încerc şi eu să fac la fel.
Din mass-media sunt o grămadă de persoane de la care poţi învăţa ceva, cum
4. Ce te-ar motiva îndeajuns de mult ca să-ţi mergi până în pânzele albe ca să-ţi atingi scopurile?
Nu ştiu sigur. Cred că atunci când eşti încurajat şi susţinut pentru ideile tale sau pentru ceea ce vrei să faci, reuşeşti să mergi mai departe. Probabil că atunci când analizezi tot drumul pe care îl ai de făcut până să-ţi atingi scopul şi observi că e un drum pe care-l poţi străbate numai cu dificultate sau e aproape imposibil de străbătut, ajungi să te dai bătut dacă nu eşti motivat de ceva sau cineva, dacă nu eşti încurajat că poţi, dacă nu eşti susţinut.
5. Cum crezi că poţi deveni mai bun?
Jumătate din răspunsul acestei întrebări a fost dat la punctul 3, când am vorbit despre un modelele după care mă ghidez în viaţă. Cealaltă jumătate din răspuns, cred că se referă la faptul că trebuie să cunosc cât mai multă lume, să am cât mai multe experienţe din care să învăţ şi să meditez asupra faptelor mele, asupra gândirii mele şi să le modelez astfel încât să ajung o persoană cât mai bună, cât mai agreabilă.
6. Ce-ţi place să citeşti?
Îmi place să citesc romane pentru că acestea sunt de obicei vaste ca mărime şi acţiunea e destul de complexă. Genurile de romane care îmi plac sunt romanele de dragoste, ştiinţifico-fantastice, poliţiste şi altele, dar mai puţin. Îmi mai place să citesc ziare, articole scrise pe diferite bloguri româneşti (amdoar18ani.ro, ggb.ro) sau străine (doshdosh.com – astea străine mai mult pentru english skills improvements), in general citesc orice, numai să am timp.
7. De ce lectura e un “must be done” şi nu e un “it’s always done”?
Nu la asta m-am referit, voiam să zic “must do”. Oricum, gândeşte-te că tu îmi iei interviul în noaptea asta şi eu am deja un program făcut pentru ziua de mâine, deci totul e trecut acolo ca “must be done” pentru ziua de mâine şi nu ca “it’s always done”. De altfel, lectura e “a must”, consider eu.
8. Ce înseamnă un “cocalar” pentru tine?
Bună întrebare. Un băiat care ascultă manele, care nu ştie şi nu e interesat de cel puţin o limbă străină, care nu are o cultură generală şi nu e interesat să şi-o facă (fără conotaţii sexuale, vă rog), care crede că e tare să faci ce fac alţii, adică să fumezi, să te droghezi, care crede că trebuie să te dezvirginezi la o vârstă fragedă, care nu se gândeşte la propriul viitor, care nu gândeşte.
9. De ce a fost necesar să-ţi schimbi grupul de prieteni?
Am zis eu asta? Dar dacă tot m-ai întrebat, ar fi frumos să răspund. Am rămas prieten doar cu cel care mi-a fost şi încă îmi mai e cel mai bun prieten, în rest mi-am făcut alţi prieteni imediat ce am intrat la liceu şi prieteni destul de buni, care s-au maturizat odată cu mine. De obice, când intri într-o comunitate, când îţi schimbi reşedinţa sau locul de muncă, ai parte de alt anturaj, de alţi oameni, de alţi prieteni.
10. De ce crezi că nu poţi să faci performanţă în România şi e nevoie să pleci în Scoţia?
Aş fi plecat în Franţa dacă ştiam franceza (învăţ germana de la 9 ani) sau în Germania dacă primeam ocazia sau în Anglia de asemenea, dar se pare că mi s-a oferit ocazia să plec în Scoţia. Lasă că nu e rău.
Tu ce crezi? Poţi face performanţe în România? Aici nu poţi face performanţe pentru că dacă intri într-o clădire unde se desfăşoară cursuri gimnaziale, liceale sau universitare, nu vei găsi aparatura modernă necesară studiilor sau nu vei găsi deloc. Universitatea la care vreau să merg eu (am trimis deja aplicaţia) a fost numită “Best Modern University in the UK în The Times Good University Guide 2010″, aşadar e clar că au aparatură modernă şi asta o ştiu de la românii din anul I sau II care studiază acolo.
În plus, ca să faci performanţă în România, trebuie să pui sute-mii de EURO pe birourile profesorilor sau oamenilor care te pot băga undeva unde poţi câştiga bani frumoşi. Ştim cu toţii asta.
11. Ce faci dacă nu reuşeşti?
În primul rând, întrebarea nu-ţi are rostul pentru mine deoarece, pentru prima oară în viaţă, sunt foarte motivat să intru şi voi reuşi, plus că am susţinători şi nu mă refer la părinţi. Să intru e exact ceea ce-mi doresc acum pentru viitorul meu, adică e cam unicul meu scop pe anul 2010.
În al doilea rând, am învăţat să am mereu şi cel puţin a doua opţiune. Aceea este Universitatea Transilvania din Braşov, profilul informatică. Sunt dintr-o localitate de lângă Braşov (Râşnov).
