Mi-e dor de joaca din copilărie

Mi s-a făcut dor de-un parc de distracţii. Da, mi-e dor să mă dau în carusel, să mă buşesc în maşinuţe şi să mă pierd prin camera oglinzilor. Mi-ar plăcea să repet anumite perioade din copilărie, fără să îmi fie jenă că îmi place să mă joc.

Mi-e dor de joaca din copilărie

E un sentiment superb acela de a te elibera prin joacă. Ar trebui să nu mai existe delimitări legate de vârstă, orice om ar trebui să-şi permita luxul de a-şi oferi dreptul la joacă, indiferent dacă are 3, 13 sau 63 de ani, fără să-i fie teamă că va fi judecat de ceilalţi. Există un moment în viaţă când lăsăm de-o parte jucăriile de la Noriel şi ne preocupăm de şcoală, apoi de muncă şi de familie. Şi ajungem la vârsta bunicilor când ne-am dori să ne mai jucăm, dar e prea greu.

Observ prin parcuri bunici cu răbdare care adoră să se joace cu nepoţeii lor. Mă întreb de unde schimbarea asta radicală. De la oameni ocupaţi, cu job şi familie mare, care nu au timp şi nu vor să se joace, la acei oameni blânzi care le fac nepoţilor toate poftele în ale jucatului. Probabil că e o nostalgie, o dorință de a se păstra tineri măcar în interior, chiar dacă anii au trecut și au lăsat urme la exterior.

E bine să ne bucurăm de fiecare etapă a vieţii, dar să nu o neglijăm pe cea mai frumoasă. Mi-ar plăcea să ştiu că în viaţa de adult pot integra joaca printre celelalte activităţi. Spre exemplu, acum, aş vrea să las totul baltă şi să fug într-un parc de distracţii. Nu unul precum Orăşelul Copiilor, ceva mai pentru oameni în toată firea. Din păcate, nu prea am de unde alege.

În copilărie aveam un mare parc de distracţii chiar în faţa casei. Parcul Circului a găzduit pentru o perioadă un fel de bâlci cu de toate. Aveam acolo de la vată de zahăr şi bomboane, până la montagne russe şi alte maşinării. Era o plăcere ca atunci când mă întorceam de la şcoală să mă opresc pentru o oră în acest spaţiu al jocului. Era o atmosferă ca de film, iar pentru mine era cel mai important că aveam acces la aşa ceva pentru că mă puteam relaxa după o zi lungă de ore de curs.

Mă bucura enorm experienţa. Cel mai mult îmi plăcea să încerc să câştig premii la ruletă, apoi să merg cu prietenele în roată. Acum, vremurile au trecut, parcul de distracţii a dispărut, iar joaca a fost înlocuită de îndatoriri şi deadline-uri.

Până când voi găsi un parc de distracţii pe gustul meu, cred că mă voi rezuma la o sesiune de jocuri pe internet, poate nişte boardgames şi mă voi gândi cu jind la bucuria imensă pe care o aveam copilărie.

[Sursă foto]

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.