07.Feb.2009 / Uncategorized / 922 vizualizări /

Meseria vieţii tale!

Toţi ne simţim singuri la un moment dat“¦ Când suntem numai noi, cu umbra noastra“¦ Umbra noastrã, cea de toate zilele! Aceea care ne urmãreşte mereu şi ne este aproape. Şi totuşi, sunt momente în care ne simţim atât de singuri, încât în acea clipã ne-am dori sã fim înconjuraţi de sute de prieteni, miliarde de persoane care sã ne acopere cu trupuri, respiraţii, imbraţişÃ£ri, care sã ne spunã cã suntem persoane importante din viaţa lor, care sã ne spunã ca au încredere în noi, cã suntem buni de ceva pe lumea asta şi cã fiecare îşi are rostul pe pãmant. Rost pe care ni-l gãsim cu greu, dar suntem colpleşiţi de emoţii, când ne dãm seama cã l-am descoperit.

De ce la şcoalã nu ne învaţã cum sã fim prieteni adevãraţi şi sã nu dãm în cap altuia, în loc sã ne înveţe matematicã? De ce nu învãţãm cum sã apreciem mai mult sufletul decât fizicul? De ce nu învãţãm cum este viaţa cu adevãrat, în loc sã studiem literatura unor muribunzi? De ce nu ne oprim la problemele cotidiene ale societãţii, ale miilor de adolescenţi aflaţi la rãscruce de drumuri? Ne întrebãm de ce aceştia o iau uneori pe cãi greşite, de ce se apucã de bãuturã, droguri“¦ De ce atâta nepãsare? Pentru cã nu existã o şcoalã, un liceu, în care sã se cultive într-adevar ideea de a spune NU acestor tentaţii. Societatea se mulţumeşte cu câteva programe educaţionale, care vin din an în Paşte, guvernul împarte chestionare copiilor de clasa a V a despre sex şi ce e ãla un orgasm! Sunt multe întrebãri puse la vârsta adolescenţei, care rãmân fãrã rãspunsuri, sau a cãror rãspunsuri vin prea devreme şi prost“¦ sau care sunt umbrite şi ascunse sub teoremele la matematicã sau cu comentarii la românã, învaţate mot a mot…

De ce toatã lumea se gândeşte cã sufletul trebuie lãsat în urmã si cã mintea trebuie cultivatã, “umplutã” pânã la refuz cu informaţii, care sunt de multe ori INUTILE? La ce îmi trebuie mie chimie, dacã nu am de gând sã mã fac medic sau vreun savant renumit? La ce? Dacã aş întreba-o pe mama mi-ar rãspunde cã nu se ştie niciodatã în viaţã ce îţi rezervã viitorul, dar pânã la urmã, soarta ne-o facem cu mâna noastrã. Sunt multe lucruri care nu îmi sunt de folos la şcoalã şi pe care trebuie sã le învãţ, pentru cã sunt OBLIGATA! Nu fac nimic din plãcere şi asta e foarte trist.

Şcoala vieţii nu exista: o şcoalã care sã te înveţe cum sã fii mai bun, mai civilizat, mai UMAN! Şi poate cã dacã aceastã şcoalã ar exista cu adevãrat, mi-aş asculta mai mult inima decât raţiunea, m-aş bucura mai mult, m-aş negãji mai puţin, nu m-aş frãmânta atât de mult în legaturã cu ce cred alţii, aş pune mai mult preţ pe vigoarea mea şi pe obrazul meu întins, m-aş “juca” mai mult, m-aş agita mai puţin, aş şti cã frumuseţea chipului meu stã în dragostea mea de viatã, aş crede cât de mult mã iubesc pãrinţii mei şi aş crede cã-şi dau toatã osteneala. Dacã ar exista aceastã şcoalã, aş învãţa cum sã mã bucur de starea de “a fi îndrãgostit㓝 şi nu mi-aş mai bate capul prea mult cu ce se va alege de asta şi aş şti cã probabil n-o sã fie aşa, dar cã se va întampla ceva de bine! Nu m-aş teme sã mã port ca un copil. Dacã aş reuşi sã învãţ toate aceste lucruri, aş cãuta parţile bune ale fiecãruia şi l-aş aprecia pentru acestea şi n-aş umbla în compania unora, doar pentru cã sunt “cineva““¦ Aş învãţa cum sã mã respect pe mine, aş fi mândrã de trupul meu aşa cum este el, aş avea mai multã încredere în prietenele mele, aş fi şi eu o prietenã de încredere“¦ Dacã cu toţii am învãta la o şcoalã a vieţii, am fi mai îngãduitori şi mai recunoscãtori cu siguranţã… Am observat cât de des mã întreabã oamenii ce mã voi face sau ce fac sau ce am de gand sã fac dupã ce termin liceul. Nu pot sã definesc clar ceva ce vreau sa fiu… sau ce voi fi… pentru cã nu ştiu“¦

Voi fi un sculptor… pentru cã mi-am modelat oarecum unele principii şi filozofia în funcţie de lutul binelui si rãului.

Sau poate un astrolog, pentru cã citesc şi analizez palmele vieţii şi ale fiecãrei persoane pe care o întâlnesc…

Sau poate chiar şi un astrounaut, pentru cã fac mereu explorãri şi îmi lãrgesc orizonturile“¦

Voi fi un doctor, pentru cã îi vindec pe cei care vin la mine ca sã îi consult şi le dau un sfat şi îi înviorez pe cei care par sã-şi fi pierdut puterile.

Aş putea fi şi un avocat, pentru cã nu mi-e teamã sã lupt pentru ceea ce e în firea lucrurilor şi pentru drepturile elementare ale mele şi ale multora“¦

NU! Voi fi milionarã! Deşi nu am nimic concret, sunt bogată în dragoste, care va fi pururea, acolo, înãuntru“¦