11.Oct.2009 / Uncategorized / 897 vizualizări /
Meditaţiile de BAC – Nevoie sau fiţă?
M-am apucat şi eu mai nou de meditaţii la draga limbă şi literatură română. Şi sincer, sincer, sincer chiar nu-mi era dor de meditaţii… mai ales la română sau alte limbi precum franceza. Ideea e că meditaţii din astea până acum n-am mai făcut. Sunt meditaţii pentru BAC. Şi atât.
Adică la prima întâlnire profesoara mi-a dat vreo 3-4 capsate pe care este redactat clar ce trebuie să învăţ, ce trebuie să citesc şi tot aşa ca să iau BAC-ul.
Când eram prin a 10-a, a 11-a, auzeam de la ăştia mari că ei dau lunar ‘enşpe milioane pe meditaţii la română, matematică, chimie, fizică cuantică şi altele. Eu fac meditaţii la română cu 40 RON / şedinţa. Şi o şedinţă o dată la două săptămâni.
Acuma stau şi mă întreb… Meditaţiile astea de BAC sunt o nevoie reală sau doar o fiţă, o modă?
Din mai mi s-a zis că pot să nu mai dau pe la şcoală în ideea că învăţ singur sau merg intens la meditaţii. Păi şi asta nu înseamnă că învăţământul nostru nu-i capabil să ne pregătească pentru propriul său mare-test?
Eu unul merg la meditaţii pentru că profesoara de la şcoală eşuează în a ne preda materia şi a “ne ţine în frâu”. Şi totodată pentru că orele de română sunt puse la sfâşitul programului, dupa alte 6 ore, când nu mai pot gândi.
Mi se pare aşa amuzant că deşi MEDITAŢIILE SUNT ILEGALE – tot profesorii de la şcoală ne zic că din mai nu ne mai pun absenţe şi toţii ne recomandă meditaţiile şi tot aşa. E un sistem incredibil de corupt.
Deci de ce facem meditaţii? Degeaba?
În fond unii zic că însăşi BAC-ul e degeaba… deci…



Mediatiile, in afara de matematica, sunt o mare fitza. Si da, ai dreptate. Invatamantul este incapabil sa pregateasca elevii pentru a sustine testul elaborat dupa propriul sau plan de invatamant
BAC-ul in sine este intr-adevar un element de umplutura in cadrul sistemului asta educational caruia nu-i mai da nimeni de cap, un element ramas de la inceputul invatamantului modern in Romania. Cred insa ca este prost organizat, nu si inutil. Mi se pare normal sa-ti fie cumva recunoscute “achizitiile” din timpul liceului, fie ele de cunoastere, de dezvoltare personala… Eu pentru BAC n-am facut meditatii intrucat am considerat ca pot sa invat singur. Am facut doar la mate, si asta pentru facultate, la care am renuntat ulterior. :D Deci se poate BAC si fara meditatii. La romana daca citesti romanele, nuvelele + eseurile dintr-o carte pt BAC ar trebui sa n-ai probleme in a intelege ce trebuie sa scrii la examen. Pentru ca din cate imi dau seama romana produce cele mai mari probleme… In rest, in mare parte, BAC-ul nu e decat o gluma proasta… Totusi e bine sa fii pregatit, pentru orice eventualitate:)
sincer sa fiu, eu am facut meditatii doar pt admiterea la facultate – bac-ul se ia, singura necunoscuta e nota. la romana e usor: iei tematica, rezolvi fiecare cerinta cu ajutorul manualului pe cate o fisa si retii ce ai scris. mai inveti si niste versuri, da bine la oral sa le stii, si gata. eu am citit absolut toate romanele din tematica, dar nu stiam versuri, si totusi am luat 9 la oral. daca nu te ajuta profesoara, poti invata singur, nu e problema.
Nu ştiu ce să zic, Ariel. Cred că depinde mult de om.
Eu am trecut bacul cu 9,47 şi n-am făcut o boabă de meditaţie. Profele erau oribile, n-am învăţat nimic de la ele. Noroc că a existat netul.
Cred că e un mare cerc vicios: bacul trebuie să pară ceva mare şi greu ca să “fie nevoie” să meargă lumea la meditaţii.
La mine in liceu cel putin, profii aveau toata bunavointa in a ne pregati, in schimb noi chiuleam pe rupte…….. si pe urma faceam meditatii. Aia cum se cheama? :P
Meditatiile sunt o fita la limbi straine si romana. Banuiesc ca la mate treaba sta altfel. Dar fara meditatii si cu invatat exhaustiv in ultima luna (pentru ca pana atunci lucram), am terminat cu 9.67, si 10 la romana. Ambele. Pentru mine ar fi fost o fita. Pentru altii, care ori sunt prea lenesi ori prea neincrezatori in fortele proprii, probabil ca sunt necesare.
Profesoara noastra e doar incapabila de a ne tine in frau. Caci capabila sa ne predea materia, este.
Meditatiile… eu cred ca sunt de mai multe feluri: pentru ca nu poti sa inveti singur, esti mai incet, asa esti de la natura, pentru ca nu ti se preda cum trebuie la clasa sau pentru ca vrei sa stii mai mult.
Eu, de exemplu, fac meditatii pentru ca vreau sa stiu mai mult, sa stiu tot daca se poate. Nu e nici o fita nici o necesitate, e pur si simplu dorinta mea.
Am trecut de bac, deci pot sa spun ca toate meditatiile, in afara de cele la matematica/fizica/chimie, sunt doar niste fite.
N-am luat meditatii inainte de bac, am luat 5.70 la mate (n-am avut nevoie de mai mult) si 9.30 la romana si sunt mandra de asta. Bacul se poate lua si fara meditatii, but like I said, la mate/fizica/chimie nu sunt o necesitate, dar nici o fita.
Nu prea am invatat eu in cei 4 ani de liceu dar in cazul meu cel putin la matematica simteam ca sunt prost(nu sunt mandru de mine) si nici daca as “colabora” cu niste dragi colegi total necunoscuti sau cunoscuti in timpul examenului tot ar exista sansa sa emit , sa gresesc o cifra sa fie deajuns ca problema sau exercitiul sa fie distrus asa ca am decis sa fac timp de 3 luni meditatii cu o doamna pensionata (singur)care ma taxa destul de bine (400 000 de lei vechi normal). Este o NECESITATE atunci cand realizezi ca ai NEVOIE.
Eu am dat meditatii la mate :) Mi-am dat seama de niste lucruri: 1. Copiii erau suficient de destepti pentru a invata singuri. Cu exceptia problemelor de olimpiada, munca pe care am facut-o eu trebuia facuta de profi, la clasa. 2. Profii predau teribil de prost (trebuia sa fac eu munca lor) si nu par sa vrea sa-i faca sa _inteleaga_ ceva. 3. M-am plictisit si eu :) 4. Parintii nu mergeau la sedinte, nu intrebau de note, dar cu mine au purtat muulte discutii (vreo legatura cu faptul ca ma plateau ? :) ) 5. Elevii care faceau meditatii cu profii au luat note mari la clasa, dar nu au luat note mari si la examene (“ii lasa sa stea pe messenger si sa se joace pe calculator”). Hmmmm… :(