Mama (2013)

Mama” este primul film care m-a făcut să-mi pun întrebarea “Sunt prea bătrân pentru filmele horror sau pur și simplu nu mai există un strop de originalitate pentru această categorie de filme?“.

Nu acum multă vreme am scris un articol despre filmele horror, în ce subcategorii pot fi împărțite acestea, despre condițiile în care trebuie vizionate. Acolo mi-am exprimat părerea cu privire la ce înseamnă un film horror bun din punctul meu de vedere. Spuneam următoarele:

“[…] Acel film care se joacă cu mintea spectatorului, care-l induce în eroare pe parcursul întregii povești, care îl face să-şi pună întrebări după. Acel film care nu are nevoie de imagini scârboase sau sexy pentru a atrage atenția. Acel film al cărui soundtrack înseamnă peste 50% din experiență, care îți va face pielea de găină atunci când îl auzi. Acel film care te face să spui what the … ? și să-ți duci mâna la gură. […]”

Cu părere de rău, trebuie să spun că “Mamanu face parte din această categorie de filme horror. Debutul lui Andrés Muschietti pe marile ecrane cu un lungmetraj a avut un adevărat potențial, dar pe care, din păcate, nu l-a fructificat! Împrumutând elemente din alte filme de gen, exemple ce-mi vin în minte sunt El Orfanato (2009) și Dark Water (2005), “Mama” încearcă să câștige spectatorul prin emoția transmisă. Nu avem parte de valuri de sânge, membre sfâșiate, zombies și alte elemente asemănătoare genului horror, ci de o poveste emoționantă construită în jurul personajelor.

Mama (2013)

Sinopsis

Cu cinci ani în urmă, Victoria (Megan Charpentier) şi Lilly (Isabelle Nelisse) dispar fără urmă. De atunci, unchiul lor, Lucas (Nikolaj Coster-Waldau) le-a căutat cu înverşunare împreună cu iubita lui, Annabel (Jessica Chastain), iar într-o bună zi primesc vestea cea bună. Detectivii porniți pe urmele fetițelor le descoperă pe acestea într-o cabană părăsită din mijlocul pădurii, având un comportament sălbatic, deplasându-se cu o viteză anormal de rapidă (într-un mod ce-mi aduce aminte de scena scărilor din The Exorcist (1979)) și comunicând prin gemete și țipete.

Procesul de reintegrare socială a fetelor se anunță a fi unul dificil, dar cu ajutorul doctorului Dreyfuss (Daniel Cash) ce preia cazul și al unui cămin potrivit, acest lucru nu pare imposibil de realizat. Pe măsură ce Annabel încearcă să fie o mamă bună pentru fete, lucru pentru care cu siguranță nu era pregătită (aceasta având planuri de a cânta în turnee cu formația sa de punk), aceasta începe să bănuiască că în casă există un al cincilea suflet, o prezenţă supranaturală.

Pe calea cea dură, cei doi părinți adoptivi află cum au reușit fetele să supraviețuiască timp de cinci ani în sălbăticie și ajung să facă cunoștință cu “Mama” carea a avut grijă de acestea şi care nu pare a fi pregătită să-și abandoneze “copiii”.

Mama (2013)

Plusuri și minusuri

Mama” a avut ca punct de plecare o idee de scenariu bună, doua fetițe izolate în sălbăticie, crescute și protejate de un spirit. Dar scenariștii Neill Cross și Andrés Muschietti (care are și calitatea de regizor al filmului) nu reușesc să exploateze povestea la maxim. O idee bună ar fi fost dacă aceștia s-ar fi concentrat mai mult pe dificultățile reintegrării socială, acestea dând dovadă de mari probleme atât de ordin fizic cât și de ordin psihic (în special).

Un minus important al filmului este regăsit la personajul Annabel, interpretat de actrița nominalizată la premiile Oscar de anul acesta pentru rolul principal din Zero Dark Thirty, Jessica Chastain (actrița ce cu greu poate fi recunoscută datorită coafurii specifice punk-ului, lucru ce poate duce la confundarea acesteia cu Rooney Mara din The Girl with the Dragon Tatoo). Deși prestația acesteia reprezintă unul dintre pilonii de rezistență ai peliculei, scenariul nu-i dă mari oportunități de exploatare a talentului, minusul venind din perioada scurtă în care personajul matur feminin trece de la ideea de a evita cu orice preț să aibă o sarcină, la instincte materne puternice pentru cele două fetițe.

Mama (2013)

Un alt pilon al filmului îl reprezintă, sau mai bine spus l-ar fi putut reprezenta unchiul fetelor interpretat de Nikolaj Coster-Waldau (Jamie Lannister din Game of Thrones), dacă acesta nu ar aduce aminte de Sean Bean cu rolul său din alt film horror și anume Silent Hill. Minusul este acordat, deoarece personajul lui Nikolaj este puțin prezent în peliculă, îmbrățișând același destin precum cel al personajului din Sean Bean.

Mama (2013)

Un plus important al filmului este legat tot de prestația actorilor, de data aceasta, a celor două fete Victoria (Megan Charpentier) şi Lilly (Isabelle Nelisse). Cele două surori sunt construite în antiteză: Victoria este cea sociabilă, care a avut șansa să trăiască o viață normală până la vârsta de 8-9 ani, amintirile ajutând-o sa revină din starea de sălbăticie la cea de om și încercând să se îndepărteze de “Mama”. În schimb Lilly este mai mult animal decât om, tânjind după afecțiunea Mamei și reușind să dea viață acelui sentiment de teamă în interiorul spectatorului prin simplul său zâmbet malefic. Cele două roluri sunt dificile, provocatoare, dar Megan Charpentier și Isabelle Nelisse dau dovadă de maturitate și prezență pe scenă/ecran.

Mama (2013)

Stilul gotic al filmului, prezent în special atunci când este dezvăluită povestea Mamei pe parcursul filmului reprezintă, de asemenea, un atuu important al filmului. Dar aceste imagini frumos redate pe marele ecran sunt umbrite de cea de-a doua parte a filmului, finalul în special, unde CGI-ul (efecte vizuale realizate pe panoul verde dintr-un studio) este mai mult decât prezent.

Mama (2013)

Concluzie

Mama, debutul regizorului Andrés Muschietti, a fost destul de promițător pentru a-l atrage pe Guillermo del Toro în postul de producător executiv și a-i impresiona pe cinefilii americani. Dar lipsa de experiență a regizorului este cea care împiedică atingerea potențialului acestei pelicule. Încercarea de a ocoli obișnuitele secvențe din filmele horror (precum deschiderea unei uși, urmată de o sperietură pe cinste), de a folosi stilul gotic pentru o impresie vizuală bună nu sunt de ajuns pentru a masca dezvăluirea timpurie a creaturii, precum și întârzierea din film a introducerii relației dintre o mamă și copilul ei.

“Mama” poate fi încercat de amatorii de filme horror dacă nu au planuri de 1 sau 8 martie, cu condiția ca aceștia să-și lase speranțele acasă pentru un film care-i va face să se sperie și de propria umbră.

Premiera în cinematografele din România va avea loc pe 1 martie, filmul fiind distribuit de RoImage și prezent în toate cinematografele Cinema City din țară!

Distribuie:

Mihai Cosmin

Am început să scriu din curiozitate, iar această curiozitate s-a transformat rapid într-o obişnuinţă. Acum obişnuinţa a devenit o pasiune și mi-am propus să mă bucur cât mai mult timp de ea.

4 Comentarii

  • Reply 28.February.2013

    Axel

    O singura chestie: Victoria nu a trait o viata normala 8-9 ani, ci avea 3 ani cand a ramas in padure.

    • Reply 28.February.2013

      Mihai Cosmin

      Lily, sora cea mică, avea o vârstă fragedă, poate de 3 ani.

      Victoria era mai mare, între 6 și 9 ani. Am tras această concluzie din una dintre replicile personajului de la începutul filmului, atunci când își întreabă tatăl unde merg pentru că o să întârzie la școală. (sau dacă o duce el la școală) :)

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.