29.Dec.2008 / Carte / 32,380 vizualizări /
“Lună Nouă” – Stephenie Meyer
Al doilea volum al seriei “Amurg” este la fel de captivant şi plin de suspans ca şi primul. Povestea este spusă din nou din prisma Bellei Swan, pentru care Edward a devenit mai important decat însăşi viaţa ei.
“One thing I truly knew – knew it in the pit of my stomach, in the center of my bones, knew it from the crown of my head to the soles of my feet, knew it deep in my empty chest – was how love gave someone the power to break you. I ha€™d been broken beyond repair“, spune aceasta după ce Edward îi comunică, la câteva zile după aniversarea ei, că nu o mai iubeşte şi că el şi familia lui se vor muta din oraş şi nu se vor mai întoarce niciodată.
El o pune să-i promită că nu va face nimic necugetat sau periculos, făgăduindu-i, la rândul său, că va face în aşa fel încât ea să-l uite. După plecarea lui, Bella consideră că nu are sens sa-şi respecte promisiunea, având în vedere că este sigur de faptul că nu va putea să-l uite niciodată, motiv pentru care îşi cumpără două motociclete stricate şi, cu ajutorul lui Jacob, un prieten de familie, le repară şi începe să se plimbe cu ele, astfel făcând o pasiune aşa numitele “sporturi extreme”.
Accidentările ei tot mai dese îi îngrijorează familia şi prietenii, dar Bella încă nu este mulţumită. Se hotărăşte să încerce un altceva, şi anume săritul de pe stâncă, în urma căruia aproape se îneacă în ocean.
Fiind distrata de faptul că îşi înfurie familia şi prietenii, neţinând cont că în fiecare săptămâna ajunge la spital, Bella continuă să se comporte prosteşte până când… apare Alice (sora lui Edward). Iar de aici povestea ia o altă întorsătură.
Pe tot parcursul acestei cărţi, prin intermediul Bellei, ni se arată de ce este în stare o inimă frântă.



foarta frumoasa cartea! :x
am citit-o :x
E foarte trista cartea, chiar mi-au dat lacrimile cand Edward pleaca . Oare cand apare “Eclipse” in Romania? Sunt foarte nerabdatoare :D
eu am citit si cea de-a treia carte(dar nu in romaneste ci in spaniola) ..este la fel de interesanta.si captivanta..daca este cineva interesat pot traduce primul capitol….
ah…am aflat ca nu este voie fara acordul autoarei…so…nu pot ..oricum va asigur ca este la fel de buna ca si celelalte 2
super tare….
astept sa apara si celelelte…si filmul:D
Din pacate va trebui sa asteptam un an …..doi poate pana cand va ajunge filmul la noi in tara (filmarile incep cred ca in vara sau ceva de genu :-??) iar celelalte filme nici nu-i sigur ca vor exista din pacate :((.
De carte nu mai vorbesc….spun doar ca toata seria TWILIGHT e nemapomenita si ca nu am simtit niciodata asa ceva fata de vreo carte….adica pur si simplu nu ma puteam opri din citit…
Insa nu disperati…chiar daca nu exista inca filmele decat pt Twilight,puteti gasi pe faimosul youtube trailere facute de fani….unele chiar foarte rusite unde puteti sa va imaginati cam cum arata lucrurile.Scrieti la search doar “new moon trailer” sau ” x trailer” si gasitit orice vreti!!
Exista si filmul new moon e e pe internet de ceva timp , iar eclipse va apare pe 2 sau 3 iulie 2010 asa ca vizionare placuta !!!
am citit cele 4 volume-primele 2 in romana iar ultimile doua in engleza si sunt SUPER,mai grav e ca desi am o varsta -31 ani-am fost parca in transa in timp ce citeam cartile,nu mai vedeam pe nimeni,faceam totul cat mai repede ca sa pot citi,si mai grav e ca nu mi-am revenit,inca mai sunt drogata
Abia astept sa- l vad oare unde gasesc ce-a dea doua carte in romaneste?????
Mai bine te uiti la film !!!! Il vei intelege probabil mult mai bine !!!www.filmeonline.org
conad-o de pe net sau caut-o in librari;)
in librarii sigur gasesti cele doua carti….insa le poti gasi pe toate online pe internet :P (in engleza,bineinteles xD)
Am cumparat de la Diverta :D sunt deja la jumatatea ,,New Moon ,, este absolul MINUNATA!!!!!!!!
E grozava!Abia asteptam sa mai aud ceva si despre Edward cand o citeam. ;)) (seamana cu Romeo si Julieta :D )
unde gasesc si eu cartea imi poate spune si mie cineva…sunt din cta si nu o gasesc….o caut de aproape o luna va rog
Ceva nou de Eclipse se aude???? :P
@ Georgiana – comand-o de pe net.
deocamdata nu se aude nimic despre Eclipsa….doar zvonuri(care spun ca poate cartea va aparea in mai :-?? )
eu nu am mai avut rabdare:)))
Dar este in Romana????
NU este……este pe internet(se poate downloda) in ENGLEZA!
“luna plina” e ji mai trista dekt “amurg”,e imposibil sa nu te snsibilezeze o asemenea care……o recomand:)
f trist acest volum…deprimant as putea spune :-s…l-am citit intr-o zi…iar la sfarsit, cand edward isi cerea scuze plangeam si citeam, nu ma puteam opri :”> …pacat ca avand in vedere cartea, edward o sa apara f putin in cel de-al doilea film :(
Asa e Edward o sa apara putin in cel deal 2 film insa sfarsitul filmului este super frumos mai ales cand Adward o cere iun casatorie pe Bella!!
de ce esti asa de sigura ca o sa apara putin?
e minunata luna noua…nu ma puteam opri din plans cand edward a plecat…ma simteam de parca mie mi se rupea sufletul de durere…niciodata pana acum nu m-am simtit atat de legata si de afectata de un roman
apropo pt cei interesati:eclipsa o sa apara in martie(p la inceput)iar breaking down(zori de zi)prin septembrie-octombrie
Asa de traziu o sa para breaking down ?! OOOOOOOOOOOOOOO
pls ,poate sa imi zik shi mie cnv unde in buc. gasesc ,new moon’ in engleza ??
da…eu auzisem de Braking Dawn ca apare in Romania pe 2 august…sa vedem…dar pana atunci Libraria Engleza (Calea Victoriei nr 45, Bucuresti) va pune la dispozitie toate romanele in limba engleza…so..go there;)….Eclipsa apare tradusa in Romania pe 10 Martie (sursa Rao)
http://www.librarie.net aici gasesti si primele doua carti in romana si am vazut k dand un search pt eclipse era anuntata sosirea ei in ceva timp:) luna noua e absolut superba:X:X:X:X si asemanarea cu romeo si julieta e perfecta; de fapt, fiekre carte are cate o scriere clasica la care face trimitere,cu exceptia celei de-a patra,care face trimitere la doua. sper sa nu fiu atat de dezamagita de eclipse incat sa incep sa ii detest pe bella si mai ales pe jacob p care il consideram un prieten extraordinar de bun si care a avut destul de mult de suferit in luna noua din cauza bellei…sau macar sa am breaking dawn la indemana:))
poi mah:-? eu am citit pe mai multe site-uri si multi colegi mi-au zis ca filmarile incep din martie si la noi tot in ianuarie va aparea filmul:D(new moon:D) si eclipsa apare pe 10 martie:D
pt Liliana: presupun ca Edward o sa apara putin in film pt ca si in carte apare putin…in primele 70 pagini si apoi in ultimele 100, iar cartea are 480 de pagini. actiunea in mare, se invarte in jurul bellei si a lui jacob.
btw, tocmai am vazut un interviu cu robert pattinson si afirma ca va aparea mai putin in cel de-al doilea film si spera sa fanele nu vor fi dezamagite de acest lucru :D
Totusi ma gandeam ca poate vor fi mai fixati pe inceptul si sfarsitul cartii … se pare ca am visat degeaba :(
mda, stiu…srry :-s
Buna fetelor!eu sunt noua printre voi dar nu mai putin fascinata…de seria Twilight!Am facut o noapte alba sa citesc Twilight…nu ma puteam opri…filmul l-am vazut in premiera iar apoi am mai fost de 2 ori!acum il am pe dvd si il revad…destul de des!Nu ma pot abtine!parca e un drog!
New Moon am citit-o ieri, toata ziua, nefacand nimic altceva.Abia am gasit-o!am facut drumuri in aproape toate centrele comerciale, comanda telefonica, de toate…abia am gasit o ultima carte si deja incepusem s-o ,,savurez”in metrou!
Nu stiu ce mi se intampla…simt ca iau foc cand ma gandesc la Twilight!
poate in subconstientul meu as fi vrut sa fiu in locul Bellei…asa ceva nu ti se intampla decat o data in viata…
Fetelor nu sunt nebuna!sunt doar …INDRAGOSTITA se seria Twilight!
eu am vazut “amurg” astazi si m-a fermecat de tot!!de cand am ajuns acasa numai la asta ma gandesc!! maine o sa imi iau si “luna noua” sper ca o sa fie la fel de frumoasa!! daca mai auziti noutati ceva in legatura cu cartile sau filmele va rog anuntati!!
Filmul new moon e pe net !!! Iar Eclipse va aparea in romania pe 2 sau3 iulia 2010 !!www.filmeonline.org
apropo filmarile la
“luna noua” incep in martie??
buna!am vazut filmul TWIacum cateva zile(:X)si am citit si cartea primul volum.imi pate povesti cineva pe scurt ce se intampla in new moon va rog..id ul me este elenadiana_radulescu
Asa sa-r zice ca incep in Martie….
va rog imi poate spune cineva cum e sfarsitul la new moon pls pls
Fetelor….unde ati gasit al treilea volum in limba spaniola???Rasp, plssss!!!!!!!
Pentru cei interesati:New Moon se pare ca saptamana aceasta se gaseste in mai multe librarii….eu abia am reusit s-o gasesc saptamana trecuta….in fine, e si la Eminescu, si la Diverta, si in Carrefour….si se mai poate comanda si de pe net.Ma gandeam poate intereseaza pe cineva….
da am citit si amurg si luna noua am vazut si filmul imi plache ff mult si astept cu nerabdare celelalte carti:X
Si eu simt acelasi lucru Mirela sunt pur si simplu indragostita de seria “Amurg” as vrea sa fiu in locul Bellei.Sti merue am crezut in vampiri si chestiile astea.Am trait cartile astea cum nu am trait alta carte. Imi plache ff mult. Deabia astept sa aflu continuarea .Stephenie ne-a lasat in suspans rau de tot!Daca vreti sa vb cu mine ma gasiti la id. sunshine.happilina@yahoo.com.Va astept !
eu nu ma omor dupa carti si filme, dar filmul asta m-a facut sa-mi pun 1000 de intrebari despre tot din jurul meu. deabia astept sa gasesc cartile si sa le citesc.
nu reusesc sa gasesc cartile in engleza pe site-ul despre care vorbeati.poate spune cineva mai detaliat despre cum le gasesc?
Eu le-am gasit la libraria Diverta primele 2 volume ,,Amur” si
,,Luna noua ” sper ca am voie sa fac reclama daca nu Scuze!
cartile le puteti comanda si pe internat..:D voua cum vi s-a parut cartea new moon>>>???
puteti sa-mi ziceti si mie cate pagin are “amurg”? vreau sa comand cartea si am gasit ca odata are 384 pag, odata 512 si reeditarea 358. Vreau sa comand caretea si nu stiu pe care.
am vz filmul de 3 ori in 2 zile si tot vreau sa-l mai revad….deci este superb….foarte tare
379 pag are cartea mea
salut!tocmai am terminat de cititi luna noua si mi s-a parut f buna ….la noi filmul o sa aj cam in acceasi perioda in kre a aparut shi amurg deci mai avem de asteptat:(
daca vreti cartile in engleza vi le pot da eu , in format pdf si eu le am tot de pe net!
mi le poti si mie te rog? id ul meu este spiridusana,eu acum citesc new moon am vazut si primele 2 filme,de abia astept pe celelalte….
am toate cele 4 carti + varianata neterminata din vol 5
Buna…acuma am dat de comentariul tau pe site`ul asta!
Asi dori si eu cartile daca se poate te rog…e-mail`ul meu ii naomi_alive@yahoo.com!
Scuze ca te deranjez…O zi frumoasa!
Vreau sa vad cum se arunca de pe stanca dupa ce incepe relatia cu Jacob ala.App,vreau sa se-arunce si ala de pe stanca.Nu seamana deloc cu Romeo si Julieta.Din pacate sunt tentata ca de la a doua carte sa spun ca totul e o porcarie, dar cand vedeam in fiecare zi Amurg eram…romance rubbish
le vreau eu….cum facem?
am inteles ca filmul new moon o sa apara la noi prin luna noiembrie…cine are melodii din twilight>>>???
asa este ]
da chiar si eu le vreau….:)
eu acum cateva melodii…daca vrei intra pe id ul:elenadiana_radulescu
o sa intru diseara…acum sunt la munca si nu am yahoo……ms mult si vb diseara
acrtea neterminata e pe site-ul autoarei :)
Este ca un drog dupa ce o citesti prima oara nu iti mai vine sa lasi cartea….si eu am vol 3 si 4 in engleza si cred k sunt superbe
Nush ce sa mai zic:-?? credeti-ma revad filmul zilnic cu mare drag!:X “E ca tipul meu favorit de heroina”:X;)).Cred ca ce acee simtim oi toate nu putem exprima prin cuvintele “extraodinar”,”iubesc”,”ador”,”exceptional”,”superb”.Cred ca e muult mai muult de atat!:X
te cred ..:D:P si la mine este la fel
Lory iti trimit luni cartile….vb atunci!!!
sa intri luni pe post
vad ca nu sunt singura care a innebunit!!deci pur shi simplu vreau sa citesccc cartea “amurg” am vazut filmuu shi e:X:X:X:X:X:X:X:X bestial!!!!!dar dc???dc nu va mai aparea edward asha mult in “luna noua”:(((((((nu vreau…el era esentza:D…sunt foarte dezamagita:(((
am auzit ca Meyer vrea sa scrie un volum 6…stiti ceva despre asta?:-s
puteti sa imi spuneti si mie site-ul autoarei va rog??
diana,filmul dabea apare la ei in noiembrie..la noi cred ca tot asa prin ianuarie 2010..:D
andreea`s right ;))…welcome to romania:)) in iasi inca nu a ajuns filmul x-( …noroc ca am fost pana la cluj la varamea ca a fost ziua ei si l-am vazut acolo la cinema city :))
e superb filmul……am luat cartea amurg si am cititi intr-o zi ….e superba….luna noua a tb sa o comand si astept sa vina pt ca nu am mai gasit-o……
flaviana astept cartile ;)
da-mi adresa de mail lory , ca sa le primesti :)
apropo luna noua o gasesti la unirii la diverta, eu am luat-o vineri!!!!!
o gasesti la panoul de cartea luni !!!
site-ul autoarei este http://stepheniemeyer.com/twilightseries.html
midnight sun este varianta draft a ultimei carti nepublicata inca !!!!!
oare cand o va publica????stie careva?
in primu rand nici nu se shtie dak o va mai termina…
sper ca va fi cat mai repede!!!!!!!
sweet_lorycik@yahoo.com :*
vineri am fost de am luat amurg si nu am mai gasit luna noua…bine am fost dupa ce am iesit de la munk…..si nu am mai gasit :(
si eu tot vineri am luat-o dar de la diverta-unirii!!!
am aflat ca pe 10 martie apare eclipse in romania si pe 2 august breaking down…a 5-a carte se numeste midnight sun si e scrisa din perspectiva lui edward..
ai primit lory?
dap….multumesc mult :*:*:*:*
luna noua o gasesti si la Cora, stand carte
tot la cora , stand carte gasesti si amurg
cartile in engleza le gasiti si aici
http://isohunt.com/torrent_details/58111889/stephenie+meyer?tab=summary
sau pe monova.org, cautati stephenie meyer
am citit prima carte.foarte frumoasa.acum nu mai vreau sa citesc new moon daca Edward pleaca :( din curiozitate se intoarce? :) sa stiu daca se merita sa sufar citind pana apare.
da , Edward se intoarce … ” Luna Noua ” e superba si chiar merita citita ( mai ales la sf. cand Bella pleaca sa-l salveze pe Edward ) , eu am citit si celelalte volume …in engleza ( nu mai puteam sa dorm noaptea :)) trebuia sa stiu cum se termina ) oricum nu cred k va fi cineva dezamagit la final . Victoria moare ( Eclipsa ). Bella si Edward se casatoresc vor avea o fetita Renesmee ( care va fi jumatatea lui Jacob ) dupa nasterea fetitei Bella va fi transformata in sf in vampir (Breaking Dawn ). Cititi cartile !!!
wow abia astept sa le citesc!!!!!!!!!!!!! :D
da, si eu am patit exact la fel…:X cititi repede pt a ajunge la “Breaking Dawn” care e pe locul 2 la mine in lista, dupa “Twilight” :D :X:X:X
nu stiti pe librarie.net ,eclipse este in romana sau in engleza??????
Imi poate raspunde si mie cineva la cateva intrebari,va rog frumos, pt ca sunt disperata nu mai pot dormi noaptea gandindu-ma la sta.Vor aparea pe micile ecrane filmele “new moon”, “eclipse” si “breaking dawn” vara aceasta ?daca stiti ceva raspundeti-mi
va aparea doar new moon dar in noiembrie…
si eu am citit si amurg si luna noua….sunt superbe….iar acum am inceput sa citesc eclipse in engleza nu mai am rabdare pana apare in romana…..dar am sa le citesc si atunci :)….sunt superbe
LUATI PROGRAMUL FROSTWIRE SI LE DESCARCATI PE TOATE EU LE-AM LUAT SI DESI SUNT IN ENGLISH SUNT USOR DE CITIT.DAK AVETI INTREBARI PUNETI-LE P SITE-UL ASTA SI VA RASPUND
de unde sal luam?
dupa net .scrie-ti pe google-download free frostwire.e super usor
Eclipse…este si in romana la editura Rao si la Anticariat Online…eu lucrez in domeniu si am antenute….:D….
Cine vrea Eclipse in limba romana sa ma contacteze….. id-ul meu…ana_cox19…
Ceeeeeeeee????????????????!!!!!!!!!! si ei o vreau! cum pot sa fac rost de ea??????!!!!!!!!
suuuupppppppppeeeeeeerrrrrrrrrr………….si eu vrea :)
Eu lucrez la o editura din Bucuresti si am acces la anumite librarii care desi inca nu pun la vanzare cartea o au. Ia id-ul meu , l-am mentionat mai sus si vb mai usor asa…
Eu dabia acum m-am hotarat sa citesc cartile…. si din comentariile de mai sus e clar ca nu am sa ma mai deslipesc de ele….:P
vb ca intr-o ora sa ajung aksa….am luat id…….sa sti ca nu ai sa te deslipesti de ele…..sunt super….eu citeam luna noua in engleza dar normal ca o vreau si in romana sa fac colectie…..:)…abia astept sa am cartea :)
Fetele, gasesc si eu cartea “New Moon” in romana s-o dowloadez de pe net?
in romana in nici un caz nu cred ca o sa o gaseshti vreodata;))..dar in egleza gaseshti le am eu pe toate:P
pff’…si eu deabea astept sa citesc ‘new moon’…oricum scriitoarea e chiar fte buna ji are o imaginatie fte bogata:X..
oricum poate ve-ti fi dezamagiti de filmul ‘Amurgul’..dar e chiar foarte fain sa citesti cartea;)..am citit-o in 10 ore..m-a fascinat:x
e soooooper cartea!!! le am pe amndoua shi imi plac
m-am indragostit de acest roman…e incredibil
felicitari stepheni meyer!
stephenie*
Pe 15 martie se lanseaza cel de al 3 lea volum din seria Twilight. Cine vrea sa comande sa ma contacteze. Pot rezerva cartile din timp pentru a fi sigura ca le vom avea. Cine e din Bucuresti sa ma contacteze.. id-ul meu ana_cox19
pe data de 15 martie…apare al 3-lea volum in romana?..daca da..sa ma contacteze cineva care stie mai bine pe id meu papushik_mea2000 …k sa am timp sa fac dak e:D
buna
sunta adina si as dori si eu volumele daca se poate
adina_fb@yahoo.com
merci
mai..in legatura cu al 6-lea.sau al 5-lea volum. am vazut pe youtube.com un filmulet…un fel de interviu cu stephenie meyer..sau cum o cheama:”>
si a spus ca s-a terminat twilight dar din pespectiva lui bella a zis ca incearca acum ,inca scrie la a6a carte sau a 5a..:-s :))) din perspectiva lui edward,si in breaking down cine a citit ati vazut ca a introdus si o carte a lui jacob..a zis ca deja actiunile devenisera plictisitoare..si bella facea aceleasi lucuri..si a zis sa faca si o parte mai..amuzanta si mai activa din partea lui jacob..:D..si btw este poate chiar mai tare decat twilight:X
super tare cartea,e ca si prima,adik un fel de amestec intre groaza si dragoste.asta face ca,cartea sa para foarte interesanta.oricum,are cineva idee unde gasesc primul film???mor,nu-l gasesc sa-l vad nicaieri
Am citit prima carte si acu ma cert cu astia de la librarie sa imi aduca mai repede ”new moon”….n-am cuvinte …amurg e pur si simplu formidabila…geniala…superba!ca sa nu mai spun ca m-am indragostit de edward…
dragelor ambele volume ( New Moon si Amurg) le gasiti in Carrefour si Cora!!!!!!
fetelor dak aveti ceva nou acesta e id meu : deea_frumy97@yahoo.com
mda..am citit shi eu prima carte shi akm o citesc pe a2a…imi vine sa mor de nervi k edward a plekt!!..dc a trebuit sa pleceee?:((( nu e corect:(((..prima carte e :X:X:X:Xsuperba..
si luna noua este la fel de frumoasa…doar ca acum dupa parerea mea edward incearca sa o protejeze prin plecarea lui,dar nu prea reuseste.eu acum citesc eclipsa dar in engleza si mi se pare la fel de buna precum celelalte 2.ps:daca vrea cineva sa vorbim ma gasiti la id:octaviamuresan2006 :D
cartile sunt absolut minunate…si sustin cu tarie asta intrucat am citit toate cartile …cartea 4 e o splendoare mai ales cu aparitia lui Reneesme Carlie fiica Bellei si a lui Edward…;x
prea marfa .. :X:X iubesc shi cartea shi filmul ..
eclipse apre in Romania pe 15 martie ;)
deja nu mai am rabdare…..am citit cartile si in engleza si sunt superbe :)
nu mai inteleg, meyer mai continua cu midnight sun sau ce? eu am citit ca nu o s-o mai finalizeze, da-poi s-o laseze? eu sunt un pic in ceata imi explica cineva si mie?
nam citit inca eclipsa dar ce credeti sa o citesc?
din cate am vazut ce ati scris te cam calca pe nevi Bella
dar totusi merita citita?
cine vrea sa imi zica ce se intampla in vol 4 sa ma cuntacteze pe id-ul a_enma_ai yahoo
In sfarsit am terminat si eu amurg:x iar in seara asta deja o sa ma apuc sa citesc LUNA NOUA :)
eu iti zic ca merita citita…..mie imi place foarte mult…:)
va rog spunei si mie cum iau cartea de pe net in romana plssssssssssssss
in romana nu o gasesti pe net…decat in engleza
am citit-o si pot spune ca…m-am indragostit de ea!!!!! eu am plans cand a plecat edward!!!!
nu eshti singura care a plans swettyy !!!imi vine sa-l omor pe jacob…ce profitorr doamne…da shi bella o cauta cu lumanareaX(..vaii…dar knd s-a intors edward:X..ehhee:D
Cata agitatieeeee pt un film si 4 carti:)))…..pfff….
Deci…filmarile filmului New Moon au inceput de la 1 martie si va aparea tot pe data de 20 noiembrie.Noul regizor incearca sa termine filmul pana la data la care a aparut si filmul Twilight.Cartea Eclipse in limba romana apare pe 15 mai in magazinele Carrfour,iar da Breaking Down pe 10 august.Volumul 5 al seriei Twilight Midnight se pare ca defapt este o contributie a actorului Robert Pattison.
eu ce sa mai zic sunt deja indragostita de acest EDWARD dar numai cum este el in film,nu si in realitate. in realitate m-i se pare k nu este la fel ci mai putin placut,oricum nu mai pot de nerabdare sa vad urmatorul film cartile le-am citit si sunt absolut superbe.Cand le-am citit eram si la munca si aproape k uitam sa mai lucrez din cauza cartilor.Oricum eu consider ca este o poveste extraordinare ce nu am mai intalnit de mult.
Daca stie cineva lucruri mai intime cu referire la Robert sa ma anunte si pe mine va rog
ar putea sa faca o continuare cu jacob si renesmee nu?
oricum cred k o sa existe o continuare mai mult ca sigur .si mie imi plac cartile chiar si filmul chiar dak au pierdut din esenta taind anumite scene.ma bucur k am vazut filmul apo am citit cartile k altfel as fi fost si mai dezamagita.
Eclipse apare pe 15 martie la noi in brasov…si celelalte 2 carti deja se gasesc in librariile de pe Republicii…iubesk Twilight:X:X:X:X:X…abia ast NEW MOON care o sa aiba premierea undeva in luna noiembrie sau cel tarziu in 2010:D
Hmm….Edward este un personaj si atat…Robert Pattinson e cel real si va asigur ca personajul si cel din realitate nu au nimic in comun…ba chiar Robert e osor badaran in realitate si plin de fitze asa ca nu va mai ganditi la el ca la un ZEU…..:))
sunt de accord e plin de fitze………..dar joaca destul de bn cica stephenie l-a ales din multi actori buni ………….dak ea l-a imaginat asa p edward.oricum cred k personajul e mult mai frumos decat actorul.
Joaca super bine…si a reusit sa creeze acea chimie necesara intre el si Kristen (si ea fiind foarte buna). Nu cred ca exista actor atat de frumos ca Edward cel din carte. Asa ca l-au ales pe Rpbert care se apropie cat de cat de descrierea din carte. Dar eu nu inteleg ceva….atata dragoste pt acest actor…ma da pe spate…toate femeile sunt innebunite….bai nene e un film si atat…realitatea e alta….
Buna ziua.Ma numesc Elis si as vrea din tot sufletul sa fac rost de volumul 2,3,4(deja e prea mult:P)in limba romana…am fost foarte captivata de film dar vreau sa citesc si cartile daca cineva ma poate ajuta sa ma contacteze la adresa de mail de mai sus.Mutumesc frumos
Vreau sa vad filmul LUNA NOUA dar nu am de unde sa il aiu :((:((:((….cartea e foarte interesanta :X:X:X
Buna Elis
Daca vrei cartile fizic si esti din bucuresti contacteaza-ma pe mine si iti pot face rost de ele dar numai de volumul 2 si 3 cel de al 4 – lea volum apare tocmai in august ;)
Dobaita@ … Pai nici nu ai cum sa-l vezi pt ca abia acum se filmeza!!!!!!!!! Va avea premierea abia in Noiembrie 20 in S.U.A. …
cine are cartile new moon si eclipse in pdf in romana??? va rooog le vreau si eu ma puteti contacta la andr33a_shinee va rooog mullt….
citeste si tu post-urile andreea, nu gasesti cartile in romana in format pdf ci numai la librarie sau la hypermarchet-uri……daca le vrei in engleza le am eu!
eu am vazut filmu sh recent miam cumparat sh cartea
foarte interesanta sh park ma simt in Folks
>:D<
andreEA, recunoaşte că vrei şi tu un vampiraş :P
ash vrea sa fiu in locul Bellei..8->
:P
>:D<
eu nush ce sa mai cred…pe net se zvoneshte k a 4a carte va apare in august shi eu am auzit la mtv news k o vor scoate prin noiembrie…care varianta s-o mai cred?:))..bineintzeles k eu o prefer pe prima..:D..vreau sa-mi intregesc coletzia kt mai rapid:D
Cartile sunt super..mai ales 3 si 4. Eu le-am citit in eng, pt k nu am gasit versiunea in romana. Abia astept sa apara si Midnight Sun :X::X
si eu vreau….si cred ca toate vrem….sper ca totusi va fi in august, nu in noiembrie…
a aparut deja si eclipsa …e super si cartea dar si filmul
ma cinemi imi poate da si mie eclipsa….sau new moon..filmul care a aparut??? id meu e onutza_frumusik07
salut flaviana“¦ te rog mult trimite-mi si mie cartile in pdf“¦ ma gasesti la tweetty_tweetty2002@yahoo.com ms mult!
Salut.. am toate cartile Twilight in limba engleza, inclusiv a 5a neterminata (Midnight Sun). Kre le vrea ma poate contacta la brenda_brindusa88@yahoo.com. Va Pup!!
eu am 4 carti in engleza si 3 in romana…sunt superbe
si app Oana nu a aparut nici filmul Eclipsa si New Moon,a aparut doar Twilight ,New Moon va avea premierea pe 20 Noiembrie 2009 in SUA iar la noi probabil ca va fi prin decembrie sau ianuarie,iar despre Eclipse se zvoneste ca va avea premierea pe 30 Iunie 2010 in SUA iar la noi iulie sau august..
Mary ANN , imi poti trimite si mie cartile in romana? Eu am toate variantele in engleza, dar as vrea sa am si varianta in romana. Mailul meu e Brenda_brindusa88@yahoo.com . PUP
salut! stie careva daca gasesc pe net Eclipsa format pdf in romana? :)
am si eu toate seriile dar, numai primele doua le am in lb romana..restul ( 3 ) in engleza… :(
baby_blue_girl21
acesta este id unde ma putetzi contacta;)
>:D<
am citit toate cartzile .. shi ma declar o fana ff infocatha .. iubesc filmu’ .. abia ast restul , totushi ma enerveaza ka in romania apar atat de greu :-<
Mary Ann , imi poti trimite si mie cartile in romana ? Te rog mult de tot !!! Adresa mea de email este : vallery_2k2@yahoo.com . Multumesc !
imi poti trimite si mie cartile in romana, te rog. adresa mea este rubi_0405@yahoo.com. multumesc anticipat!
Mary Ann si eu le vreau in romana in format pdf ( desi am cartile in format legat).
Adresa mea este : andreea_flaviana@yahoo.com
Eu le am in format pdf in engleza, daca le vrei ti le trimit!
mersic
As dori si eu cartile in limba romana in format pdf. Va rog frumos. Adresa mea de mail este : valy_silviu4ever@yahoo.com
cica actorii din new moon sunt prea stresati …toti fumeaza(inclusiv kristen si robert )ce porcarie nu?…. oricum taylor(jacob) arata super chiar pare mai matur si e super dragut tuns.cartiile sunt super .edward e perfect p cand robert e doar un prost ingamfat.makar arata bn ca in rest………
Am citit toate patru cartile in engleza si putin din manuscrisul de la “Midnight Sun” (a cincea carte). Nu stiu de unde a avut Stephenie Meyer atata inspiratie, dar cert este ca e o scriitoare minunata:X
Va recomand sa le cititi pe toate, pentru ca e mult mai detaliata si mai palpitanta cartea decat filmul!
Chiar acum ma uit la DVD-ul de la Twilight si tot nu ma satur, desi l-am vazut de cel putin 10 ori:X:X:X
salut…va rog mult….as vrea si eu cartile in romana….il rog din sufletel pe cel ce le are sa mi le trimita si mie in pdf…. ms mult!
p.s.: adresa mea este tweetty_tweetty2002@yahoo.com :D
As dori si eu va rog volumele va rog frumos, adresa mea de mail este felly_felly17@yahoo.com.sg Multumesc anicipat
Si eu vreau volumele in Limba romana daca le are cineva in format pdf.
alexandra_lina@yahoo.com
va multumesc pt carti, dar le-as dori si in romana daca se poate si le are cineva . felly_felly17@yahoo.com.sg
Daca se poate sa imi trimita si mie cineva pe adresa mea de mail cartile in format pdf dar sa fie in limba romana. Va multumesc anticipat
valy_silviu4ever@yahoo.com
A aparut Eclipsa si in Romania .Se gaseste la editura Rao (e la fel de captivanta ca si precedentele..va asigur)
va rog,cine are volumul 2 si 3 in romana,in format pdf, mi’l poate trimite si mie ?:X:X:X:X plssss:XX:X:X
primul volum e absolut superb:X:X
e coplesitor:X:X:X:X:X pur si simplu nu am citit nimic mai bun:X:X:X
adrianaa.stefan@yahoo.com =>> trimiteti’le is mie aici va rog mult :D:D :X:X :*:*
As dori si eu va rog volumul 3 si 4 in romana …. ca rog multttttttttttt de toooooooottttt!!! felly_felly17@yahoo.com.sg
Am ajuns sa visez ca aveam cartile in romana, Dumnezeule!
Sfatul meu? Cititi-le in engleza mai bine, pentru ca traducerea in romana e totusi traducere si, dupa parerea mea, altereaza putin de tot continutul original. Parerea mea. Dar in engleza pare totul real, iar fazele dintre Bella si Edward imi par mult mai sexy:d
dragelor eu am cele 4 volume si al 5-lea(neterminat) in engleza si traducerea a 9 cap din vol 5 in romana , cine le vrea , le va primi pe mail
adresa mea si id mess este andreea_flaviana@yahoo.com
vai de abia ajtept sa o citesk:X
nu mai pot:X
m-am incapatzanat sa le citesk in engleza
da in sibiu sunt destul de greu de gasit
adica am comandat undeva si aia nu mi-au aduso de destul timp
si am gasit-o altundeva dar nu puteam anula comanda:|
dar deabia astept sa o citesk:X:X:X:X:X:X:X
exista o a5ea carte?:X:X:X
buna…as dori si eu cartile in limba romana in format pdf…….va rog mult;))…..id meu este mimishor_ubyta@yahoo.com
Nu exista a 5a carte, exista doar o schita. Nu se stie cand o sa apara cartea, pentru ca Stephenie Meyer s-a suparat, din cauza faptului ca schita a fost publicata fara acordul ei si a spus ca nu stie cand o sa finalizeze cartea, daca o s-o finalizeze.
Aici scriitoarea explica ce s-a intamplat si mai jos gasiti un link unde puteti citi schita de la Midnight Sun. Enjoy!
http://www.stepheniemeyer.com/midnightsun.html
Cumparati cartile in romana, macar asa respectati munca unora, dar nu …. noi vrem pdf in limba romana de parca ar fi pe IPhone, in curand o sa vrem si micul dejun la pat si mertanu in fata garsonierei … si se mai mira lumea ca in Romania nu apar o multime de carti foarte foarte bune …. la ce bun? ca sa le dorim in pdf??????
Renuntati la cateva pachete de tigari si cumparati-va cartea!!!
Poate unii nu isi permit sa cumpere cartile, avand in vedere ca cea mai ieftina costa 40 ron si asta depinde de unde o cumperi. Asa ca nu mai vorbi aiurea, acesta este un forum unde se discuta despre carti si unde ne inpartasim parerile. Nu iti convine nu te obliga nimeni sa postezi nimica……….
CAM ASA CEVA BINE SPUS !!!!!!!
100% de acord cu Silviu…bv….cineva sa le trezeazaca la realitate:))
silviu, da ai dreptate da dak o cumperi p engleza e 25 d lei, nu 50.. si chiestia cu pdf-ul e adev..
valentina se pare ca tu esti cea care se enerveaza…silviu nu vb aiurea…are chiar f multa dreptate ..el si-a exprimat opinia si atat, nu a comentat urat la adresa cartii si nu a vb urat despre cei care citesc “twilight”(cum fac altii :| )…intr`adevar sunt pers care nu-si permit sa cumpere cartea, dar nu cred ca el s-a referit si la acele pers…
“Nu iti convine nu te obliga nimeni sa postezi nimica“¦“¦“¦.”
Nu mă bag altfel în discuţie, dar fraza asta cu “nu-ţi place nu fă x” mereu mă calcă pe nervi. Când e folosită e ca şi cum ai zice “vreau doar să aud chestii bune despre chestia discutată, aşa că fugi de-aici”.
Lilla Love hai sa-ti explic dc e mai scumpa in romana. In primul rand trebuie cumparat ca si copyright, in al doilea rand trebuie tradusa si in al treilea rand tiparul la noi este mult mai scump. Deci de aceea pretul este dublu. Daca era “nascuta – crescuta” in Romania era 25 lei….asa….o cumparam dublu….cine are bani o cumpara cine nu….citeste pdf-ul in engleza. Si oricum mi se pare ca va agitati pt NIMIC.
Ale(: a aparut eclipsa in romania o gasesti la librariille de specialitate sau pe net la librariabucuresti.ro;) si app.foarte tare cartea luna noua pacat ca nu prea am teimp sa o citesc dar imi fac io pana unde am ajuns mi se pare fantastica:)
uof,
copii
nu va mai certatzi
asta e viatza:-:D<
stie cnv unde pot gasi cartile in romana in format pdf,??raman recunoscatoare:)
daca are cineva prime trei cartzi in limba romana va rog mult trimitetzimi`le si mie va rog din suflet am vazut filmul pana acum cred ca de 14 15 orii nu ma pot aptzine vreau si eu cartzile in liba romana daca se poate va multzumesc anticipat binevoitorilor,,,,,,,,adresa mea de mail este ellysik20@yahho.com iar id_ul este ellysik20 va rog mult trim si mie
VALABIL PT TOATE FETELE CARE NU STIU SA CITEASCA TOATE MESAJELE DE AICI….” NU EXISTA IN VARIANTA PDF SAU DOC. CARTILE IN LB ROMANA”…NU MAI CERETI ATATA CEVA CE NU EXISTA….
valabil pentru ana maria..fetitza..exista sa shtii..in varianta doc;)..primele 9 capitole din midnight sun shi cartea I shi II din breaking dawn..asha k nu mai vbi dak nu shtii;)
:))
damn
ce rea esti ana-maria
Am gasit in format pdf Breaking Dawn partea 1 si 2 si Midnight Sun primele 10 capitole.As vrea sa stiu daca New Moon si Eclipse se gasesc in limba romana in format pdf ,daca nu as vrea sa stiu daca se merita adica daca se intampla ceva spectaculos:D…
Hmm se pare ca citesti printre randuri “alinutzy”….eu m-am referit la cele 4 carti…. acelea nu exista in lb romana …. si app AndreEA …nu sunt rea sunt realista….si m-am saturat de toti copii care viseaza cu ochii deschisi la Edward….Doooamne….e doar un film….in realitate omul e praf….:))…
pt ana maria..ai spus cartzileee ..la pluralll…nu ai specificat nimik;)..k din ce spui tu reiese k breaking dawn nu face parte din twilight saga;)..vai ce tzi-e shi cu neshtiutorii ashtia…however..shi eu sunt realista draga mea…dar asta nu ma opreshte din a-mi placea o carte ..un film ..un personaj anume;)..o fi omu praf in realitate dar in film n-ai ce sa-i comentezi;)..
Nu am chef de cearta cu copii…ideea este ca din tot ce ai scris mai sus reiese ca traiesti intr-un film si habar nu ai de realitate….in film e de nota 1000 corect….si se pare ca si tu tot acolo esti…nasol:))…spor la citit carti in romana engleza ce vrei tu….
copii?:))bine…atunci lasa-ma pe mn sa fiu copil shi fii tu aia intzeleapta shi kre le shtie pe toate..shi lasa-ma pe mn sa traiesc in lumea mea..sa shtii k uneori shi sanatos sa te mai desprinzi de realitate…altfel innebunim naibii cu totu in lumea asta..shi slava doamnului spitale de nebuni sunt peste tot..nu cred k vrei sa ajungi akolo;)..however imi spustzin parerea…ce-i care habar n-au despre ce se vorbeshte sa se abtzina…
stie care unde pot gasi breaking dawn in spaniola??….aud pe toata lumea ca gaseste mai putin eu:((…..daca are careva va rog sami dati si mie…..jipa.alexandra@yahoo.com
seria “Twilight” :X:X:X mor dupa ea….shi cartile sunt superbe :X:X:X Robert Pattinson e cel mai tare actor :X:X
hello. midnight sun nu a fost tradusa in romana? ok, am aflat de la voi ca a aparut fara acordul autoarei, dar exista o sansa sa o pot citi in romana? :)
mersi.
damn
nu va mai certatzi [ana-maria sh alinutzy]
totush e Saptamana Mare
:-<
:*
Eu sunt din Republica Moldova, si sunt la fel pasionata de cartile acestei autoare. Filmul l-am privit de nenumarate ori in rusa, in frnaceza si in engleza. Prima carte am citito in rusa shi acum caut celelate parti. Cine le are in formatul pdf, as fi foarte reconuscatoare daca mi le-ar trimite. emailul meu este lenaddi@mail.ru
paty, din cate stiu eu nu ai cum sa gasesti “midnight sun” in romana..nu a fost terminata in engleza, ca sa aiba cine sa o traduca :-s…avand in vedere ca acele capitole au fost furate, meyer nici nu a mai vrut sa mai continue cartea;acum nu cine stie, speram sa ii treaca supararea :D
..iar pt cei cu intrebari de genu “a aparut filmul new moon?” “cate filme sunt?” etc…uitati-va pe net!!!! e mai simplu sa dati un search pe google si sa aflati tot ce doriti sa stiti, decat sa puneti intrebarile aici si sa ast sa vi se raspunda (si de multe ori rasp nici nu vine) ;)…
Hm, interesant SI SUPEEER TRIST :( … sunt la pagina 10 din volumul doi si din cate am citit aici …inchid PCul si continui sa CITESC… :| … e penala cartea… :| … am auzit k Jacob are si el ceva puteri :D … si cik e un fel de varcolac :|
stefana ai cartea in romana..in foramat digital??
eu am citit primele 2 carti…mi a placut mult prima carte…e superba:X:X: dar a2a ma dezamagit putin..poate povestea..este putin trista…cei cate ati citit cum vi s a parut a2a?
eu am 14 ani si sunt in cls a7a, deci sunt in perioada aia tampita a tezelor unice:|
primele 3 carti le-am citit inainte de teze, in engleza, si pur si simplu le iubesk
le ador:x
klar, cartea bate filmul
:X:X
de abia astept sa treaca aceste doua saptamani si sa pot “savura” breaking dawn…
in legatura cu a5a carte, midnight sun…. cam pe cand apare?
i-a trecut lui meyer supararea?
mai pubilca cartea?
mersi anticipat:X
salut,as vrea si eu new moon si eclipse,in romana sau in engleza,de preferat in romana.cine vrea sa ma ajute sa ma contacteze pe adresa mea:lady_teo17.am vazut filmul si de-atunci numai la el ma gandesc.mersi.Pa Pa
mary ann,daca poti sa-mi trimiti si mie cartile in romana,te rog………
as vrea si eu cartile in engleza dak se poate flaviana sau dak le are cine in romana fac cinste deea_tiny@yahoo.com
vreau si cartea a doua in romana va rog multumesc mult empty2212@yahoo.com
dee o vrei in pdf sau “reala” ??
lilla o vreau in pdf……dar o ai in romana?
emains sau asa ceva nam inteles prea bn …te rog eu frumos …te implor traduce primul capitol sau chiar mai multe …te rog frumos…..dar treaba unde sa posteziii……..da ..poate sa ty dau id nustyu …..tu doar confirma daca vrey…TE IMPLOR .
Vreau si eu cartzile in romana:X
Va roooog[-o<
:X
[just_klaudya@yahoo.com]
dee din kte am inteles nu sunt in format pdf p romana…:|
Am cartea. Si am si ZORI DE ZI, in romana
vreau si eu zori de zi in romana …..va rog:*
Buna. Eu am vazut doar twilight si mi-a placut, insa sunt sigura ca mi-ar placea mai mult cartile. Daca le are cineva in format pdf sau doc, fie in romana fie in engleza, i-as fi recunoscatoare daca mi le-ar putea trimite pe adresa ank_stef@yahoo.com . Eu am net prin vodafone si pe torrente merge foarte greu asa ca…nu le-am downloadat inca. Multumesc mult. Pupici
am a 5 carte in engleza banuiesc ca este mai mult decat aveti voi tradus dak o vreti ma gasiti pe id loredana_ayda si dak aveti 2 si 3 in rom as fi recunoscatoare eu le am dar nu si pe pc ms
vreau si eu ZORI DE ZI in romana…oproiu_raluca@yahoo.com
am si io o intrebareeee….
din voi toti care au tot cerut cartile in pdf sau doc…
a primit careva!?
jeeze..
bineinteles lilla love, in varianta pdf exista in limba engleza toate vol , in romana putin din eclipsa, toata yori de yi si 10-12 cap din midnight sun, daca le ceri le vei avea si tu!!!!
va rog sa-mi dati si mie zori de zi in romana:D octaviamuresan2006@yahoo.com
va rog care poate sa-mi dea si mie filmul luna noua sau macar sa-mi zica de unde sau cartea zori de zi va rooooooog
elena filmul new moon apare in octombrie iar cartea zori de zi o potri gasi pe :stiri twilight .si daca vrei sa o cump scrie pe net k iti poti da comanda:) ….anyway ati vazut trailerul la new monn?cum vi se pare???:X:X:
Favoritii nostri au luat urmatoarele premii aseara, la MTV Movie Awards: Best Actor – Robert Pattinson; Best Actress – Kristen Stewart; Best Kiss – Robert Pattinson and Kristen Stewart, Best Fight Scene – Robert Pattinson vs. Cam Gigandet; BEST MOVIE – TWILIGHT! :X:X:X
stii am reusit sa cumpar cartea zori de zi care vrea site-ul de unde am comandat-o sa-mi zica pe adresa asta:http://elena02.sunphoto.ro/ sa-mi trimita raspunsul la comentariu la unul din albume :D
Trailerul la New Moon poate fi vazut aici. http://amdoar18ani.ro/trailer-oficial-twilight-new-moon/
Se spune că filmul va apărea pe data de 27 noiembrie 2009 în Marea Britanie.
ador seria Twilight:X:XX:X…va rog frumos imi puteti trimite seria Twilight in fomat pdf in romana si in spaniola…daca exista:):):). adresa mea: ali_yna19@yahoo.com.
va multumesc.
E superrrr…la fel de buna ca prima parte..de abia astept sa citesc Eclipsa..o carte in care nu te poti abtine sa nu plangi..perfect!!!!
Ador twilight. :X
Care are primele 3 volume in romana si mi le trimite si mie.? :X>:D:D<:*:X
purple_pufy@yahoo.com . Va multumesc.! ;;)
salut! m-am uitat pe tot ce ati vorbit si tare as vrea si eu cartile(toate) in pdf, in romana va roog mult de tot
multumesc!
ID meu este me_andreuk@yahoo.com
sau DOC
ok eu nu am toate cartile dar stiu de unde iti poti face comanda de zori de zi de aici:http://www.librarie.net/carti/119377/Zori-Stephenie-Meyer
http://www.librarie.net/carti/119377/Zori-Stephenie-Meyer
acolo puteti face comanda la zori de zi in limba rom.
cine are filmul luna noua (new moon) sa mi-l trimita si mie pe delfinasuleli@yahoo.com
poate trailerul…filmul nu a aparut…
cand apare midnight sun in engleza?
pai da daca imi poti da trailerul ma gasesti pe delfinasuleli@yahoo.com
cand apare filmul luna noua in romania ca am citit cartea si vrau sa il vad?????? poate e mai reusit decat primul
vrei sa spui k primul nu e reusit!?
Oricine se asteapta la mai mult de la New Moon. Twilight a fost un film foarte reusit…dar speram ca New Moon sa-l intreaca.:P
http://amdoar18ani.ro/trailer-oficial-twilight-new-moon/
k sa iti faci o idee despre new mooon
hei fetelor maine imi iau cartea zori de zi yeeeeeeeeeeeeeeeeeeeees
Stiu trailerul este super. Am urmarit si MTV Movies Award si am vazut toate premiile care le-au primit. Nasol ca s-a tepuit Robert la faza cu sarutul.
Va recomand seria Sookie Stackhouse Charlaine Harris… e super tare..si o viziune noua asupra vampirilor si nu numai ;) Se aseamana putin cu Twilight…dar priveste vampirii dintr-o noua perspectiva..
Ii mai zice si True Blood si este intradevar foarte misto….doar ca mie mi se pare usor scarbos si cu prea mult sex in serial:))….dar privirile ooo daaa…alea sunt bune:))
e film sau carte?
aaaa
true blood e pe hbo
SI FILM SI CARTE…DEFAPT ESTE UN SERIAL “TRUE BLOOD” DAT PE HBO
DAP…..E CEVA DE EL…DOAR CA E CAM SCARBOS:))
Intr-adevar..serialul pune accent pe violenta si sexualitate…si in carte sunt scene…nu chiar ca in serial… pe mine m-a captivat cartea… e f interesanta…nu numai istoria vampirilor, dar si a shape-shifterilor, varcolacilor, si toate celelalte personaje. Sunt 9 carti…serialul are la baza doar prima carte…. Si eu sunt fan twilight…am term cartile acum ceva luni..insa mi s-a parut interesant sa vad un alt punct de vedere ;)
Este cu totul alt punct de vedere. In Twilight…vampiri sunt cu totul altfel decat “mitul” vampriului cu colti si care face puff la lumina soarelui. E mai inocent. Dat True Blood…no coment:))
am mai citit si eu alte carti cu vampiri…
dar twilight e plina de sentimente, fiind perspectiva bellei…
voi ati mai citit alte carti de la stephenie meyer?
noi am primit lecturi suplimentare de la ea, la germana
deabia astept sa citesc:X
da ana maria, ai dreptate… chiar sunt niste vampiri mai ciudatei… stiti ca a aparut cartea “fenomenul amurg” cu secrete de la filmari.. e uimitor cat suflet pun oamenii ca sa faca un film..
Twilight m-a captivat si pe mine..tocmai pentru puritatea si frumusetea iubirii celor 2…pentru iubirea aia ideala… :X Insa True Blood …nuj mi se pare mult mai realist..iar eroina..cartea e din punctul ei de vedere…e femeia moderna..desteapta..independenta…
da despre ce e vorba in true blood?
E tot iubirea dintre un vampir si un telepat (Sookie). Este aceeasi idee din Twilight.. eroina nu a putut avea o relatie cu un om pentru ca-i citea gandurile…insa il intalneste pe Bill…vampirul ale carui ganduri nu le poate citi…si de aici …(ea nu poate citit gandurile vampirilor)… a ..iar aici vampirii sunt recunoscuti de societate… in SUA sunt chiar cetateni…si ca sa nu fie un pericol pentru oameni…au si sange sintetic…inventat de japonezi :))
“Puritatea şi frumuseţea iubirii celor 2…”
What are you smoking?!
k sa intrebi tu:))
apropo.. ma intreb cine s-a luat dupa cine… adik povestile sunt foarte asemanatoare (true blood si twilight)
daca e sa luam anul aparititie seriei Sookie Stackhouse (2001) si Twilight (2005) as putea spune ca S. Meyer s-a inspirat din povestea lui C Harris…dar oricum… nu cred…. povestile sunt diferite.. stilul difera..
heeeeeeeeeeei fetelor mi-am luat zori de zi aseara am inceput sa o citesc e super pana la urma o face vampir si are si un bebe pe care o cheama renesmee
bine elena, poate exista persoane care vor sa afle din carte, sa nu se distruga suspansul…
apropo mi-am luat morti pana la apus.. e tare… dar totusi twilight e mai fain:X
Ana Maria, faza cu sarutul de la Mtv Movie Awards a fost gandita dinainte, asa ca Rob nu si-a luat teapa:P Uite aici:
http://www.youtube.com/watch?v=iwNqDJKRmeY
Dak vrea cineva cartile in format pdf sau word…faceti un scan la pag in rom si le scriu eu…scumpika14_2006 id d mess:*
chiar nu am de unde sa fac rost de filmul luna noua acuma?
@ robert cristea: abia s-au terminat filmarile, urmeaza montarea lui si apoi lansarea pe 20 noiembrie in state si la noi….deci chiar nu ai de unde sa-l iei!!!!
poate avem noroc sa facem rost de el chiar atunci cand se laseaza. Sigur o sa apara pe net. Chiar daca nu se vede bine. E totusi deva decat deloc:d….la noi va aparea la sfarsitul lunii ianuarie 2010 ;)
bai cine are eclipsa in limba romana in INTREGIME ma rog samio dati sa mi-o dati si mie muraturi-la_borcan@yahoo.com
va rog multtt si multumesc
scz am gresit emailul muraturi_la_borcan@yahoo.com
care are luna noua in romana??io o am doar inengleza:(( o vreau si io pe aia in romana./….dak o are cnv da add…onutza_frumusik07 aa am amurg
va rog care aveti cartile in romana le vreau si eu nu am posibilitatea se le cumpar si in engleza nu ma descurc va rog imi place enorm filmul l-am vazut de 5 ori.adresa de mail este: nectariadenisa@yahoo.com
E superba cartea…..defapt toate sunt….abia astept sa apara “Zori de zi”si in Romania…
claudia,a aparut deja in toata tzara 8-|
am auzit ca va fi publicata midnight sun in noiembrie, anul acesta…ar fi asa de cool..dar stiti cumva daca este adevarat?
a aparut zori de zi si am si terminat-o de citit:”> dar vreau sa intreb nu stiti kumva dak a aparut filmu “Luna noua”?
andra nu a aparut filmul luna noua..apare in noiembrie
Daca are cineva cartile Luna noua, Eclipse si Breaking Daun in ramana, va rog sa mi le trimitei si mie pe adresa blonda_monica@yahoo.com. Mi se par interesante si as dori sa le citesc si eu
ce trist:(…duduu:(
salut,,,,vreau cartile Twilight in ROMANA!!!!!!va rog ajutati-ma,,,,
buduviolina@yahoo.com
Buna,
as vrea si eu dak are cineva “Luna noua” in romana sa mi-o trimita si mie pe beculetz89@yahoo.com
o am eo Mady dar nu este toate doar 3 sferturi o am
dak vrei tio dau:)
nu este toata*
andra, poti sa-mi trimiti si mie Luna noua in rom/pdf? pe biencutza_23@yahoo.com
merci mult
am luna noua in romana complet de pe siteul http://s4.transfer.ro/storage/luna_noua-1d195.rar
Da o vreau trimite-mi-o pe mail pe beculetz89@yahoo.com
Nimic nu se poate compara cu aceasta serie!
Cu RObert Pattinson=p~!…
:X
Cartzyle astea sunt supeerbe…acum citesc zori de zi si o ador…luna noua cred ca a fost cea mai faina dintre toate si asa cred ca este si zori de zi.in luna noua..se intampla multe lucruri unul dupa altul ceea ce te face sa citesti mai mult..mai mult..pana ce termini cartea…eclipsa mi s.a parut putin plictisitoare deoarece erau unele povestiri care simteam ca nu se mai termina dar cu toate acestea toate cartile mi.au placut,…abia astept sa termin zori de zi …shy dak apare al 5-lea volum o sa mi.l cumpar si pe acela…si abia astept sa apara filmul new moon !!! dar merita sa cititi cartile nu numai sa vedeti filmul…eu am citit amurg dupa ce am vazut filmul..nici nu se compara cartea e mult mai faina:X:X:X!in concluzie: cartzyle shy filmele acestea sunt superbe!!!
oana am si eu o intrebare ai scanat toata cartea sau am avut eu probl cu arhiva?k mie nu imi arata scanat dekt pana la pg 257.oricum sm mult pt carte
Dee incearca s-o descarci din nou,k am luat-o si eu si la mn e toata.
poi tocmai asta e probl k am descarcat-o de vreo 6 ori si de fiecare data imi dadeam mai mult dar acum nu vrea sa imi dea mai mult de pg 297 :(((,dk e nu poti sa mi-o trimiti si mie id-ul meu este dyana_dee2006@yahoo.com
Buna!va rog sa-mi trimiteti si mie scanarile de la pag 82 la 91…d la luna noua…deoarece knd le-am desc am obs k lipsesc…mail:scumpika14_2006@yahoo.com…ms anticipat
Luna Noua si Zori De Zi sunt cele mai interesante,frumoase:X !
Daca se poate as vrea si eu Twilight in lb romana. Astept un raspuns cat mai curand sau chiar volumul pe mail anaandrey1@yahoo.com. Mersi anticipat!!!!!!!
hey lume …..bai are cineva luna noua sau eclipsa in romana complet va rog frumos:id:empty2212@yahoo.com va multumesc mult de tot
sal fratilor … as dori si eu toate volumele in engleza si in romana in format pdf doc nu conteaza .. care le are si mi le poate trimit p mail sd_baz@yahoo.com sau p id-ul de mess i_hate_all_angell va multumesc
Mesaj pt Patty,te rog din suflet,dak ai cartea New Moon tradusa in limba romana,trimitemi-o shi pe mie,te rog mwlt !
Adresa de e-mail mym_gg_08@yahoo.com
Ms Anticipat :*!
makr daca folosesti nick-ul cu care am intrat eu prima data poti sa vb cva mai frumos?ar fi ideal nu de alta dar poate ne confunda cineva
am auzit k vin in bucuresti pt prezentarea celei dea 5 kartea asa e??
am citit primele 3 carti o voi citi si pe a 4`a acum …ca am termint cu bacu` deci …numai cuvinte de lauda…e un fel de drog…desi nu am inceput sa o citesc pe a 4`a am citit jumatate din Midnight Sun prima carte din perspectiva lui Edward…toate sunt ca un drog :x suspans, actiune romantism drama… all inclusive !!!
cine are Midnight Sun toata kartea din perspectiva lui Edward??
andra stephenye meyer nu a facut toata cartea doar 12 capitole si nu se stie dak o so mai termine……dak o vrei http://stiritwilight.blogspot.com/ iao de pe siteul asta
am luat aia dar kredeam k e si sf:((
cand va iesi video ca il astept e moolt timp
Deci nu ca mi-au dat lacrimile.. Am plans ca proasta!! :))
Cand apare in cinematograf? :(
trimiteti-mi si mie va rog.. luna noua.. scanata.. am avut da .. n`o mai gasesc:D ”donatello_10@yahoo.com
am citit a doua carte este foarte trista dar si captivanta…..cand am ajuns la capitolul in care se povesteste plecarea lui edward au inceput sami dea lacrimile……sper ca filmul sa apara cat mai repede pacat ca premiera va fi doar in noiembrie……:((
Daca are cineva cartile Amurg, Luna noua si Eclipsa in romana, va rog sa mi le trimitei si mie pe adresa madalina_fg@yahoo.com. Filmul e superb si as vrea sa citesc si cartile. Va multumesc anticipat
Citesc caretea …este incredibil de reusita.prima data am crezut ca autorea volumului este o adevarata scriitoare profesionista.dar cred ca la doar 18 ani sa scrii asa ceva este ceva nemaipomenit si credema stephani ca tu ai sa ajugi, cred, cea mai cunoscuta scriitoare. Milioane de oameni te admira sa stii. Esti incredibila!
Buna! sunt un mare fan al seriei twilight. am reuist sa citesc twilight si o parte din midnight sun… imi doresc foarte tare sa citesc si new moon este k un drog dakl are cineva foarmat pdf new moon , eclipse si breaking dawn in limba romana va rog din suflet sa mi le trimiteti pot oferi la sxchimb midnight sun in limba romana primele 12 capitole ! Adresa mea pitu_alina2002@yahoo.com
are cineva cartea completa eclipsa in romana? Email lily_pussykat@yahoo.com va multumesc din suflet
a aparut breaking down in romana8->
:X
oana…am incercat si eu sa descarc new moon de pe link-ul kre l-ai trimis in mesaj dar nu merge
trimite-l te rog din nou
mersi mult :*
pwp dwlse pt toti fanii Twilight ;):*
criss_suzana… si eu am avut acelasi sentiment cand am citit cartea… nu ma puteam opri din citit am terminat-o in doua zile .. si amiens.. ai pute sa imi dai id tau.. sau.. ceva? As fi interesata sa vb cu u. id mess_ airelav_4u
hei…imi poat de si mie cartea NEW MOON in romana pe e-mail:deea_raluca92@yahoo.com.Multumesc anticipat
am primit la scoala lecturi suplimentare toate cele 4 carti twilight:X:X:X
da pe germana:X:X:X:X
in fine, sunt super happy:X
gasiti cartile twilight, new moon si braking down aici http://80.69.83.61/digibook/index.php ( user name : digibook, password: cartionline) restu le gasiti in engleza.
Va rog vreau si eu “Luna noua” si “Eclipsa” in romana in format electornic … eu am doar “Amurg” si “Zori de zi” …. brunetzyk87@yahoo.com … va multumesc … iar cine vrea “Amurg” si “Zori de zi” sa dea un buzz sau un mail :D
salut!as vrea si eu cartea luna noua in romana.mi-as cumparao dar acum nu sunt in romania.asa ca va rog frumos sa-mi trimiteti cartea da ca puteti pe adresa annie_anahi@yahoo.es
mersi mult…
buna! as dori shi eu cartzile 2 si 3 (new moon si eclipse) in romana…eu le am pe celelalte..mi le putetzi tr p id: deea_008_deea@yahoo.. va astept!:*:*:*
eu am cartzile 1,4 shi 5 in romana…dak aveti cartzile 2 si 3 in romana,va rog din suflet s mi le tr..ma gasitzi l id deea_008_deea@yahoo.com :*:*:*:*
va rooog cine are sa-mi trimita si mie amurg,luna noua si eclipsa in romana…plzzzzzzzzzzzzz…mail:deeamd13@yahoo.com.multumesc anticipat
mary ann ai vrea sa mi trimiti si mie cartile in romana`?am doar amurg-nu stiu unde sa le mai caut pe restul mai ales luna noua.te rog frumos.adr mea:alexandra.robu@yahoo.com multumesc anticipat
va rog sa imi trm si mie care aveti new moon si eclipse in romana….plizzzzzzzzz….bybby_ale@yahoo.com…
as vrea si eu daca se poate luna noua si eclipsa in limba romana ,le caut de ceva vreme si ma gandeam ca totusi le are cineva …….irinacolega@yahoo.com….multumesc
datimi si mie va rog luna noua in format electronic si eclipse va rog.. id meu este ang3l_of_pain96
As dori si eu toate cartile in romana in format electronic. VA ROG MULT!!! Sunt innebunita! le caut de ceva vreme, dar le gasesc numai in engleza :( .Adresa mea: maly_yo2002@yahoo.com Multumesc anticipat!
am vazut filmul la o prietena si mia placut la nebunie .. si as vrea sa citesc cartile dar nu pot deocamdata sa le cumpar … pls cine are cartile sa mi le trimita si mie k vreau foarte mult sa le citesc dak vrea cineva sa mi le trimita, id carolinutza_94@yahoo.com msy mult :*:*:*:*:*:*
am citit toate cartile in romana…
m-au fascinat total…
aveam zile cand nu vroiam sa mai ies din lumea twilight
nu am probleme psihice, nu la asta ma ref, doar k reciteam partile mele pref din carti, aproape toata ziua…
am o imaginatie bogata si uneori imi imaginam nunta bellei, luna de miere, perioada imediata dupa transf ei in vampir, fetita ei, de care m-am indr, momentul in care apare alice, sau cand se aduna toti vampirii, glumele lui jake cu dracula 1 si dracula 2, at cand bella merge la j jenks, sfarsitul………….cand edward ii citeste gandurile belei..si continuarea….
din eclipsa, mom cand jake o saruta pe bella, cand bella ii zice lui edward k vrea sa fie a lui inainte sa fie transf….felul in care o face…;))
in luna noua tot ce tie de italia si per de dupa…..
vreai si yo cartile luna noua si eclipse…va rog in romana…….id meu loredana_92@yahoo.com
De ce este asa greu sa va cumparati cartile? Le aveti si fizic si nici nu mai cicaliti pe nimeni. Sunt zeci de librarii care au cartile.
Pentru ca nu toata lumea isi permite sa cumpere cartile. Si daca te deranjeaza chiar asa de mult poti sa ignori, daca vrei sa ajuti bine daca nu, iarasi bine. Chiar nu te obliga nimenea sa intri pe acest forum. Si inca ceva dk am avea cartile nu am mai spune ca le vrem in format electronic, este cam logic……………. dar cred ca nu prea ai avut timp sa gandesti logic…………..stim si noi ca sunt zeci de librarii ce au aceste carti, dar mai stim ca nu toti ne permitem sa le cumparam. Si nu cred ca cicalim pe nimeni, pana acuma esti singura care spune asa ceva . Daca iti face placere sa ajuti bine, daca nu ……………… la revedere si vorbim cand crezi ca poti sa spui si ceva mai ” frumos” .
Cine vrea “Luna noua” si ” Eclipsa” ( am doar 10 pag cred din Eclipsa), ma poate contacta . id-ul meu este: valy_silviu4ever
Nu le pot trimite pe mail , sunt scanate si este foarte complicat , dar pe mes merg, asa am facut si eu rost de ele.
O seara placuta
Parerea ta pt mine e 0. Sunt convinsa ca toate fetele de aici au un servici sau o alocatie… Sincer pe mine chiar nu ma intereseaza daca au sau nu cartile fizic sau electronic… doar ca cel mai bine este sa se bage cele 4 carti undeva pe un sit si toata lumea sa le ia de acolo. Intelegeam cand se cereau cartile in varianta electronica, cand nu existau in librarii…dar sunt convinsa ca cine isi permite un calculator isi permite si o amarata de carte… oricum mi se pare prea multa agitatie pt ce? Un film? Un actor? Daca nu aparea filmul nu citea nimeni cartile…
Link-uri carti in limba romana , format PDF:
1.Twilight > http://ww***w.divshare.com/download/8091159-832
2.New Moon > http://ww***w.divshare.com/download/8091215-8a5
3.Eclipse > http://ww***w.divshare.com/download/8091135-037
4.Zori de zi > http://ww***w.divshare.com/download/8091407-69f
5.Midnight Sun > http://ww***w.divshare.com/download/8091162-567
Stergeti stelutele dintre w-uri si aveti linkurile de download. Bafta!
msssssssss mult de tot lilly….:*:*:*:*….
As dori si eu Luna noua, Eclipsa si Zori de zi, cine le are pls, trimiteti-mi-le si mie va rog… id-ul meu este angels_love_demons@yahoo.com. Multumesc anticipat!
Lilly.
Cand incerc sa downloadez cartile imi apare ceva gen – fisierul nu este valabil pana pe 5 septembrie pentru ca uploaderu i’a pus limita nu stiu cum – :)) exact alaltaieri am downloadat prima carte si a mers.
acum nu mai merge si .. practic.. mor pe langa monitor. :))
Daca imi poti trimite cartile traduse pe mail – sau macar Luna Noua – iti raman profund recunoscatoare. ^:)^
Multumesc anticipat. :*
YM: pitiqum@yahoo.com
Emma baga id meu siti dau cartile onutza_frumusik07
http://www.animalut.net/user/mesuoana.html datimi si mie un vot plz…dak sunteti fan twilight..animalutul se numeste ed dupa edward:D votatil pe edward:D ms
Am refacut link-urile de download. Deasemenea trebuie sa stergeti stelutele dintre w-uri ca sa aveti link-urile. Daca inca aveti probleme postati anunt ;) bafta !
1.Twilight > http://ww***w.megaupload.com/?d=OBI144SW
2.New Moon > http://ww***w.megaupload.com/?d=D1UGNCU0
3.Eclipse > http://ww***w.megaupload.com/?d=QP2404Y1
4.Zori de zi > http://ww***w.megaupload.com/?d=V54GLC4E#
5.Midnight Sun > http://ww***w.megaupload.com/?d=JG5NOGF4
Deasemenea va las id-ul meu pentu orice eventualitate : lily_pussykat
Dar cum de are 150 mb arhiva de la new moon??? :)
Deci sunt scanate si de asta sunt asa mari… Multumesc mult Lilly.
bai deci din cate vad filmul o sa fie absolut bestial de abia astept sa-l vad!!! a da si ana maria are dreptate pana la urma ce mare faza e un actor ca toti ceilalti!! nmk special!!! sfatul meu uitati-va la filme!! intradevar joak bn robert!! dar asta care o joak pe bella a-ti vzt-o cum arata in realitate? mama e varza deci cand am vzt-ooo mai aveam nitel si vomitam pe tastatura vbsk ft serios!!!!!! si niki robert n arata cine stie ce de bn, ce e un om ca toti ceilalti !!! care ave-ti chef de barfa pe temele astea ….. id meu e deea_dulcik96 ;) deci vbm pe mess hai pa saltari la tta lumea!!!!
intr-adevar, acum ca s-a vopsit bruneta (pt noul rol) arata aiurea tare kristen….iar robert arata ok, desi dupa parera mea nu e cel mai frumos actor din lume dupa cum au declarat revistele britanice/americane…pt mine, din actorii twilight cel mai adorabil e jackson rathbone :X ;)) (+ ca l-am vazut si in alte filme si imi place cum joaca)
da corect
cine are cartile in limba romana in format electonic va rog frumos sa le trimiteti pe i scama2003sam@yahoo.com
in limba romana bineinteles.multumesc mult
da joak bnsor robert. ca a jucat si harry potter si a jucat destu de mn ok n a fost cine stie ce de greu rololul lui daaar era mult mai tinerel si a jukat destul de mn da nu ca danyel mei … ce sa faci n poti sa intreci perfectiunea da si astaaa danyel arata ca draku in realitate, dar e de treaba adik e de gasca din cate stiu eu despre el
nu stiti ca robert a fct poze cu emma si cu danyel si cu astalaltul …..Ronald Bilius? au iesit soper
ador tot ce tine de ,,amurg”!vreau foarte tare sa imi iau cele 3 carti luna noua, eclipsa si zoiri de zi dar parintii nu ma lasa si as vrea sa le iau de undeva sau sale citesc online ….ma poate ajuta cineva????
salut,as avea si eu nevoie de cartile in romana format electronic luna noua si eclipsa id meu este c_adi_steaua@yahoo.com multumesc anticipat..
plz dati si voi un vot ptr mn pe partea stanga apare Care vi se pare cel mai tare clip? plz votati onutza si dau carti twilight sau comm pe blogul http://twilight-hot-news.blogspot.com/
Pot sa va dau o veste ft buna. eclipsa a aparut la librarii. Una dintre adresele de unde puteti comanda cartea este: http://www.imaginastore.com/librarie/slipstream/eclipsa.html. iar pt zori de zi, daca vreti sa economisiti niste bani imi puteti trimite un email la adresa: mihaigrecu262@gmail.com si o sa va trimit eu cartea. daca nu, o puteti gasi si pe aceasta la librarii. Una dintre adrese ar fi: http://www.librariabucuresti.com/Carti-Zori_de_zi-5142.htm -. Succes!
Sal tuturor. tot pt cei interesati daca vreti seria twilight, sunt doua in romana si toate in engleza pe siteul :80.69.83.61/digibook. USErul ca
sa intrati pe site este: digibook, iar parola: cartionline. este o biblioteca digitala si puteti descarca si alte carti. are foarte multe. mii de carti. Succes!
Sunt postate toate cartile din seria Twilight putin mai sus de Lilly! Voi chiar nu stiti sa cititi sau asteptati mura in gura? Nu trebuie decat sa le downloadati si sa ziceti un “multumesc”!
Si sunt in limba romana, am uitat sa precizez.
Eu am impresia ca Kristen in realitate e usor sarita de pe fix:)). Si daaa andreea am vazut si eu pozele cu ea….e naspa rau:))….si de ropert no coment….cica zvonul cu nespalatul lui e adevarat….a confirmat o colega de la filmari (alt film). Oricum usor usor iese la iveala adevarul despre ei si nu vor mai avea asa succes…presimnt:P
Pacat de scriitoare care s-a chinuit sa scrie o poveste asa frumoasa….
toate cartile din seria twilight se gasesc in ROMANA in oricare magazin Real
Buna uita`ti id`ul meu as dori si eu al doilea volum din twilight v`as fi recunoscatoare>:D< … popadanaaa e id meu :*
super tare cartea, eu le-am citit pe toate
cine imi trimite si mie primele 2 cariti in romana…pls………
thekiller_evilman@yahoo.com
Buna! Cine vrea Eclipsa in format pdf(tradusa, nu scanata) o puteti lua de pe forum romania inedit. Eu de acolo am luat-o! ;)
Buna! Vreau si eu “Luna noua” si “Eclipsa” in romana. E-mail :ela_micky@yahoo.com. Multumesc.
eu am citit toate 4 volumele in romana.. le-am gasit la biblioteca.. sincer is superbe, statea nopti intregi ca sa le citesc.Le ador:x
poi ew am citit toate cele 4 carti acum 2 luni, cum? poi simplu le`am comandat dp net, oriqm super filmul(amurg), sincer ew nu m`as supara sa`l las pe edward sa`si suga sangele, eh!,,, ink sunt indragostita ;)
si eu am citit cartile dar as vrea sa vad si filmele cine stie de unde pot sa fac rost de filmul new moon(luna noua) sa imi zica si mie plsssssss ca am cautat peste tot si nu l-am putut descarca
raluca draga, bineinteles ca nu l-ai putut descarca pentru ca filmul nici macar nu a aparut..apare abia pe 27 noiembrie…serios oameni buni, mai cititi si voi post-urile anterioare sau “google it”…
vreau ji eo cartea new moon :(( mai bine zis .doc …sau .pdf :((… am gasit’o insa in spaniola..:(..ji nu inteleg prea bine….ji in engleza nici atat :|..va rog yo….cine o are in romana ?:(
filmul new moon a aparut in data de 20 noiembrie ia cinematografele din USA, la noi va aparea mai tarziu
filmul apare la noi saptamana asta…vineri mai exact…am si bilet :D
Va rog mult, cine a facut rost de carti in format PDF sa mi le trimita si mie…Imi doresc tare mult sa le citesc.Eu una am vazut filmul New Moon fara sa citesc vreuna din carti si mi-a placut destul de mult.Imi inchipui cate de captivante sunt cartile. Daca le are cineva in ROMANA va rog sa mi le trimiteti si mie la the_new_dee@yahoo.com.
Multumesc mult!
am vazut filmele twilight si new moon
va spun merita vazute
dar new moon este cam trist deoarece edward pleaca si o lasa pe bella singura si apoi bella o sa-l lase pe jacob singur
oricum e frumos
si mie nu mi se pare corect ca jacob ramane singur:(
e de 100000000000 mai dragut ca edward dar asta doar dupa ce se tunde:)
uitati-va si veti vedea;)
@ana: stai tu linistita, ca nu ramane nici Jacob prea multa vreme singur. Sau n-ai citit Zori de Zi? :))
Buna tuturor, vreau sa va rog mult, mult de tot daca poate sa-mi trimita si mie cineva cartile pe mail oa_na_000@yahoo.com
In romana, va rog ….
Le-am gasit in librarii dar nu imi permit sa dau aprox 50 ron pe fiecare…va multumesc mult
este filmul meu preferat imi place la nebunie
eu nu am citit nici o carte insa am vazut 2 parti din film amurg si luna noua si sunt asa curioasa ce se va intampla in partea a treia ?? va rog dak stie cineva sa mi sp si mie plss
am citit cartea si e sooper
am si eu o intrebare mai mult pentru fanii stephenie meyer: are cineva cartea gazda in romana pe calculator?
am citit putin in engleza dar nu inteleg si din descriere pare super interesanta.
seria twilight mi s-a parut geniala si as mai vrea sa citesc si aceasta carte. sper sa nu fi deranjat pe nimeni cu aceasta intrebare.
multumesc mult :)
Dora o am eu si e foare interesanta uite i-a id meu de mess sa vb si sa ti-o dau :)
vreau si eu cartea Gazda in format pdf. care este id tau vladutz?
Stephenie Meyer vine cu o idee noua si doar pentru aceasta indee noua legata de vampiri a fost publicata cartea de catre editura Little Brown. A fost inainte respinsa de 14 agentii si eu una nu invinuiesc aceste agentii: Meyer este incepatoare, chiar nu e o scriitoare de elita. Am prietene care au scris povesti mult mai bune si interesante decat aceasta. Nu, nu sunt contra dar nu sunt nici total pro. Si cine a spus vorba “Cartea batea filmul!” a spus adevarul. Mie filmul (si “Amurg” si “Luna noua”) imi par facute ca sa fie. Desi trebuie sa recunosc ca la filmul “Luna noua” am observat o avansare in calitatea filmului (desi grafica e cam tot de cacat, as fi vrut sa ajung la cinema, am auzit ca are grafica mai buna).
In orice caz, merita totusi sa le citesti cartile (filmele ar trebui sa te uiti la ele cand esti total lipsit de alta posibila ocupatie). Oh si pentru cei care vreti cartile traduse in romana (le am pe toate 5), da-ti add: JuStIcEaNdFiRe@yahoo.com si vi le dau cu mare placere. Era sa uit: acei converse (conversi) in stil Twilight sunt totusi lucrati frumos, chiar m-au impresionat. Nu i-as cumpara vreodata, dar ideea a fost frumoasa mai ales pentru fanii conversilor si a cartilor scrise de Stepthenie Meyer carora sigur le place pe deplin imbinarea celor doua obsesii care le au. Anyway… See ya on Yahoo!Messenger.
cine are cartea gazda in lb romana format electronic?
salut,as dori si eu cartea gazda..multumesc anticipat
id: c_adi_steaua@yahoo.com
puteti sa cititi cartile online pe http://www.scribd.com in romana sau engleza
sa stii dragi fanii ai twilight breaking down ultima parte care se spune k iese la anu in 2011 este deja iesit filmul pe http://www.filmeon.ro dar….nu este ku familia cullen bella jacob sau cei care erau in primele partiii filmul este fakut fara actorii kare noi ii indragim dabia la anu iese ku ei……
vreau si eu toate volumele va rog frumos timi pe arsenepetruta
pup puuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuupsi va rog in romana nu in engleza
Cum pot sa citesc cartea luna noua pe net? Ce sait?