Luna Amară, Astero şi Fabrica

Deşi aparent articolul acesta poate părea o dilemă de-a mea, anunţ de la prima frază că nu e cazul. Dar nu mă voi îndepărta prea tare de stilistica mea personală fiindcă nu are rost, mai ales pentru că în duminica lui 31 ianuarie am participat la o treabă faină ce merită multă atenţie şi pe care cu mare drag o introduceam în seria mea de articole egoiste şi particularizante despre aventurile mele de abonat R.A.T.B. Însă povestea îl mai are ca personaj pe Robert şi atunci e ipocrit să îmi asum eu toate creditele şi popularitatea iar pe el să îl las deoparte.

Ideea de la care începusem avea legătură cu seria de interviuri ce o programasem împreună. Ea şi-a găsit prima materializare în interviul cu Gabi de la Teen Press. Însă primul om pe care îl contactasem pentru discuţii fusese Mihnea de la Luna Amară şi asta încă de prin decembrie, de la ultima mea escapadă prin Clujul vieţii mele. Între timp aflăm că trupa are concert în Fabrica şi ne-am decis spontan: mergem la concert şi facem şi interviul. Dacă pe cel din urmă îl veţi vedea peste câteva zile, evident doar aici, pe amdoar18ani, de concert veţi afla mai devreme.

Am plecat cu Robert din 13 Septembrie/Rahova cu dragul de 385 spre întâlnirea cu echipa în Cafe Verde, am întârziat la modul normal, cele 15 minute necesare, am stat puţintel cât să stabilim ce facem pe mai departe, Ariel a ţinut un discurs iar apoi am fugit spre Fabrica unde am ajuns cu aceleaşi 15 minute mai târziu. Nu a fost o problemă neapărată asta, oricum era închis în club, unde urma să aibă loc concertul dar noi eram sub presiunea timpului pentru interviu. Urmează faza cu telefon, Mihnea, cum dăm de tine, şi o serie de bla-bla-uri ce nu mai importă, ajungem în pubul Fabricii (care e practic aceeaşi treabă doar un pic mai diferită şi cu un etaj mai jos) şi ne facem treaba atât cât putem mai bine şi cum, cu riscul să mă repet, veţi vedea spre weekend când va apărea şi interviul.

Pe la un opt trecute urcăm şi noi în club, nu găsim unde să ne lăsăm hainele prea repede, eu rămân cu ghiozdanul în spate de frica pierderii unui laptop nu prea preţios dar cu chestii importante prin el şi ne punem pe aşteptat. Robert o găseşte pe Alexandra şi mă lasă abandon frigului iar eu mă pun pe aşteptat una bucată Vlad şi alta Nicu, prieteni dragi care veneau şi ei pe la concert. Mihnea suferă şi el un pic de frig iar eu găsesc soluţia nu prea interesantă a unei beri germane. Între timp se mai strânge lumea şi problema temperaturii se rezolvă de la sine.

Pe la un 9 se hotărăşte şi concertul să înceapă. Formaţia din deschidere,Astero, mişto. Nu deţin încă destule informaţii despre ei, pornesc de la ideea că sunt pe la început şi le dau credite multe pentru asta. Chiar m-au făcut să mă simt bine, eu ca un muzicant cârcotaş ce sunt, merg la concerte şi chiar ascult ce spune o trupă. M-au determinat suficient ca după cântarea lor să îl întreb pe bassist (unul cu notă mare din partea mea) cum dau de ei pentru un interviu mai amplu. Piese care prindeau publicul şi îţi dădeau starea aceea pe care o cauţi la un concert. Iar aplauzele ce le-au primit (şi e destul de greu să le ai când cânţi în deschidere la Luna Amară, pentru care au venit majoritatea) le-au meritat îndeajuns, dau una felicitare vocalistei pentru voce şi una non-felicitare, scuzabilă, pentru emoţii care s-au văzut parcă prea tare din public.

Trupa Astero

Laura

A urmat o pauză cu poze, cred.

Glad şi Vlad, Pic şi Poc

Robert şi Axel

Doi masculi Alpha

După ea evident că au venit pe scenă încet şi sigur cei din Luna Amară. Eu unul am cu trupa asta o adevărată poveste de viaţă. Am fost la o cântare de-a lor pe când se mai numeau Tanagra Noise şi cu siguranţă am participat în minunatul Cluj al anilor 2000 la primul concert când apăreau întâia dată cu numele ce i-a consacrat. La un moment dat fusesem la atât de multe (nu uit de Blaj în 2002, pe faimoasa Câmpie a Libertăţii) încât le ştiam pe dinafară piesele de pe primul album, fără să îl fi ascultat vreodată. Şi m-a bucurat tare să văd că au acelaşi entuziasm de atunci. Au cântat şi multe din piesele mai vechi iar asta a cam făcut publicul să sară dar au trecut practic prin toate cele trei albume şi ne-au şi făcut curioşi de viitorul L.P. (apare prin toamnă) cu o piesă nouă. Nu are rost să descrii atmosfera unui live adevărat cum fac ei pentru că cei care citesc nu o pot simţi decât fiind acolo. Pot să spun doar să nu rataţi data viitoare concertul lor şi cum nu locuiesc chiar în Bucureşti, nu avem concerte cu ei pe bandă rulantă.

Mihnea al doilea şi Nick întâiul

Mihnea cel Vechi

Ce s-ar putea însă să pierdeţi a fost ceea ce noi am văzut în seara asta. După cum se va vedea şi în interviul nostru (de care se pare ca amintesc obsesiv) oamenii ăştia din Luna Amară ajută nişte oameni care vor să cânte. E un lucru rar. În general rock-starurile, după ce ajung aşa ceva, uită de unde au plecat. Nu avem acest caz în discuţia de faţă. Invitatul surpriză al serii a fost vocalistul trupei Front, sprijinită de ei. Eu unul ador faptul că versurile pieselor Luna Amară sunt cu implicaţie politică. Când îţi asumi ca artist să fii altceva decât Madonna sau Britney Spears şi conştientizezi că ai o menire şi o voce prin care să exprimi nişte nedreptăţi care altfel ar rămâne mute, te apreciez ca artist mai mult. Au cântat “Loc lipsă“ împreună cu acel băiat şi au transmis un mesaj politic pe care îl aşteptam, un mesaj împotriva unei nesimţiri în masă, completate de prost gust, cu anumite referiri la nişte preşedinţi care au numele terminat în “escu“. Atunci am simţit brusc locul acesta numit Fabrica ca fiind altfel, amintindu-mi faptul că am fost doar la concerte ok pe-acolo, că am văzut trupe care nu se supun regulilor mainstreamului şi că e o alternativă la ce ne oferă acest Bucureşti uneori blazat şi bănicănizat.

Mulţumim Club Fabrica.
Foto amdoar18ani.ro : Robert Lazăr