Lucy (2014)

O nouă teorie despre existenţă, facerea lumii şi inteligenţă ia forma unui film care s-a lansat în august pe marile ecrane. Lucy este protagonista filmului cu acelaşi nume care ne poartă prin diferite aventuri pentru a ne dezvălui originea inteligenţei umane.

Lucy, interpretată de Scarlett Johansson, te provoacă să treci peste barierele raţiunii. Atunci când este prinsă într-o afacere în care nu voia să se implice, Lucy ajunge să fie luată ostatic şi să se implice în transportarea unui pachet cu droguri sintetice.

Lucrurile nu merg foarte bine pentru ea, iar pachetul pe care îl transporta în interiorul organismului, ajunge să se spargă şi să elibereze în corp drogul proaspăt sintetizat. De aici totul se schimbă pentru Lucy, iar povestea ia o întorsătură completă.

lucy-scarletteJ

Firul narativ nu este unul foarte complex, iar scenariul se bazează pe efecte speciale şi pe un dinamism care te ţine captiv în scaunul de cinema până la final. Povestea lui Lucy se desfăşoară în paralel cu cea a profesorului Norman (Morgan Freeman), făcându-se o asociere între ceea ce predă el şi schimbările care se petrec în corpul eroinei.

Deşi perspectiva din care sunt prezentate faptele şi ideea că ar putea exista un drog care să te ajute să atingi capacitatea maximă de utilizare a creierului este una interesantă, acestea nu sunt exploatate la maxim. Se încearcă o asociere a acestui film cu unul de tip documentar, dar cele câteva clişee care se regăsesc pe parcurul filmului, te fac să realizezi că nu este altceva decât o viziune regizorală care vrea să aibă priză la public.

Cu toate acestea, momentele în care stai cu sufletul la gură pentru a acumula la fel de multe informaţii despre existenţă asemenea personajului principal şi cele câteva referinţe la care apelează Luc Besson, fac ca vizionarea filmului să fie una plăcută.

Intrând puţin şi în discuţia despre interpretarea actorilor, Scarlett Johansson te ajută să empatizezi cu personajul pe care îl interpretează şi să îţi doreşti să ducă misiunea la bun sfârşit. Poate şi pentru că personajul i-a permis acesteia să îşi pună în evidenţă calităţile actoriceşti. Nu acelaşi lucru poate fi spus despre personajul interpretat de Morgan Freeman, de la care ai aşteptări imense, dar care nu este unul destul de bine conturat.

Aşadar, producţia are câteva scăpări care, dacă ar fi fost corectate, ar fi făcut din Lucy un film de referinţă pentru genul său. Însă, merită urmărit şi luat ca atare şi văzut ca pe o altă perspectivă asupra existenţei, inteligenţei şi a dorinţei omului de a fi stăpân pe propriul univers.

Lucy poate fi văzut în cinematografele din întreaga ţară începând cu 1 august, mulţumită celor de la Ro Image 2000.

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

1 Comentariu

  • Reply 5.August.2014

    Peleaga

    Nu neaparat slabut, dar Luc Besson chiar putea sa faca mai mult.
    FIlmul a fost sub asteptari, se putea mult mai bine, dupa cum ati remarcat si dvs..

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.