Limba salvată – Elias Canetti

Limba salvată - Elias CanettiLimba salvată” de Elias Canetti – Editura Art, Colecţia Nobel

Cel mai recent volum publicat de Editura Art în Colecţia Nobel, Limba salvată, prezintă istoria tinereţii scriitorului bulgar Elias Canetti, laureat al premiului Nobel în anul 1981. Acest roman face parte dintr-o trilogie autobiografică a simţurilor, alături de Facla în ureche şi Jocul privirilor, fiind cea mai cunoscută dintre toate operele scriitorului.

Despre ce e vorba în Limba salvată?

Laitmotivul acestui roman este limba, având un caracter plurisemantic. Pe de o parte, limba reprezintă organul prin care nou-născutul ia contact cu lumea prin laptele matern, iar, pe de altă parte, trimite la limbile pe care le-a învăţat pe parcursul tinereţii, date fiind călătoriile realizate în interiorul continentului european.

Romanul prezintă evoluţia tânărului Elias Canetti pornind de la cele mai fragede amintiri ale sale până la experienţa adolescentului de şaisprezece ani. Pe parcursul relatărilor sale, se construieşte un portret al mediului în care a trăit, al familiei sale şi mai ales al părinţilor săi, care au avut un impact deosebit asupra dezvoltării sale educaţionale.

Mama lui Elias devine personajul central al cărţii odată cu dispariţia prematură a tatălui din viaţa acestora şi decide să îşi dedice viaţa creşterii copiilor săi ca dovadă a rangului familiei din care proveneau.

Limba salvată este construit din cinci părţi ordonate cronologic, fiecare simbolizând o destinaţie din nenumăratele călătorii ale familiei Canetti. Acestea au fost influenţate de evenimente petrecute atât în interiorul familiei, cât şi în exterior, precum Primul Război Mondial.

Ce mi-a plăcut la romanul Limba salvată?

Cronologia evenimentelor relatată până la cel mai mic detaliu istoric şi geografic ajută la construirea unei imagini cât mai fidele a cadrelor în care scriitorul şi-a petrecut copilăria, cât şi a portretului fiecăruia dintre membrii familiei care au avut un rol deosebit în viaţa tânărului.

Am mai apreciat la acest roman bogăţia culturală pe care scriitorul ne-a oferit-o aşa cum el a primit-o la vremea respectivă. Trăind într-o familie de intelectuali care îşi petreceau tot timpul citind cărţi şi discutând subiecte controversate, Elias a adoptat acelaşi comportament şi ne-a relatat cu această ocazie despre principalele figuri culturale reprezentative acelei perioade care i-au marcat copilăria şi adolescenţa.

Ceea ce mi-a mai plăcut la acest roman a fost simplitatea cu care a fost redactat, ceea ce denotă o sinceritate naturală din partea scriitorului. Acesta nu s-a ascuns în spatele unor figuri de stil pompoase sau descrieri feerice ale peisajelor, ci a povestit totul ca şi cum s-ar fi adresat cititorilor săi faţă în faţă.

De ce recomand Limba salvată?

Recomand Limba salvată din toată inima fiindcă este un roman de care nu te poţi sătura citindu-l, iar odată citit, vei dori să îl reciteşti cu aceeaşi pasiune.

Limba salvată reprezintă tinereţea unui suflet însetat de cunoaştere, iubitor faţă de familia sa şi respectuos faţă de personalităţile care aveau să îi marcheze traseul copilăriei.

Relatat la persoana întâi, vedem prin ochii unui copil fascinat de tradiţiile din satul bunicilor bulgari, apoi prin ochii unui băieţel maturizat devreme şi protector al familiei în urma morţii tatălui său, ca mai târziu, să vedem prin ochii adolescentului care trăieşte singur şi se izolează în cărţi de “ştiinţă naturală”.

Toate acestea sunt lecţii de viaţă, fie că e vorba de legătura dintre copil şi mamă sau educaţie, lecţii cu care ne putem identifica sau din care putem învăţa. De aceea, îmi permit să sustrag un citat al lui Elias Canetti din carte, care spune în felul următor: “Povestea unei vieţi ar trebui alcătuită din multe puzzle-uri şi multe ar trebui să rămână în seama presupoziţiilor. Unele lucruri ar trebui prezentate de o asemenea manieră, încât natura lor să rămână ascunsă. Povestea unei vieţi este la fel de secretă precum viaţa însăşi. O viaţă care poate fi explicată nu este o viaţă”.

Distribuie:

Nicoleta Vasile

De câţiva ani am învăţat că, uneori, este bine să îţi înfrângi temerile şi să faci ceea ce nu ai fi crezut că ai putea. Am ajuns să scriu despre cărţi şi filme, să îmi exprim gândurile, să fac ceva din pasiune şi, printre altele, să construiesc amintiri alături de noi prieteni.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.