Lecţia de prim ajutor la Anim’est 2015 + alte programe

Pe 2 octombrie a început cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est. După o Gală de deschidere cu muzică, o retrospectivă a evoluţiei evenimentelor de-a lungul celor zece ani, precum şi o trecere în revistă a celor mai importante programe ale acestui sezon, mi-am dat seama că în 2015 Anim’est nu trebuie ratat.

Lecţia de prim ajutor la Anim'est 2015 + alte programe

Suntem deja la jumătatea zilelor de proiecţie şi trebuie să menţionez o serie de programe pe care trebuie să nu le ratăm. Marţi, 6 octombrie, de la 18:30, putem urmări împreună, la Carol 53, o serie de 5 scurtmetraje create special pe tema acordării primului ajutor. Asociația MaiMultVerde și NN Asigurări de Viață, cu sprijinul SMURD, au creat Lecţia de prim ajutor cu obiectivul de a facilita accesul unui număr cât mai mare de tineri la aceste informații.

După urmărirea scurtmetrajelor vom afla:

  • ce trebuie să conțină trusa de prim ajutor
  • ce spunem când sunăm la 112, ce măsuri de siguranță ne luăm când acordăm primul ajutor
  • ce metode alternative avem pentru a acord aprimul ajutor
  • care este utilizarea corectă a defibirlatorului.

Animațiile au fost realizate de OnScreen, pe baza scenariilor scrise de Semida Durigă, copywriter independent, brand consultant și trainer, și produse de actorul și regizorul Vladimir Drăghia.

Tot astăzi, dar de la 20:30, la Cinema Studio este proiectat lungmetrajul japonez Giovanni’s Island, aflat în competiția internațională. Animația a fost recompensată cu Mențiunea Specială a juriului la Annecy.

La Elvire Popesco, de la 20:00, Antoine Manier, directorul asociației Les Rencontres Audiovisuelles, prezintă programul The Great War: Animated Memories9 scurtmetraje de animație menite să celebreze centenarul Primului Razboi Mondial.

De la 22.30 pe scena de la Journey Pub urcă Minus (Daniel Stanciu), unul dintre cei mai cunoscuți artiști români din zona improvizației și un absolvent al celebrei Red Bull Music Academy.

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.