Kung Fu Panda 2 (2011)

Kung Fu Panda 2 (2011)Acum vreo 2-3 zile, luând în considerare toate (sau aproape toate) experienţele mele anterioare, aş fi murit cu tine de gât încercând să te conving că nici într-un milion de ani nu va fi un sequel/prequel mai bun decât primul film din serie. Ei bine, ieri am văzut Kung Fu Panda DOI.

Nu ştiu cum să încep altfel, decât: “Du-te şi vezi filmul ăsta!!!”. Pe cuvânt, merită toţi banii; Bani cantitativ mai mulţi decât a reuşit primul film să strângă, după cum era de aşteptat.

Şi acum, motivele:
1. Animaţia este absolut superbă. “Dreamworks” este numele perfect pentru o companie care scoate genul ăsta de producţii. 3D-ul este bunicel, nu cred că a fost vreun obiect care să-mi scoată ochii, dar cu siguranţă am tresărit de câteva ori, însă fiind totuşi un film de audienţă (foarte) generală, nu vă aşteptaţi la efecte ameţitoare.

2. Vocile sunt perfecte pentru personaje. Jack Black (un actor relativ mediocru după părerea mea) se potriveşte perfect în rolul ursului pufooooos şi cu o inimă mare, dar curajos şi oarecum îndemânatic. De asemenea, Angelina Jolie joacă rolul tigroaicei hardcore şi de neînvins, parcă urmărind un tipar al carierei acesteia.

3. Povestea. Degeaba v-aş minţi, la filmul ăsta am plâns. Şi de râs, dar şi de-adevăratelea. O poveste aproximativ lacrimogenă despre originile lui Po se împleteşte cu momente de râs isteric produse de comicul de situaţie şi dialogurile amuzante.

Plotul principal îl are ca răufăcător pe Lord Shen, un păun frustrat de viaţă, care plănuieşte să distrugă artele marţiale cu ajutorul armelor de foc. Dar bineînţeles că deasupra capului acestui Lord Shen atârnă şi o profeţie pe care el încearcă să o împiedice prin orice mijloace, realizând nimic mai mult decât pecetluirea acesteia. Şi, desigur, jumătate din regnul animal (cei 5 furioşi + Po + maestrul Shifu + încă doi maeştrii) se vor răscula împotriva armatei de lupi (destul de ciudat animaţi, după părerea mea) a păunului.

Foarte multe artificii, culori şi urale constituie finalul filmului, precum şi o scenă strategic plasată pentru a stârni curiozitatea publicului. Mai urmează? Nu mai urmează?

Dacă ar fi să aleg un lucru care nu mi-a plăcut la Kung Fu Panda 2… chiar n-aş şti ce să spun. Recunosc, nu sunt foarte pretenţioasă când vine vorba de filme de animaţie, dar acesta chiar mi-a cucerit inima. Încă o data vă recomand insistent: Duceţi-vă şi vedeţi-l!!! Atât.

Filmul a avut premiera astăzi, 2 iunie 2011, şi merită văzut în format 3D la IMAX.

Distribuie:

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.