Kill the Messenger (2014)

“Securitatea națională și traficul de cocaină. Cum sună asta pentru tine?” este replica lui Gary Webb, jurnalistul care se află în centrul atenţiei filmului Kill the Messenger.

Kill the Messenger

Regizat de Michael Custa și avându-l în rol principal pe Jeremmy Rener, ”Kill the messenger” este un film despre felul în care viața unui om își poate schimba cursul din cauza unei descoperiri șocante.

Filmul va fi lansat în România pe 17 octombrie şi are la bază o poveste reală, referitoare la un capitol uitat din istoria Americii.

Sinopsis

Inspirat din realitate, filmul spune povestea jurnalistului Gary Webb. Actiunea se desfășoară la mijlocul anilor 90, atunci cand Gary descoperă că CIA a jucat un rol important în importul de cocaină din Statele Unite, care a fost vândută agresiv în ghettourile din toată țara, cu scopul de a strange bani pentru a finanța armata rebela Contras, din Nicaragua.

Presat să nu dea publicității aceste informații, jurnalistul decide să aprofundeze povestea şi face publice dovezile descoperite. Ca urmare, Webb devine victima unei campanii foarte violente de discreditare alimentată de CIA și este nevoit să își apere integritatea, viața personală și familia.

Despre Kill the Messenger

Deși este un film biografic, abordarea din ”Kill the messenger” poate fi considerată și cea a unui thriller. În cele aproape două ore, regizorul reușește să ilustreze drama cu care se confruntă personajul principal după ce intra în contact cu niște informații confidențiale. Prezentat inițial ca un jurnalist carismatic și familist, Gary Webb trece mai târziu printr-o serie de dificultăți și este pus în situația de a alege – să își păstreze slujba și să își țină familia în siguranță, sau să lupte în continuare pentru descoperirea adevărului dureros?

Este, desigur, o decizie grea, dar se pare că nu mai este în postura de a alege – odată desconspirat rolul CIA-ului în traficul de droguri din Statele Unite, cât și interesele implicate în această afacere periculoasă, Gary pleacă pe un drum care pare fără ieșire. Animat de dorința de a desconspira totul, puțin naiv în credința că nu va putea fi atins în vreun fel, își pune în pericol nu numai propria integritate și liniștea familiei sale, dar și siguranța angajatorilor săi. Jurnalistul este prins astfel într-un joc controlat de la un nivel mult prea înalt.

Campania de discreditare îl face să pară personajul negativ, distrăgându-se atenția de la fapte. Îi este cercetat în amănunt trecutul, iar informații amenințătoare ies la iveală – astfel, Gary Webb pare un om care nu merită încredere, un jurnalist care nu aduce fapte în susținerea ipotezelor sale. Pare capabil de înșelăciune și este bănuit chiar că ar inventa totul pentru notorietatea articolelor sale.

În rolul principal, Jeremy Renner are o performanță bună, dă viață și credibilitate personajului său. Transformarea sa este ilustrată extrem de bine, de la jurnalistul plin de încredere și umor, soțul iubitor și tatăl simpatic, la omul terorizat, aflat în pragul depresiei. Și cum ar putea să nu se teamă pentru siguranța sa și a familiei, când luptă împotriva asociației ce se ocupă cu siguranța națională? Cuvântul său împotriva cuvântului lor nu valorează prea mult…

În concluzie, Kill the Messenger arată aspecte întunecate ale istoriei Statelor Unite – o poveste îngropată printre alte scandaluri, precum cel care i-a implicat pe Bill Clinton și pe Monica Lewinsky. Prezintă drama a unui jurnalist visător, care se află în căutarea adevărului, dar care din curaj, sau din inocența unei gândiri idealiste, nu realizează ce implicații au acțiunile sale.

Dar poate că în fața unui adevăr atât de dur, etica este cea care primează, iar consecințele dezastruase ce vor urma să se abată asupra ta pălesc în fața unei probleme cu care, direct sau indirect, se confruntă mii de oameni.

Kill the messenger este distribuit în România de Ro Image 2000 și va putea fi vizionat în cinematografe începând cu data de 17 octombrie. Vizionare plăcută!

Distribuie:

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.