jurnalul unui ghinionist hiperactiv 2

jurnalul unui ghinionist hiperactivAfară ninge zbuciumat

Iar eu nu mai am stare

Am băut cola şi cafea

Și-acum dau din picioare“

Ninge şi e de căcat. Nici nu mai ştiu de cât timp m-am trezit. Fac şanţuri în parchet. Canapea fereastră canapea fereastră. Ninsoarea nu se opreşte. Am înjurat atât de mult încât mă dezoriginalizez cu fiecare înjurătură. NINSOAREA NU SE OPREȘTE. Înnebunesc. Fumez încă o ţigare. Sunt furios. Am stricat toate brichetele, mi-am rupt carcasa la telefon. Nimic. Ninge, la dracu, ce văd alţii aşa frumos la ninsoare? Vorbesc singur. Nu ştiu ce dracu îmi zic da nici eu nu mă cred. Am băut 3 cafele şi vreau să ies cu rolele. Dar ninge. Și nu pot să ies cu rolele. Mă plimb cu rolele prin casă. Umplu parchetul de dunguliţe gri. Alunec în bucătărie.

Încerc să inventez un joc cu nişte scaune nişte pahare şi un prelungitor care ar trebui să se plimbe din mână în mână. Sau ceva de genu ăsta. Renunţ. Am senzaţia că plagiez. Oricum, ce pot să fac când ninge? Pornesc televizorul. Nu mai merge telecomanda. Mă entuziasmez. Am de lucru. Iau o şurubelniţă. Demontez telecomanda. Deşurubez chestii le şterg şi le însurubez la loc. Îi pun carcasa. Nu merge. Dau cu ea  de perete. Nu merge. O fi de la baterii. Le schimb. Merge. Sunt bun, am reparat-o.  Nimic interesant la televizor. La dracu, când nu ninge şi vreau să ies încep toate filmele tari. Înjur televizorul, telecomanda, zăpada, lapoviţa şi ninsoarea şi tot ce ţine de iarnă: de la oameni de zăpadă la moş crăciun. Mă simt ca Grinch. Îmi pare rău. Îmi cer scuze faţă de moş crăciun. Îmi amintesc că nu există. Deci fuck him! Dacă lui îi place zăpada îi doresc să nu mai aibă parte de soare niciodată. Punct. Îmi mai fac o cafea. Mi-am luat zahăr aşa că beau câtă cafea vreau. Rămân fără lapte. Înjur. Nu cobor să îmi iau lapte. Ninge şi e de căcat.

Fumez o ţigare şi fac pe dj-ul. Adică dau muzica mai tare şi mai încet, dar ritmat. Cânt. Urlu. Aud bătăi în ţeavă. Bag mai tare. I“™m like a biiiiiird I“™ll only fly awaaaaaaaay. Cineva sună la uşă. Mă uit pe vizor. Cineva ţine mâna pe vizor. Și se mai şi aşteaptă să deschid. Îl înjur. Oricum ştiu cine e chiar dacă ţine mâna pe vizor. E aceeaşi persoană care a bătut în ţeavă. We go way back. So fuck him and everybody who looks like him. Mă joc cu breteaua de la jaluzele. Breteaua cedează. Jaluzelele cad. E întuneric. Măcar nu mai văd zăpada. Aprind lumina. Mă uit la ceas. Timpul trece greu. Iau spătarul de la fotoliu. Îl pun pe calorifer. Încep să dau cu pumnii în el. Îmi place. Pumnii mei minte nu are. Obosesc, pun spătarul la loc. Aprind televizorul. Mă uit pe planeta animalelor. Animalele sunt proaste. Mă irită masiv. Păi cum dracu stătea gazela aia tâmpită să molfăie iarbă când venea ditamai tigru spre ea. Și nu pot să zic că era prea subtil. Și cameramanul ăla“¦ ce băiat bun. Las’ să moară gazela, noi ne tragem cadrul. Nu putea să zică şi el ceva. Zappez şi tot ce reuşesc să înţeleg în câteva secunde e: “Domnule Becali ce părere av CHHHHH ce rataaaaree vai ce ratare pentru marele fotbalist po CHHHHH un mare incendiu în zona ia CHHHHHHH that his purpose was not to CHHHHH o maşină parcată pe doos CHHH“. Închid televizorul. M-am lecuit.

Caut rime pentru cuvinte ce îmi vin în minte. Descopăr nişte combinaţii nostime. Chihlimbar – moloz şi jar. Enciclopedie – să moară Ilie. Buburuză – râmă ursuză. Difuzor – o să te-omor (cu un topor). Ninsoare -băgamiaştotşiapoisă-miscotcenaşpa-ifără soare. Îmi sună în minte aceeaşi frază. Numai proştii se plictisesc. Un fel de automotivare. Ajung să formez un silogism. Premisa1: numai proştii se plictisesc. Premisa2: mă plictisesc. Concluzie: sunt prost. Dar e din cauza zăpezii. Zăpada prosteşte. Ce n-aş da pentru puţin soare. Și poate şi o brichetă care să reziste mai mult de 5 minute. Și pentru o cameră izolată fonic în care să urlu. Și pentru o zonă închisă de mers pe role. Pentru atunci când ninge. Cer prea mult? Vorbesc la telefon. Vorbesc vorbesc vorbesc. Mi se pare că vorbesc singur. Mă uit la display. Am dreptate. Ce căcat. Mă bag în pat. Încerc să adorm. Mă gândesc că dacă aş avea un câine fioros, cu dinţii mari şi ascuţiţi care latră mult şi sperie copii l-aş boteza Ninsoare. Adorm 4 ore mai târziu gândindu-mă la metode de a mă răzbuna pe toată zăpada asta.

Vecinul de la 9 (8 articole) [498 vizualizări]

Salut, sunt Adi şi nu îmi place fotbalul. Cred că asta este singurul mod de a mă descrie fără a fi nici prea fals, nici prea sincer, nici prea penibil. Prin asta nu poţi trage nicio concluzie despre mine, dar la urma urmei, nici nu e nevoie pentru că descrierea asta este aici strict pentru designul site-ului.

Poţi să laşi un comentariu sau un trackback.


16 comentarii la “jurnalul unui ghinionist hiperactiv 2”

  1. Lumi says:

    Super tare :))
    Ai idei foarte originale.
    Nici mie nu-mi place zapada .
    Sa postezi si planurile de razbunare .

  2. astamicu says:

    Bun bun…nu stiu de unde le scoti dar nu au nici un sens :)) oricum e bine :P

  3. Ronnie says:

    Adi e mai hiperactiv decat sensul :P daca avea cu 10 ani mai putin, era fericit acum ;)

  4. Mada says:

    de cand am citit versurile de la inceput m-a bufnit rasul. dude, esti genial!
    tu te plictiseai, dar incercai sa faci ceva sa nu te plictisesti, deci nu esti prost! :lol:

    astept si partea a 3a din jurnalul unui ghinionist hiperactiv!

  5. dey says:

    mi-ai zis sa scriu ceva de bine, sa zic cat de genial esti ca nu stiai … it’s ok?

  6. dey says:

    is it ok :))) ca sa nu zici ca sunt analfabet =)) genialule

  7. Charlie says:

    ba voi o ardeti ghey ? :))
    ca-l bag pe misu la vanzare acuma…

  8. ツ adi says:

    Ce coincidenta..
    Si eu sunt Adi..si de asemenea urasc fotbalul :)

    Cat despre articol…e ‘funny’
    Credeam ca nu urasc zapada…la inceput eram chiar entuziasmat dar incep sa inebunesc daca mai tine mult geru’ asta :D

  9. Leo says:

    Ba … ce PUSHCAAA mea … ce pot sa zic? :-/ esti tare dude … Zici ca ai role? :-/ huh? a? ce? ai zis ceva? a .. nu! .. e bine … si ziceai ca ninge afara? a? CE? DA MUZICA AIA MAI INCET CA NU TE AUUUUDDD!!! …. deci … sa recapitulam … sti sa te dai cu roleleeee … afara ninge … probabil ca e si nitel frig … suna bine … suna a combinatia perfecta pt gheatza … DAR STAI!!! no no nooooo :D :))) …. nu ori si ce fel de gheatza … mtzu! a a …. nu aia din spatele blocului de te da cu cracii pe sus cand nu esti atent si nici aia de pe trotuare de le lasa ratatii astia de la rebu care cik noi le dam lor bani ca sa ce? ca sa ajungem la ortopedie? :)))) NU!!!! ci una cu adevarat speciala … NETEDA!!! in primul rand … precum oglinda, sa poti sa iti vezi si reflexia in ea, si in al 2-lea rand nu 100 x 100 sau mai bine zis 1000 mp … nu … CI APROAPE 3000 mp. Unde o gasesti? aaa … pai … CHISHMIGIUUUUUUUU!!!! TATA CHISMIGIU
    Pai … daca te duci pe la 7 seara pt 2 ore … vii acasa de nici nu mai esti in stare sa te schimbi :)) daramite sa mai faci altceva :))))
    A … si in caz ca nu iti place sub nici-o forma lamele si preferi mai mult rolele … ei bine … S-AU INVENTAT MOLURILE SI PARCARILE ACESTORA ACOPERITE BAI BAJETZASH BUEEEIIII ….
    ;) keep it clean, keep it hard and rust free.

    P.S. Nu tratati acest post ca o insulta ci ca pe un sfat ;)

    • Vecinul de la 9 says:

      nu poti sa compari patinele cu rolele. in primul rand ca pe patine nu poti sa mergi decat pe un patinoar sau un lac pe cand pe role ma duc oriunde in oras, mai ales la scoala, la intalniri, etc. si patinoarul are farmecul sau. arunci zapada cand pui frana, suferi putin si pui frane si cu spatele, e mai multa lume care patineaza etc. pe strada apar alte distractii, spre deosebire de patinoar, aici avem o cursa cu obstacole. si ce obstacole. caini, masini, stalpi, oameni, gropi, borduri. sincer prefer sa ma plimb cu rolele pe bulevard decat in parc. si prefer patinoarul de la flamaropol sau de la unirii(chiar daca e mic) in locul celui din cismigiu. ca sa rezum, de-abia astept sa dispara toata zapada asta.

      • Patty says:

        daca tot mergi la flamaropol, am o intrebare :D. ai idee care e programul? :)) ca vreau si eu sa merg da’ mi-e lene sa merg inainte sa vad la ce ore e deschis si pentru noi, nehocheistii :)).

  10. Leo says:

    Faza e ca spre deosebire de chishmigiu, ala de la unirii e facut cu t-uri cu carpe ude pe cand la chishmigiu intr-o zi, dupa programul de dimineata am asteptat o ora si ca sa refaca gheatza din cauza ca erau santuri(cum erea de asteptat …), nu zgarieturi fine sau mai stiu eo ce altceva, iar la flamaropol … cu toate ca e acoperit partea proasta e transportul … in rest nu stiu alte neajunsuri, poate doar amplasamentul si faptul ca sta sa cada pe tine. Si faza e ca daca mai apuci si o zi mai urata si te duci de pe la 12, mai prinzi vre-o ora si pe moca ;).

  11. Mia says:

    Se pare ca nu numai eu sunt ciudata care se plimba cu rolele in casa si injura ninsoarea si striga cat o tin plamanii:HAIIII DHHOOOAMNNNEEE CU CALDURA!!!!..Am incercat in mall si abia am scapat de paznici..deci cade:| si nu am unde si stau si injur..injur si stau…:-<

    • Leo says:

      Încearcă în Grand Arena Plaza pe la etaj 2 cumva pe la Spring p’acolo, că şi aşa magazinele sunt închise şi astea şi oricum … multă lume nu prea vine, deci :D … spaţiu mult de deplasat ;). Dacă ai încercat în Mall Vitan … se înţelege de ce te-au alergat paznicii, dar dacă încerci în Mall-uri d’astea mai mărginaşe … sigur nu o să ai probleme ;). Aş încerca şi eu acolo să văd senzaţia de patinat pe gresie dar sincer să fiu … prefer de 10000000xK gheaţa de cît asfaltul pt motivele menţionate în posturile anterioare. Dar nici asfaltul dintr-un parc nu e de lepădat, numai că sunt mulţi cîini :( :-<, poate că de aici şi preferinţa mea pt gheaţa :D

Comentează