Sunt insomniac. Aşa se şi explică faptul că în ultimele mele dileme am insistat mai mult tema televiziunilor. Am ajuns, stând noaptea să caut pe sub patură un pic de somn, să văd toate reportajele de la National Geographic, History, să mă plictisesc de politică şi să mai găsesc câte un film. Zappând mi-a trecut prin ecran în ultimele săptămâni şi postul Acasă. Voi admite că, deşi mi-ar plăcea să fiu, nu mă pot considera snob. Nu mă uit la telenovele deoarece nu găsesc interesant scenariul lor, nici modul facil cum sunt realizate. Iar la cele româneşti chiar mă amuz, prea dramatizate, prea forţate. Totuşi, admit, m-am uitat la unele episoade pentru că, nu? este destul de incorect să critici fără să cunoşti. Din acelaşi motiv am citit şi un roman de Sandra Brown, nu că aş lăuda-o, din contră, nu recomand nimănui.

Însă pe acel post am găsit în sfârşit o producţie care m-a făcut să zăbovesc mai mult. Tot telenovelă, dar de epocă, “žAniela“ este un serial care doreşte să fie altceva dar se împotmoleşte rapid. Plusurile lui totuşi multe. Poţi face film de epocă prost sau bine, faptul că are un aer altfel nu îi dă automat valoare. Costumele sunt excelent realizate, şi se vede că executivii din spatele seriei nu s-au zgârcit prea tare la acest capitol. Probabil sunt semnate de vreun nume cunoscut şi priceput din domeniu, n-am atâta răbdare să intru pe site pentru a afla. Tot în sfera vizuală, decorurile sunt frumoase şi îşi dau senzaţia de veritabil, la fel interioarele. Scenariul are nişte plusuri remarcabile, chiar respectă atmosfera sfârşitului de secol 19. Limbajul foloseşte arhaisme specifice, mă întreb în ce măsură însă ele sunt pricepute de consumatorul de telenovele care, să admitem, nu este exact profilul unui om educat şi vom reveni la această idee. Totuşi, personajele “župper class“ vorbesc prea puţin în franceză şi cred că pentru realism se putea introduce ceva mai mult decât un simplu “žcherie“ sau expresii uzuale. Uit totuşi că filmul este convenţie şi hai să nu catalogăm ca defect acest fapt. Ce am apreciat cel mai mult este reflectarea rolului şters al femeii, obedienţa ei faţă de soţ, funcţia ei decorativă. Diferenţele dintre clasele sociale sunt de asemenea bine reliefate şi prezentate chiar în spiritul istoric al acelor timpuri.

Jocul actoricesc este însă de două feluri. Şi aici vine partea proastă a serialului. Când Ioan Isaiu îi dă replica Stelei Popescu simţi că e actorie adevărată. Marian Râlea face un rol genial de nebun. Papadopol joacă un director de ziar şi deşi adesea l-am criticat pentru o anumită repetitivitate în crearea personajelor, aici chiar face un rol bun de compoziţie. Dan Condurache, Alina Chivulescu sau Florin Cercel sunt în nota lor obişnuită iar despre Dinică nu mai avem noi cuvinte de laudă, din păcate, le are Dumnezeu. Nu îi voi enumera pe toţi cei buni, totuşi, vorbim de un serial de televiziune care are multe personaje. Mă bucur că văd şi actori din tânăra generaţie care joacă bine dar din păcate nu le ştiu numele (nici pentru asta nu am intrat pe site). Dar e totuşi destul de sinistru să vezi alături de numele astea mari oameni ca Nicoleta Luciu, Mihai Petre sau Răzvan Fodor. Faptul că au fost distribuiţi, în ciuda faptului că n-au talent, arată că totuşi vorbim de un serial făcut strict pentru succes dar cu pretenţii de a fi altceva. E o mică ipocrizie asta şi aici revin la problema publicului acestui gen de televiziune. Dacă se adresau unui altfel de telespectator, cel cu gusturi şi educaţie, sunt sigur că se găseau câţiva actori talentaţi şi pentru personaje jucate de oameni care nu au altă valoare actoricească decât faptul că sunt cunoscuţi. Şi poate avea şi mai multe replici în franceză (am spus asta cu un zâmbet). Faptul că au economisit bani, preferând să introducă bucăţi valoroase de muzică clasică, ceea ce mi se pare destul de incorect, dacă nu chiar ilegal, nu compensează jumătăţile de măsură ale acestei, în definitiv, telenovele.