Jack Ryan: Agentul din Umbră (2014)

Jack Ryan: Agentul din Umbră debutează cu un maraton factual excesiv de alert: un iz de proto-război, incipit de love story, declanşare masivă de acţiuni, crimă şi note de thriller. După 105 minute de salturi în timp, subplot-uri în exces şi o jonglare asimetrică a mai multor genuri cinematografice, filmul oscilează între un remake stereotipal, un film de entertainment şi o telenovelă urbană.

Kenneth Branagh (care a semnat şi regia „Thor”, „Iron Man 2”) încearcă să revigoreze personajele schiţate de autorul american Tom Clancy, interpretate anterior de către Alex Baldwin, Harrison Ford sau Ben Affleck.

Filmul îl protagonizează pe Jack Ryan (în interpretarea lui Chris Pine), doctorand de naţionalitate americană al London School of Economics, cu aspect fizic de l’homme fatale, care atunci când asistă la atacurile din 9/11 decide să se înroleze în Marina americană, din spirit patriotic. Parcursul său caracterial, spiritual, etic, gnoseologic şi axiologic este orchestrat în manieră cvasi-hollywood-iană: „from zero to hero”.

Fiind rănit grav în cadrul unei misiuni din Afganistan, se reîntoarce pentru a face terapie, unde îi cunoaşte pe Cathy, studentă la medicină şi pe cel care îi devine involuntar mentor – Harper, agent CIA. Viaţa i se schimbă radical. După un deceniu, îl regăsim infiltrat de către Harper într-o corporaţie din inima Manhattan-ului, primind ca task monitorizarea transferurilor de fonduri interstatale. Cathy îi este acum parteneră de viaţă, încercând să îl convingă să îşi rezerve timp pentru a petrece un weekend împreună. Prima misiune CIA îl obligă însă pe Ryan să renunţe la orice plan personal şi să părăsească Statele Unite pentru a iniţia un audit în Moscova, la firma afaceristului rus Cherevin – unde, se pare, se plănuieşte o deturnare de fonduri globală, care ar putea paraliza economia americană. Fiind singurul familiar cu mentalitatea rusească din perioada studiilor doctorale, „agentul din umbră” încearcă să descopere adevărul. Ajuns în Moscova, Ryan îşi întâlneşte primul călău. Reuşeşte însă să treacă această primă încercare şi ulterior i se alătură treptat Harper cu o echipa de agenţi CIA.

Cathy îl surprinde cu o vizită neanunţată în capitala Rusiei şi devine involuntar parte din joc, care capătă proporţii epice. Totul se complică pe măsură ce Ryan, ajutat de Cathy, încearcă să sustragă date de la Cherevin şi să împiedice atacul economic. Ryan devine cu atât mai determinat să restabilească ordinea, atunci când magnatul rus îi răpeşte logodnica.

Printre puţinele gesturi autentice ale protagonistului sunt stângăciile lui: mâna tremurândă, după ce este nevoit să comită prima crimă, fobia că este în permanenţă urmărit de cineva, chiar şi atunci când nu este cazul, ducând spectatorii pe o pistă greşită.

Chris Pine (Jack Ryan) interpretează super-agentul CIA care se transformă dintr-un neofit într-un operator activ al „dreptăţii”, deprinzând din mers abilităţi aproape imposibile. Kira Knigthley (Cathy Muller) îşi verosimilizează personajul prin eleganţă, chiar dacă din punct de vedere scenaristic îi rămân nerezolvate multe dintre dilemele intrinseci, relaţia sa cu Jack fiind mai mult decorativă în film. Kevin Costner (Thomas Harper) se încadrează perfect în tipologia mentorului hyper-activ, care veghează şi intuieşte agil mersul lucrurilor.

Însă prestaţia cu adevărat memorabilă a filmului este cea a lui Kenneth Branagh (care este şi regizorul filmului), interpretându-l pe Viktor Cherevin. Un personaj misterios, imprevizibil, cu o tactică încetinită doar de paharele de votcă în exces. Un detaliu bine construit în film este tocmai valoarea umană care i se asociază antagonistului: nu are niciun regret atât timp cât ceea ce face este pentru ţară. De altfel, una dintre replicile memorabile din film îi aparţine lui Cherevin: „You Americans like to think of yourselves as direct. Perhaps you are just rude.”. Poate la concurenţă cu replica lui Harper care încearcă să îi responsabilizeze pe Jack şi Cathy: „This is geopolitics, not couple’s therapy.”.

Dincolo de trio-ul dramatic însă, este o inflaţie de personaje lineare. Fiul lui Cheverin este, poate, cumulul acestei linearităţi – o prezenţă aproape surdo-mută în film, infiltrat în State de mic de către tatăl lui de origine rusească şi având un tipar alienat de terorist – un personaj plat, care nu are nicio dimensiune umană, spirituală, dincolo de fixismul irefragabil de a distruge Manhattan-ul.

Deşi lato sensu discursul cinematografic este unul complex, la nivel micro-cinematografic devin laitmotivice numeroase detalii „in your eye”: de la doctrine (patriotism american excesiv, respectiv rusesc excesiv), la elemente complet neconstruite dramatic – relaţia lui Jack cu Cathy care promite spre final a deveni o reinterpretare Bonnie and Clyde, însă încetează chiar în punctul culminant din final.

Din punct de vedere scenaristic, filmul recreează fidel credo-urile promovate de teoreticienii scenariului hollywood-ian Syd Field şi Robert McKee. Fiecare plot point este poziţionat strategic. Lacunele intervin atunci când această mecanică a scenariului scris după reţetă devine dominantă sau chiar, extrapolând, devine singurul elan al filmului. Datorită ritmului alert si al expedierii subplot-urilor, construcţia pare supra-aglomerată cu premise – unele nerezolvate (de ce fiul lui Cheverin a fost trimis în State), altele rezolvate superficial (copierea datelor lui Cherevin decurge neaşteptat de bine, atacul subteran pe care îl intuieşte Jack fără indicii foarte construite, ci mai degrabă expediate), cu frecvente note de previzibilitate (happy end). Situaţiile abundă de detalii uneori complet inutile (atacul 9/11 care nu are niciun payoff real în film la nivel macro-dramatic) și note hyper-explicative (secvenţa cu fiul lui Cheverin cand se „activează” în biserica rusească).

Din punct de vedere ideatic, Jack Ryan: Agentul din Umbră nu se dezice de cvasi-prezenta eroizare americană care atinge paroxismul pe întregul parcurs al filmului. Propaganda americană este tradusă printr-un perpetuum mobil de stereotipuri hollywood-iene, dar şi prin câteva accente proprii specifice mai degrabă interpretărilor actoriceşti, care, însă, par destul de palide raportate la întregul alcătuit şi din scenariu, imagine, montaj, regie.

Pentru un public foarte exigent, care aşteaptă o interpretare cinematografică fresh a personajelor clancy-niene, cu layere conceptuale şi cinematografice mai profunde decât un set dinamic de intrigi americano-ruseşti transpuse pe ecran, ar putea părea doar o repetiţie aproape cicălitoare. Pentru un public în căutarea unui film de acţiune cu discrete accente de love story şi happy end, care protagonizează un Jack Ryan ireal de aprig, amintind de tipologia unui super-erou, poate fi o soluţie de compromis pozitivă şi o alegere entertaining.

Filmul intră în cinematografe începând cu 17 ianuarie și este distribuit în România de Ro Image.

Textul a fost scris de Ioana Mischie.

Distribuie:

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.