Între pericol și noroc pe străzile Bucureștiului

Deci este oribil ce se întâmplă în orașul ăsta. Mă pot declara “iubitoare de animale”, dar, în același timp, pot spune că nu mai suport să merg pe străzile pline de câini fără stăpâni, mai ales noaptea, moment în care m-am trezit de atâtea ori încolțită de haite, chiar și de ziua mea, și am scăpat datorită oamenilor care mai bântuiau pe străzi la orele alea.

Faptul că uneori plouă și trebuie să-mi iau umbrela aia cu baston mă bucură uneori… mă liniștește faptul că am o apărare care ar putea găuri un cap blănos, în cazul în care individul necuvântător se repede să mă muște, deși mi-ar fi milă să-l lovesc. La urma urmei, lui totuși nu îi e milă de mine. Într-un timp umblam cu petarde și chibrituri după mine, deși până aprindeam eu petarda, cred că mă ciuruia animalul. Acum nu mai am nicio armă împotriva lor. Încerc să îi ocolesc, dar oricât aș încerca, tot nu reușesc. Asta pentru că sunt peste tot! Deși am făcut o sesizare la cei care se ocupă de câinii fără stăpân, aceștia mi-au răspuns cu nepăsare că animalele sunt vaccinate. Sau, mai pe românește, stai liniștită, că nu turbezi dacă te mușcă!

La fel de simplu, mi s-a întâmplat de multe ori să calc și în nocorcul ala chior ce tronează pe fiecare trotuar, fară ca măcar cineva să aibă bunul-simț să-l adune (din nou, noaptea poate fi o problemă și în acest caz, iar cel mai urât e dacă ai sandale sau papuci). Aici vorbesc despre stăpânii de căței care ies cu animalele printre blocuri, fără lesă, oricât de periculoase ar fi și nu merg într-un loc special amenajat. Ce-i drept, acestea sunt la fel de rare ca și farmaciile non-stop, iar câinele poate face pe el până acolo.

Într-o zi am observat de la geam un lucru care m-a amuzat și, pot spune, chiar m-a răzbunat. O doamnă îmbrăcată de casă își scosese la plimbare companionul. Acesta își face nevoia cea de toate zilele, când stăpâna, într-un moment de neatenție, calcă fix pe substanța maro. Ei, și ghiciți ce face. Așa cum vă imaginați, începe să se șteargă peste tot! Sincer, preferam, totuși, ca asfaltul să fie murdar într-un singur loc, nu în zece. M-am întrebat apoi dacă femeia s-a învățat minte și dacă data viitoare va veni cu punguța la coada câinelui, dar nu. Din păcate, nu a învățat nimic din această experiență colorată.

Mi-aș dori ca și la noi să fie ca afară, așa cum văd la Animal Planet: câinii fără stăpân să meargă în adăposturi unde să li se ofere hrană și îngrijire, iar celor cu stăpân, să li se adune excrementele într-o pungă și să fie aruncate în primul coș de gunoi. Obișnuiesc să profit de noroc, atunci când acesta îmi iese în cale, dar, cu siguranță, chestia aia maro nu mi-l va aduce niciodată mai aproape.

Distribuie:

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.