Între legume şi fast-food, un echilibru perfect

În timp ce savuram pizza mea cu pui, blue cheese şi roşii uscate, o explozie de arome se transformau în impulsuri nervoase care îmi inundau creierul. Toată această bucurie de gusturi, senzaţii şi texturi parcă urmau o coregrafie în interiorul capului meu. Culori, mirodenii, gusturi… Deodată, fără nicio avertizare, toate aceste percepţii s-au metamorfozat într-o imagine neagră, o durere de cap şi zgomote ascuţite în urechi. De la un scaun de masă pentru bebe, aşezat la doi metri distanţă de mine, erau trimise în eter sunetele chinuite ale unui copil de câţiva ani care nu voia să îşi mănânce legumele.

Între legume şi fast-food, un echilibru perfect

Am realizat atunci că, pe vremuri, poate făceam şi eu acelaşi lucru. Urlam din toţi rărunchii că nu vreau să mănânc aia şi aia, nici cealaltă… Doar mâncare cu aspect cât mai… “ca la televizor”. Puteam lăsa oricând de-o parte legumele fierte pentru cartofii prăjiţi, carnea fiartă pentru şniţelul de pui şi fructele pentru îngheţata cu aromă de ciocolată. Nici nu puteam înţelege prea bine de ce trebuie să mănânc doar ce vrea mama, când aş fi putut mânca doar ce arăta ca în reclame.

Între legume şi fast-food, un echilibru perfect

Cu timpul, am început să experimentez tot felul de mâncăruri. Când presiunea mamei a dispărut, am început să vreau eu să experimentez. De la legume preparate în diferite feluri, la salate şi tarte. A devenit un obicei să savurez fiecare gust în parte şi să mă bucur de senzaţiile pe care acesta le oferă. Bineînţeles, nu am făcut pace cu toate ierburile şi plantele aromatice cu care se pot asezona diferite feluri de mâncare, dar am încercat, încet, încet, să îmi dau voie să încerc lucruri noi.

Între legume şi fast-food, un echilibru perfect

Acum, alternez mâncarea super-sănătoasă cu cea fast-food. Nu îmi plac deloc excesele. Prefer să încerc de toate, fără a exagera. Aşa că, atunci când ajung să mănânc o pizza, sau un hamburger pe la restaurante şi văd familii cu copii mici, pe care părinţii îi obligă să mănânce un anumit ceva, nu pot să nu îmi aduc aminte de propria experienţă. Atunci când mama mă păcălea cu jucării Noriel să îmi mănânc toată porţia de mâncare. Printre poveşti cu avionaşe şi păpuşele, reuşeam cu greu să înghit ultimele linguri din farfurie.

Ar fi super interesant de citit o carte cu poveşti legate de felul în care mamele reuşeau să îşi hrănească copiii mofturoşi şi de modul în care copiii, odată ce au crescut, au reuşit să îşi diversifice meniul de zi cu zi. Poate cineva se va ocupa de asta cândva.

Până atunci, poate îmi spui tu, dacă îţi mai aduci aminte cum reacţionai la felurile de mâncare ale mamei tale?

[Sursă foto 1, Sursă foto 2, Sursă foto 3]

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.