“Întoarcere în Bucureștiul interbelic” – Ioana Pârvulescu

Întoarcere în Bucureştiul Interbelic de Ioana PârvulescuÎntoarcere în Bucureștiul interbelic” de Ioana Pârvulescu – Editura Humanitas

Când m-am apucat să citesc “Întoarcere în Bucureștiul interbelic” am ales, în fugă, ca semn de carte un plic în minuatură care zăcea pe birou și în care primisem câteva cuvinte de la o bună prietenă. Acum, după ce am terminat de citit cartea Ioanei Pârvulescu, mi-am dat seama că o alegere mai bună nu puteam face, căci prin cartea sa, autoarea permite cititorului să facă o incursiune în epoca de glorie a scrisorilor.

Cartea surprinde cât se poate de bine caracteristicile bucureșteanului tipic din perioada interbelică ce, fie că vă vine să credeți, fie că nu, seamănă foarte mult cu omul din Bucureștiul contemporan.

Mai mult, autoarea readuce la viață mari personaje interbelice care au pus bazele culturii românești. În perioada în care totul devine mai scurt – timpul, rochiile și scrisorile – au fost create unele dintre cele mai de seamă romane, poezii și piese de teatru românești. Ciudat însă, este faptul că mulți autori au avut, cel mai probabil, o singură muză. Astfel, multe dintre detaliile literaturii interbelice sunt tratate în cartea Ioanei Pârvulescu așa cum nu s-a făcut în cărțile de specialitate și în obişnuitele manuale.

Tot Bucureștiul a fost locul unde au luat naștere primele scandaluri literare cu tentă sexaulă, care au apărut de la romanul lui Lawrance și care au răsturnat valorile românești de până atunci, dând naștere unei epoci moderne cu tot ceea ce înseamnă ea: de la modă și până la literatură.

Autoarea surprinde într-un mod inedit această perioadă de schimbare, de evoluție a mediului bucureștean, de la politic, la social și economic, etapă istorică a devoltării intelectuale și tehnologice, văzută prin ochii celor mai de seamă figuri ale vremii.

Cu o scriitură tonică și cu mici urme de subiectivism, Ioana Pârvulescu reușește să adune toate datele necesare pentru a-l face pe omul contemporan să înțeleagă faptul că perioada interbelică nu a fost atât de diferită de cea actuală. De fapt, este uimitor să realizezi, că acum aproape 100 de ani, bucureștenii trăiau ca acum: deși aveau mereu timp de pierdut, ei, la fel ca noi, trăiau în viteză și tratau schimbarea cu același interes trecător.

Există o vorbă ironică prin popor care spune că românul se pricepe la politică. Ei bine, bucureșteanul s-a priceput mereu. În perioada de înflorire a Bucureștiului, din punct de vedere al literaturii, librarii și editorii se chinuiau să vândă romanele românești, căci pe bucureștean acestea nu îl prea intereasau. Bucureșteanul interbelic, citea și comenta gazete cu același avânt cu care o face și astăzi.

Cu toate acestea, scriitoarea afirmă în paginile cărții sale că bucureștenii din acea perioadă au avut de toate. “Bucureștiul interbelic este locul unde s-a întâmplat totul”.

Distribuie:

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.