Interviu în barul mic: A. Gabriel Ban – Redactor-şef la Teen Press

A. Gabriel Ban este redactor-şef la Teen Press, revistă pentru liceeni distribuită gratuit în liceele din capitala. De fapt, redactor-şef e puţin spus. El este omul ce a avut grijă ca în 5 ani de zile, revista să rămână în viaţă şi să evolueze. A coordonat şi a sprijinit generaţii de liceeni ce au realizat revista. Stând de vorba cu el la o bere un suc, ai ocazia să-l cunosti pe el ca om şi nu funcţia sa. Noi aşa am făcut, stând de vorba în Little Bar, pe Smârdan.

Glad: De 5 ani eşti redactor-şef la Teen Press. Câte echipe ai schimbat de atunci? Eu scriu la 18ani de 9 luni şi sunt destul de surprins de numărul mare de oameni care vin şi pleacă. În ce măsură crezi în stabilitatea unei echipe?

Gabi: S-au schimbat mai mult generaţii decât echipe, consider că echipa a rămas aceeaşi. Pentru că practic trecerea nu s-a făcut brusc ci treptat, mereu se păstrau oameni din generaţii mai vechi care conlucrau cu cei noi. O echipă este unită de un ţel comun, într-un fel fiecare se regăseşte în acel lucru pe care îl face la T.P.; se implică mai mult sau mai puţin, într-un fel nimeni nu pleacă, ceva din cei care părăsesc revista se păstrează. Este, să zicem, un fel de permanentă reciclare. Echipa e aceeaşi. Doar oamenii s-au schimbat, conştiinţa echipei s-a păstrat. E o filosofie a redacţiei.

Robert: În ce măsură îţi influenţează viaţa personală oamenii de la T.P.?

Gabi: Să încep cu un gerunziu ar fi greşit din punct de vedere jurnalistic, dar, având în vedere faptul că îmi petrec extrem de mult timp la redacţie, cred că mă influenţează poate 100%…

Glad: Eu te-am cunoscut ieşind cu Robert la o bere…

Gabi: …am însă nişte rezerve personale. Pentru că, deşi mi-au devenit mulţi dintre ei buni prieteni, cu care îmi petrec aproape tot timpul, încerc să-mi văd şi de ale mele, să îmi conserv personalitatea şi modul de a fi. Altfel, mă consider foarte unit cu cei din redacţie, într-un fel de comuniune cu ei. Nu sunt doar un redactor-şef care le dictează anumite lucruri. Şi cu mulţi am rămas prieten foarte bun şi după plecarea lor din redacţie.

Glad: Eu înţeleg destul de bine atitudinea asta, seamănă cu a lui Ariel. Ideea de coeziune a unei echipe este foarte importantă. Totuşi cum dai de oamenii care intră în redacţie? Că dacă ai de unde, să alegi este uşor!

Gabi: Ar trebui să scriu un roman despre asta. Iniţial îi căutam pe holurile liceului unde învăţam, şi ajungeam să-mi dau seama de potenţialul unui viitor tinpresist după câteva discuţii purtate în pauzele de la şcoală. Aşa am format prima echipă redacţională de când am devenit eu redactor-şef. Am luat-o practic de la zero. Într-o perioadă ajunsesem să îi racolez de prin parcuri, baruri… cu clasica întrebare: vrei să scrii la o revistă pentru liceeni? Iar în timp oamenii au început să vină de la sine. Ori atunci a fost necesară o reformă organizatorică pentru o diferenţieri între cei vechi, cu experienţă şi cei nou-veniţi. Acum primim articole săptămânal şi avem de unde alege, pentru că ne vine suficient material încât să putem selecta articolele cele mai bune.

Robert: Cum te simţi când respingi un text, care e atitudinea celor respinşi? Au perseverat aceştia în urma respingerii?

Gabi: Pot să spun că n-a existat vreunul care să persevereze. Şi asta mi-a arătat că este atitudinea de care nu avem nevoie la T.P. Chiar simt o tristeţe, o dezamăgire mai degrabă. Fiind în T.P. de 6 ani, de 5 redactor-şef, am văzut gradual cum generaţiile de liceeni deveneau din ce în ce mai slabe în cunoaşterea limbii române, influenţaţi de messenger, de statul la calculator toată ziua. Era ca şi cum odată cu trecerea anilor pierdeai câte o carte din bibliotecă, o aruncai.

Glad: Tu eşti student la jurnalism. Simţi asta şi la colegii tăi?

Gabi: La mulţi dintre ei, da. Uitându-mă în amfiteatru nu cred că aş putea alege la întâmplare cinci oameni din 300 care să se înţeleagă bine cu limba română, fără care nu te poţi numi jurnalist.

Robert: Vorbind de facultatea de jurnalism, mai are vreo valoare pregătirea ce o obţii acolo?

Gabi: Franc, n-aş vrea să fiu autosuficient, dar după ce am trecut prin T.P. şase ani – locul unde am învăţat să scriu, să fac diferenţa între jurnalismul obiectiv şi cel subiectiv -, mersul la facultate, cel puţin în anul întâi, mi s-a părut derizoriu, o pierdere de timp. De ce? Pentru că şi la nivelul de an II, dacă prin absurd m-ai lua pe mine şi pe un oarecare student la întâmplare şi ne-ai pune pe amândoi într-o redacţie, pot pune pariu că eu în două ore fac o şedinţă, un sumar şi nişte termene limită, iar colegul de facultate nu ar şti nici măcar cu ce să înceapă.

Glad: Văzând ce inflaţie de jurnalişti cu diplomă dar fără job există, mai recomanzi cuiva să dea la această facultate?

Gabi: Recomand, pentru că este nevoie de jurnalişti. Dar nu le recomand celor care au pretenţia că sunt buni scriitori, ci oamenilor pragmatici, celor zgârciţi în cuvinte, în exprimare.

Glad: În afară de Robert Turcescu nu prea avem jurnalişti mari care să fi absolvit jurnalistica. Personal nu îi văd prea mult rostul: C. T. Popescu e inginer, Cristoiu a terminat filosofia. La nivelul presei de liceu tu eşti un om cu o funcţie însemnată. Eu să am 18 ani acum m-aş simţi descurajat citind acest interviu cu tine şi m-aş reorienta spre altceva. Dă-mi nişte argumente pentru care să dau totuşi la jurnalistică?

Gabi: Bun. Hai să îţi dau argumente. Te-a deranjat vreodată pe tine, cetăţean, ceva în societate? Ai simţit repulsia faţă de nedreptăţi, de incorectitudinea autorităţilor, de corupţie etc? Atunci poate ai stofă de jurnalist. Un jurnalist, după părerea mea, trebuie să fie un fel de “justiţiar“, atunci când nedreptatea este atât de mare încât trebuie să iei partea cetăţeanului. Până la urmă jurnalistul lucrează în slujba cetăţeanului, pentru a-l apăra. Însă ziaristul nu trebuie să cadă în cealaltă latură, cea a presei partizane. E o linie subţire, dificilă şi greu de menţinut numită obiectivitate.

Robert: Ştiind că T.P. îţi ocupă atâta timp din viaţă, mai ai timp de altceva? De dragoste, de exemplu?

Gabi: Da! Am din fericire destul timp pentru a-mi îndeplini datoriile matrimoniale, pentru că persoana cu care împărtăşesc aceste trăiri merită toată atenţia mea. Deşi sunt conştient că adesea am neglijat-o în favoarea revistei.

Robert: Deja îmi pari un om adult când aud că vorbeşti de chestii matrimoniale, te cunosc şi mereu m-am întrebat cum îţi păstrezi spiritul unui om de liceu?

Gabi: Am un blog obscur pe care am explicat odată că voi fi un veşnic licean datorită oamenilor ca tine (n.r.: referindu-se la Robert) şi ca alţi colegi de redacţie ce îmi daţi starea asta.

Glad: Eşti de acord cu mine, ştiu că ai viziuni de stânga, că maturitatea este o invenţie corporatistă menită de a controla omul de la o anumită vârstă sau ai o definiţie bine stabilită a maturităţii?

Gabi: Consider că în tot ceea ce faci şi laşi în urma ta ca om trebuie să fii 50% imatur. Pentru că este bine să fii echilibrat în alegerile pe care le faci în viaţă, să laşi loc unei nebunii atunci când majoritatea tinde spre un conservatorism notoriu.

Robert: Vorbind de echilibrul acesta dintre maturitate şi imaturitate, te crezi în măsură de a da sfaturi celor mai tineri decât tine?

Gabi: Singurul care a putut să dea sfaturi a trăit acum 2000 de ani şi a fost considerat atât de persiflant, de revoluţionar, de ciudat încât a fost bătut în cuie pe o cruce.

Glad: Intrăm în politică, ceea ce începe să îmi placă foarte tare. Nu se contrazice ideea ta creştină cu acest comunism pe care ţi-l asumi în polemicile ce le avem la bere?

Gabi: Nu poate exista, după părerea mea, o contradicţie între două noţiuni filosofice sau ideologice care au ca rădăcină, ca bază, umanismul.

Robert: Nu îţi pot cere să îmi dai sfaturi de viaţă dar ce ar trebui să facă un om pentru a se simţi fericit şi împlinit?

Gabi: Să îşi urmeze inima. Eu asta fac de şase ani.

Distribuie:

Echipa

AmDoar18Ani.ro este un blog colectiv ce îşi propune să informeze tinerii liceeni. Îi vom ţine la curent cu evenimente care mai de care mai interesante, ce îi vor ajuta să îşi petreacă într-un mod folositor timpul liber.

9 Comentarii

  • Reply 30.January.2010

    Pitic

    M-a avertizat Ariel ca o sa ma faci sa ma gandesc mai bine daca vreau sau nu sa dau la jurnalism!

    Concluzia, dupa ce am citit ce ai spus, este ca o sa dau. Poate o sa scriu despre asta…

    Off topic – Robert, virgule, virgule, virgule…

    • Reply 30.January.2010

      Ariel

      Cine-i Ariel de ştia ce se va scrie în articol dinainte să apară? OMFG, mă faci să par ca un redactor-şef comunist.

      Promit să-l concediez pe cel responsabil cu corecturile – nu e vina lui Robert. :))

    • Reply 30.January.2010

      Axel

      Virgulele sunt corectate de Gaby, so…

    • Reply 31.January.2010

      Robert Lazăr

      off topic: sincer, nu prea vad greselile. consider ca imi poti spune lucruri de genul asta pe mess. deja incep sa cred ca ai ceva personal cu mine.

      • Reply 31.January.2010

        Pitic

        Oh Doamne… nu Robert, nu am nimic personal cu tine. Era doar vorba de nişte virgule care… nu sunt. Atât. Promit să nu îţî mai atrag atenţia…

  • Reply 4.February.2010

    Sfantul Paul

    “maturitatea este este” deci da..
    uite ca am gasit eu nod in papura. Cat despre interviu, ce sa spun? Mi-au placut intrebarile. Mai putin de domnul intervievat. Imi pare arogant si prea crestin. :)) Glumesc papusa :*

    • Reply 4.February.2010

      Robert Lazăr

      ahh papusa :)) si eu as fi arogant la primul meu interviu :P

  • Reply 27.May.2010

    Antonescu Andrei

    Imi place revista acceasta extrem de mult
    am avut onoarea de a il cunoaste pe unul dintre redactori-sef Gabriel Ban la palatul copiilor pe 27 mai
    si spre surprinderea mea am aflat ca este un fost elev al liceului Marin Preda ,liceu in care in prezent invat si vroiam sa va spun ca faceti o treaba minunata .
    P.S. Inca o data va multumesc pentru cuvintele impaturite in aur din revista .

  • […] Gabi: …am însă nişte rezerve personale. Pentru că, deşi mi-au devenit mulţi dintre ei buni prieteni, cu care îmi petrec aproape tot timpul, încerc să-mi văd şi de ale mele, să îmi conserv personalitatea şi modul de a fi. Altfel, mă consider foarte unit cu cei din redacţie, într-un fel de comuniune cu ei. Nu sunt doar un redactor-şef care le dictează anumite lucruri. Şi cu mulţi am rămas prieten foarte bun şi după plecarea lor din redacţie. Citeşte tot […]

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.