“Insula iubirilor nesfârșite” – Daina Chaviano

“Insula iubirilor nesfârșite” – Daina Chaviano – editura Humanitas Fiction

O să încep prin a spune că pentru mine cartea asta este una specială. Nu, nu are vreo însemnătate personală, ci pur și simplu m-a fascinat încet-încet pe măsură ce o citeam.

Sunt multe cărți în care prin povestea anumitor personaje se relatează de fapt o istorie sau un fapt mai general, dar această autoare a ales un mod destul de original, zic eu, pentru a prezenta formarea poporului cubanez.

“Totuși, a existat un factor esențial care justifică trama romanului: dorința de a spune o poveste care să recreeze uniunea simbolică dintre cele trei etnii ce alcătuiesc națiunea cubaneză, punând accentul pe cea chineză, a cărei înrâurire sociologică în insulă este mai importantă decât mulți își închipuie. Acest roman s-a născut din dorința mea de a omagia aceste trei rădăcini” – Daina Chaviano

Cecelia este o tânără ce a plecat din Cuba și locuiește în Miami, nu prea are prieteni și își reprimă sentimentele față de țara natală. Într-un bar din cartierul Mica Havană, Cecelia o întâlnește pe Amalia, o bătrână ce începe să îi spună mai multe povești din diferite perioade și colțuri ale lumii.

Toate aceste povești alcătuiesc istoria strămoșilor Amaliei și ai soțului ei, Pablo. Sunt pline de spiritualitate și în același timp și de informații, pornind de la cum au ajuns africanii, spaniolii și chinezii în Cuba până la schimbările prin care trece țara odată cu instaurarea regimului comunist.

Cartea combină elemente precum istoria, supranaturalul, iubirea, destinul, pasiunea, misterul, muzica… toate învârtindu-se în jurul unui punct comun: Cuba.

“Nu putea să se mintă. Da, îi păsa de țara aceea ca de propria ei viață, sau poate chiar mai mult. Cum să nu îi pese, dacă era parte din ea? Se gândi ce ar fi simțit dacă ar fi dispărut de pe mapamond, dacă s-ar fi risipit, ca să reapară într-o lume paralelă, în altă dimensiune: Terra fără de Cuba… Ea ce-ar face atunci? Ar trebui să caute alt loc exotic și de neînțeles, un meleag unde viața ar sfida logica. […] Așa că ar fi obligată să găsească o țară halucinantă și buolică în același timp”

Chiar dacă am citit cartea asta și acasă, și în autobuz, și în metrou și oriunde apucam, nu am citit-o în grabă, cu acea disperare de a afla ce se întâmplă. Normal că eram curioasă, dar mi-a plăcut mai mult să o citesc cu atenție, să simt că nu am pierdut absolut nici un detaliu din poveste, să o “savurez” dacă pot spune așa.

Distribuie:

2 Comentarii

  • Reply 5.August.2010

    Stefan Oancea

    Cred că m-ai convins să citesc cartea asta. Marea majoritate a cărţilor de la “Raftul Denisei” sunt magistrale, plus că Denisa Comănescu este o persoană foarte faină.

    • Reply 5.August.2010

      Axel

      Stiu, ador colectia “Raftul Denisei” :D Iar cartea asta este intr-adevar speciala.

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.