Incursiune în centrul Bucureştilor de altă dată

Vă îndemnăm şi invităm la o întâlnire educativă şi benefică mai ales pentru pasionaţii de istorie: o incursiune în istoria Bucureştiului pe 22 ianuarie.

Studenţii Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir” organizează sâmbătă, 22 ianuarie, începând cu ora 10:30 o incursiune în inima Bucureştilor cu tema “Bucureştii de altă dată”. Se vor vizita Mănăstirea Radu Vodă, Biserica Bucur Ciobanul şi Catedrala Patriarhală. Sunteţi aşteptaţi în faţa Secretariatului Facultăţii de Istorie, Univ. Creştină Dimitrie Cantemir (staţia de metrou Timpuri Noi).

Dacă vreţi să redescoperiţi frumuseţile uitate ale Bucureştiului şi să vă “îndulciţi” cu gândul că a fost cândva şi altfel, să depănaţi amintiri şi să descoperiţi lucruri noi alături de studenţii de la istorie, atunci cu siguranţă trebuie să fiţi acolo!

Studenţii de la “Dimitrie Cantemir” mai au un proiect intitulat “ArsHistorica” .

Despre ce este vorba?

Este o revistă online ce se vrea a fi conturată şi focusată pe tot ceea ce face parte din domeniul istoriei.

Dacă îţi place să scrii cu şi despre date istorice, personalităţi sau evenimente şi vrei să faci parte din colectivul liceenilor ce vor publica la această revistă, nu trebuie decât să ne laşi un comentariu la acest post şi noi îţi vom furniza mai multe informaţii.

Ia atitudine! Implică-te! Nu fi indiferent!

Distribuie:

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.