25.Aug.2011 / Părere / 746 vizualizări /

Gânduri cu şi despre moarte

Cine a fost în vața lui la o înmormântare, știe cum stă traba. Cine nu, sigur bănuiește că pe lângă plânsul rudelor, pe locul doi, ca activitate de bază, se clasează bârfa.

Așa cum se obișnuiește, într-un astfel de moment, răposatul este nevoit să primească “vizite” din partea celor care l-au cunoscut. Sigur, sunt oameni care vin pentru că omul ala a însemnat ceva în vața lor, dar sunt alții care vin din obligațe, sau și mai rău, din curiozitate, că doar “mare e grădina Domnului”.

Evident că toate babele din bloc vor veni la priveghi și vor analiza tot. De la coșciug, căci sigur ele deja vizitează magazinele de gen pentru a se interesa de propria “casă pentru eternitate”, până la îmbrăcămintea pe care o poartă răposatul. Ele sunt experte. Știu prețul unei înmormântări, cunosc chiar și pachetele promoționale puse la dispoziție de unele agenții funerare, așa că un calcul rapid le va indica imediat dacă familia a avut sau nu mână largă.

Vor analiza ținuta mortului ca pe un model de pe un podium de la Paris, vor scana cu atenția unor hoți de bijuterii pentru a vedea dacă răposatul a fost destul de zgârcit încât să ia cu el bunătate de aur.

În final vor veni la pomană. Vor sta la masă, vor mânca în numele mortului, pe banii lui, că doar, după ce că mori, mai faci și cinste. Aflați la masă, unii se vor simți obligați să spună câte ceva despre răposat. Fiecare vorbește din amintiri care, să nu vă gândiți că sunt neapărat bune. Sigur se găsește o hoașcă să zică “Da, om bun, dar nu plătea întreținerea la timp și asculta muzică tare”.

Și atunci, merită să mai mori? Nu mulțumesc, eu mai bine nu mor.
Sau… dacă chiar trebuie și trebuie, mai bine să mor undeva unde să nu ma gasească nimeni. Să dipar. Uite așa, ca să nu fac cinste la bârfitori.