Fițe de vedete

Fițe de vedeteAm o problemă cu persoanele astea publice (unele nu se pot numi vedete) cărora li s-a urcat celebritatea la cap în cel mai nesimțit mod posibil. Pe unele nu am avut ocazia de a le cunoaște live, poate că așa sunt mai prietenoase, dar cel puțin pe facebook nici nu merită să se împrietenească cineva cu ele. Și mă refer strict la cele cărora fanii le adresează întrebări dintre cele mai diverse, iar ele nu au respectul de a răspunde în vreun fel.

Deși când se trezesc dimineața își scriu asta pe perete și se mândresc cu orice nimic pe care îl fac, de parcă pe fanii lor i-ar interesa și ce cantitate de hrană au mâncat la masa x, apoi au grijă să se facă nevăzute și să nu le pese de cei care totuși le apreciază. La modul cățeilor, eu sunt vedeta, voi stați la picioarele mele.

Mi-a venit asta după ce, acum câteva minute mă uitam pe profilul unei actrițe de telenovele (cred) care, spre dezamăgirea fanilor ei, nu avea bunul-simț de a răspunde întrebărilor și cuvintelor de admirație ce-i erau adresate. Și credeți-mă, nu este singura. Am văzut muuulte profiluri unde deținătorii nu aveau nicio treabă cu fanii, ci doar se lăudau că au fost la toaletă sau mai știu eu ce.

Probabil veți zice că nu au timp. Eu n-aș fi de acord cu scuza asta. Din moment ce au timp să facă check-in peste tot unde merg și să lase statusuri de vedete, ar trebui să aibă timp și să răspundă la 3 mesaje. Pentru că de asta ți-ai făcut facebook, ca să socializezi, nu să te dai mare cu cine ești tu.

Cu tot respectul pentru ceea ce fac unele dintre ele, când văd cât de înțepate sunt, îmi vine să le zic, deși oricum nu o să mă bage nimeni în seamă.

Distribuie:

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.