Filme politice şi dezbateri organizate la o nouă ediţie Cinepolitica

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica va avea deschidere pe 26 aprilie, ora 20:30, la Cinema Studio din București, odată cu proiecţia filmului 13 Minutes/ Elser, cel mai nou film în regia lui Oliver Hirschbiegel. Thriller-ul despre una dintre tentativele eșuate de asasinare ale lui Adolf Hitler a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin, în afara competiției, și va rula pentru spectatorii români în premieră, la puțin timp după lansarea lui în Germania.

Filme politice şi dezbateri organizate la o nouă ediţie Cinepolitica

„13 minute care ar fi putut schimba cursul istoriei” – o istorie fascinantă, mai puțin cunoscută publicului larg, este adusă pe ecrane de regizorul unor producții ca Das Experiment sau Downfall. Pe 8 noiembrie 1939, un muncitor, Georg Elser (Christian Friedel), a plasat o bombă artizanală într-un local în care Hitler urma să țină un discurs. Însă liderul nazist și-a schimbat programul pe neașteptate și bomba a explodat cu 13 minute după plecarea sa, omorând alți opt oameni. „E o poveste bine construită despre un erou german singuratic, care a încercat să-l elimine pe Adolf Hitler în 1939 – un fel de prequel la nebunia finală din Downfall”, notează „Screen Daily”. Georg Elser a murit înainte de finalul războiului, pe 9 aprilie 1945, într-un lagăr de concentrare. Este și ziua în care filmul va avea premiera în cinematografele din Germania.

Oliver Hirschbiegel este unul dintre cei mai cunoscuți regizori germani, multi-premiat pentru Das Experiment (2001) și Downfall (2004), un film despre ultimele zile ale lui Hitler, cu Alexandra Maria Lara, nominalizat la Oscar. 13 Minutes marchează întoarcerea sa la filmele în limba germană, după trei producții în engleză: The Invasion (2007), Five Minutes of Heaven (2009), distins cu premiul de regie la Sundance, și Diana (2013).

Filme politice şi dezbateri organizate la o nouă ediţie Cinepolitica

Sub conceptul „arena”, Cinepolitica va aduce în premieră filme noi pe teme politice și va organiza dezbateri, punctând subiecte fierbinți ale momentului, de la conflicul Rusia-Ucraina, la preluarea puterii de către Statul Islamic, în zone din Orientul Mijlociu. Un astfel de film este Timbutku, al lui Abderrahmane Sissako, nominalizat la Oscar și distins cu șapte trofee César, inclusiv pentru Cel mai bun film și regie. Inspirat din realitate, Timbuktu surprinde transformarea unui oraș din Mali preluat de jihadiștii din grupările Al-Qaïda au Maghreb islamique (Aqmi) și Ansar Dine. Fundamentaliștii islamiști au interzis plăceri simple, ca muzica sau fotbalul, și au impus reguli extreme, în special femeilor. Sissako, originar din Mauritania, a câștigat și Premiul Juriului Ecumenic la Cannes 2014. Proiecția va fi organizată cu susținerea Cinémathèque Afrique a Institutului Francez.

Pe 27 aprilie, cu susținerea Ambasadei Ucrainei în România, ONG-ul Pământeni va lansa la Cinepolitica o campanie de strângere de fonduri – „Pământeni pentru Ucraina”. Cu acest prilej, vor fi proiectate documentarul Nadia noastră, despre Nadejda Savcenko, femeia pilot deținută din iunie 2014 într-o închisoare din Rusia, și scurtmetraje din seria Babylon’13 – Cinema of Civil Protest. Proiecțiile vor fi urmate de dezbateri.

Cea de-a patra ediție a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica va avea loc între 26-30 aprilie, la Cinema Studio și Elvire Popesco.

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.