02.May.2009 / Uncategorized / 762 vizualizări /

Filme clasice revizitate: Terminator, Terminator 2

James Cameron este unul din cei mai frustranţi regizori care i-am vizionat. În cele mai bune momente este un regizor excelent care este capabil să combine mai multe genuri de film (SF, action, horror) şi o varietate imensă de stări emoţionale, cu rezultate memorabile. Dar filmografia lui conţine: trei filme incredibile (cele două filme Terminator, Aliens), două filme okay (The Abyss, True Lies) şi o tâmpenie masivă care în mod pervers i-a adus un succes masiv (Titanic).

Am discutat deja de Aliens, deci e numai corect să mă opresc şi asupra primelor două filme din seria Terminator cu care el a devenit faimos.

Ca de obicei, câteva spoilere minore, şi poate unul-două mijlocii din punct de vedere al importanţei.

 
The Terminator
Regizor: James Cameron
Producător: Gale Anne Hurd
Scenariu: James Cameron, Gale Anne Hurd, William Wisher Jr.
Distribuţie: Arnold Schwarzenegger, Michael Biehn, Linda Hamilton, Paul Winfield, Lance Henriksen, Bess Motta, Earl Boen, Rick Rossovich, Bill Paxton
Coloana sonoră: Brad Fiedel
Cinematografie: Adam Greenberg
Editor: Mark Goldblatt
Distribuit de: Metro Goldwyn Mayer/Orion Pictures
Durata: 108 min.
Data lansării: 26 octombrie 1984
The Terminator este uşor suprinzător prin faptul că îl arată pe James Cameron ca un talent format pe deplin încă de la început, în special considerând că majoritatea regizorilor/compozitorilor/scriitorilor le trebuie ceva timp când îşi încep cariera pentru a-şi găsi stilul specific şi a învăţa ce nu trebuie să facă.

Prima scenă a filmului, aratând ruinele Los Angeles-ului din 2029

Acţiunea din film descrie un viitor distopic al anului 2029, când maşinile au devenit atât de avansate încât au căpătat conştiinţă de sine, şi în urma unui război nuclear încearcă să extermine rasa omenească, dar oamenii sunt la un pas de victorie. Reţeaua de inteligenţă artificială principală, Skynet, trimite un organism cibernetic numit “Terminator”, modelul T-800 (Arnold Schwarzenegger), înapoi în timp în anul 1984 pentru a o ucide pe Sarah Connor (Linda Hamilton), mama conducătorului forţelor umane, John Connor. Forţele omeneşti trimit şi ele un voluntar, Kyle Reese (Michael Biehn), pentru a o proteja. Hăituiţi de Terminator, Kyle şi Sarah se chinuie să supravieţuiască.

Terminatorul, examinând cadavrul lui Ginger

În Terminator regăsim fuziunea SF-acţiune-horror care urma să fie desăvârşită pe Aliens, dar aici balanţa este dezechilibrată în favoarea acţiunii şi horror-ul este mai puţin prezent. Cameron se dovedeşte a fi un talent natural pentru creerea unor scene de acţiune cu impact visceral şi multă energie, şi foloseşte cu rezultate excelente tehnica “quick cut” (trecere bruscă de la perspectiva unei camere de filmat la alta) pentru a face scenele de urmăriri din maşină (“car chases” ar trebui să aibă o traducere simplă…) între Kyle, Sarah şi Terminator de-a dreptul palpitante. În plus, punctul culminant extins, care practic durează cu unele întreruperi de la atacul din motel până când Sarah spune “You’re terminated, fucker!“, este incredibil de intens. Regizorul respectă legile fizicii, spre deosebire de atâţi alţi regizori de filme de acţiune (you know who you are…), şi puţinele explozii din film au loc din motive logice (incinerare, împuşcături) şi proporţia lor este determinată de obiectul care explodează.

Sarah aflând despre uciderea celorlalte două femei numite "Sarah Connor"

Scenele tensionate (aproape exclusiv când Kyle sau Sarah se ascund sau furişează pentru a scăpa de urmărire) trădează o influenţă din Ridley Scott, dar Cameron nu foloseşte prea mult metoda mişcării lente a camerei pentru a arăta împrejurările, fiindcă nu s-ar integra bine cu pasul ameţitor la care se desfăşoară filmul. În schimb, o altă tehnică a lui Scott, folosirea liniştii şi a lipsei de sunet pentru a accentua tensiunea, este folosită în mod repetat.

Cameron primeşte şi puncte în plus fiindcă evită multe din problemele şi contradicţiile în general asociate cu poveştile ce implică călătoria în timp, făcând una chiar plauzibilă. Bine, cade capcană unui alt clişeu asociat cu aceste poveşti, omul din viitor care protejează o femeie din prezent şi ajunge să se îndrăgostească de ea. Dar “love story”-ul dintre Kyle şi Sarah este mânuit într-un mod subtil şi non-enervant.

Kyle povestind lui Sarah despre războiul nuclear, lupta cu Skynet şi Terminator

Structura filmului este solidă, introducând destule “pauze” între scenele de acţiune sau de creare a tensiunii pentru a caracteriza mai bine personajele, şi a include momente de umor ironic sau negru (de exemplu, în scena în care sunt vizibile replicile posibile ale Terminatorului într-o discuţie, şi el răspunde “fuck you, asshole“, sau scena când Sarah se uită entuziasmată prin ce a adus Kyle de la cumpărături, descoperind că sunt materiale explozibile). În film sunt prezenţi trei dintre “regularii” lui Cameron (care apar în multe din filmele sale), Lance Henriksen, Michael Biehn şi Bill Paxton (toţi trei urmau să apară în Aliens). Toţi actorii fac o treabă bună (poate cu excepţia lui Bess Motta, care dă o impresie cam proastă în rolul prietenei lui Sarah, Ginger), dar filmul aparţine fără îndoială lui Schwarzenegger, Hamilton şi Biehn. Biehn primeşte rolul unui soldat care este calm în majoritatea situaţiilor, similar cu Cpl. Hicks din Aliens, şi îl transformă pe Kyle într-un protagonist plauzibil care încearcă să depăşească scepticismul lui Sarah şi al poliţiei (ghiciţi pe care îl invinge?). Linda Hamilton este şi ea credibilă în rolul unei femei de rând care îşi are viaţa întoarsă pe dos în urma a unui lucru care urmează să-l facă în viitor. Transformarea ei înceată dintr-o femeie neputincioasă şi speriată într-una care poate să scape de Terminator este impresionantă (ea devine o Ripley la mâna a doua, şi ăsta e un compliment, în filmul următor). Dar cel mai mare câştig l-a avut Schwarzenegger, în rolul iconic al Terminatorului model T-800. Şi distribuţia aici este genială, fiindcă rolul acesta nu-i taxează prea mult aptitudinile mediocre de actorie: tot ce trebuie să facă Schwarzenegger este să fie ameninţător şi să intimideze pe protagonişti. Rezultatul este un succes, probabil ajutat de faptul că are un corp de atlet şi un accent austriac gros. Filmul este şi sursa citatului său faimos, “I’ll be back“, care aici este pur şi simplu o replică de umor negru, fiind rostită înainte ca Terminator să zdrobească uşa secţiei de poliţie cu o maşină.

Terminatorul căutând pe Sarah şi Kyle într-o fabrică. Observaţi bluescreenul prost?

Coloana sonoră a lui Brad Fiedel este solidă (şi tema principală e memorabilă) dar, sincer, sună cam învechită acum din cauza folosirii constante a unor drum machine-uri şi sintetizatoare care erau foarte răspândite în anii ’80 (care erau o perioadă de atrocitate pentru modă; aparent oamenii îşi făceau coafurile punând un deget în priză şi aplicând gel după aceea, după dovezile din film). Cea mai mare contribuţie o aduce supraveghetorul de efecte speciale Stan Winston, care este responsabil pentru aparenţa robotică a Terminatorului după ce o explozie masivă îi topeşte exteriorul omenesc. Problema este, unele scene utilizează procedeul de “bluescreen”, prin care o scenă este înregistrată şi supraimpusă peste un fundal înregistrat dinainte. În acest caz tehnologia are o limită: aproape tot timpul este un contrast mare între ce este în prim plan, care arată normal, şi fundalul, care arată plat şi lipsit de detalii. Efectul este atât de uşor de observat încât strică iluzia (screenshot-urile par normale, dar aşteptaţi să vedeţi în mişcare…), dar Terminator beneficiază de faptul că audienţa este destul de afundată în film şi este prea ocupată întrebându-se cum o să scape Sarah şi Kyle pentru a trece peste această problemă.

În ciuda unor elemente mai învechite (moda, coloana sonoră), The Terminator rămâne un film impresionant de acţiune care nu şi-a pierdut impactul după un sfert de secol.

Terminator 2: Judgement Day
Regizor: James Cameron
Producător: James Cameron, Stephanie Austin, B.J. Rack, Gale Anne Hurd, Mario Kassar
Scenariu: James Cameron, William Wisher Jr.
Distribuţie: Arnold Schwarzenegger, Linda Hamilton, Edward Furlong, Robert Patrick, Earl Boen, Joe Morton, S. Epatha Merkerson, Castulo Guerra , Jenette Goldstein, Michael Biehn
Coloana sonoră: Brad Fiedel
Cinematografie: Adam Greenberg
Editor: Conrad Buff, Mark Goldblatt, Richard A. Harris, Dody Dorn
Distribuit de: Tri-Star Pictures/Carolco Pictures/Guild Film Distribution
Durata: 137 min. (ediţia teatrală), 154 min. (ediţia specială)
Data lansării: 3 iulie 1991
The Terminator era un film destul de modest, cu un scenariu restrâns. În Terminator 2: Judgement Day, Cameron aplică lecţia pe care a învăţat-o din Aliens, creând o altă continuare extraordinară ce depăşeşte cu mult filmul original.

John Connor discutând cu Terminatorul T-800 (observaţi tricoul cu Public Enemy?)

Au trecut câţiva ani (exact câţi e greu de spus) de la evenimentele din Terminator. Sarah Connor (Hamilton) a fost arestată şi trimisă în spitalul mintal Pescadero, sub supravegherea lui Dr. Silverman din filmul anterior (Boen). John Connor (Furlong) a acumulat un cazier, şi acum este în custodia familiei Voight. Skynet trimite un nou model de Terminator, modelul T-1000 (Patrick) pentru a încerca încă odată să scape de John. În schimb, John îl reprogramează în viitor pe Terminatorul model T-800 (Schwarzenegger) şi-l trimite înapoi în timp pentru a-l proteja. În curând, Sarah, John şi T-800 încearcă să supravieţuiască hărţuielii lui T-1000, iar odată ce află că responsabilul pentru crearea Skynet urmează să fie programatorul Miles Dyson (Morton), născocesc un plan pentru a se salva definitiv de războiul care urmează să vină.

John Connor, Sarah Connor şi Terminatorul evadând din sediul Cyberdyne

Exact cum a făcut pentru Aliens, Cameron îşi face datoria de a crea o urmare excelentă luând cele mai bune elemente ale originalului şi amplificându-le masiv. În primul rând, el exclude elementele de horror regăsite pe alocuri în Terminator şi Aliens, concentrându-se exclusiv pe o fuziune SF/acţiune. Şi rezultatele sunt remarcabile, filmul practic apucând audienţa de gât de la început şi nelăsându-se pe tot parcursul celor 2 ore 30 minute. În particular se disting scenele de acţiune, care sunt mai intense, mai energetice, mai viscerale şi mai palpitante decât cele din primul film. Urmăririle de maşină sunt mai dese şi mai captivante, exploziile sunt mai mari dar tot în limitele legilor fizicii, confruntările îţi taie respiraţia, şi punctul culminant extins (durând de la distrugerea sediului Cyberdyne până la confruntarea finală din turnătorie) este absolut epuizant. Cameron nu cruţă nici un efort sau vreo economie pentru a crea o experienţă absolut incredibilă, iar unele din scene au devenit pe drept faimoase (în special scena în care T-1000 este cuprins de azot lichid şi se topeşte, apoi se reasamblează de la sine).

T-800 examinând rezultatul unei confruntări cu poliţia (ce alt film ar avea o scenă din asta?)

Terminator 2: Judgement Day continuă tradiţia lui Aliens de a include personaje cu care simpatizăm şi o eroină puternică, dar din punct de vedere intelectual este mai inteligent şi mai interesant, de fapt aproape filozofic, comparat cu The Terminator. O problemă constantă care o ridică filmul se referă la viitor: este pre-determinat şi oamenii doar acţionează conform unui scenariu pre-stabilit, sau avem liberul arbitru şi îl putem schimba? Filmul se înclină mai mult spre ultima parte, rezumată cel mai bine prin citatul care John Connor îl transmite lui Sarah din viitor: “The future’s not set. There’s no fate but what we make for ourselves“. Filmul este foarte cinic la adresa cercetărilor din domeniul inteligenţei artificiale, reflectat în replica acidă a lui Sarah când Miles protestează că nu ştia ce va urma: “How are you supposed to know? Fucking men like you built the hydrogen bomb. Men like you thought it up“. Dar cel mai memorabil aspect al filmului se referă la modelul T-800 care învaţă cum să fie uman, cu ajutorul lui John Connor. Iniţial aceste încercări sunt surse de comedie subtilă (în special când John îl învaţă cum să vorbească “normal”), dar acest detaliu devine central dincolo de jumătatea filmului, când scopul protagoniştilor devine să salveze lumea fără să omoare pe cineva. Puteţi numi vreun alt film de acţiune cu un mesaj atât de subversiv în centru? Nu? Ştiam eu. În plus, preocuparea lui Cameron pentru război nuclear regăsită şi în Terminator şi Aliens este desăvârşită în film prin incluziunea unei scene realiste şi înfiorătoare care arată coşmarul lui Sarah în care Los Angeles-ul este distrus de o bombă nucleară.

Dacă structura lui Terminator era solidă, Terminator 2 are o structură impecabilă, trecând de la o scenă la alta în mod logic şi făcând tranziţiile între scene de acţiune-scene calme-scene tensionate într-un mod natural.

Terminatorul povestind lui Dyson ce urma să se întâmple. Stânga la dreapta: Sarah Connor, John Connor, Tarissa Dyson, Miles Dyson, Terminator

Personajele au trecut prin schimbări mari în acest film. T-800, fost antagonist, acum devine un protagonist care îl protejează şi dezvoltă o relaţie strânsă cu John Connor. Schwarzenegger este mai interesant în acest rol din cauza intrigii secundare despre încercarea sa de a învăţa cum să fie mai uman, până la sfârşit câştigând încrederea lui John şi Sarah. Sarah a devenit mai dură şi tenace în timpul incarcerării în Pescadero, dar conflictul cu Terminator a lăsat-o mai paranoică şi aproape psihotică, necesitând o adaptare. Din fericire, odată ce se adaptează devine şi ea o eroină impresionantă în stilul lui Ellen Ripley, chiar una din puţinele care se poate măsura cu cea mai bună eroină din istoria filmelor, un rol pe care Linda Hamilton îl mânuieşte cu uşurinţă, făcând o treabă impresionantă exprimând trecerea de la paranoie în privinţa Terminatorului la încredere deplină. Furlong este credibil în rolul unui adolescent care devine o figură centrală a cărui supravieţuire este importantă pentru viitor, iar relaţia între Sarah şi John este emoţionantă, la fel de bună ca cea între Ripley şi Newt (singura diferenţă este că Sarah este mama lui John). Relaţia strânsă ce se naşte între Sarah, John şi T-800 este exact factorul ce face finalul atât de devastator. Robert Patrick este excelent şi impunător în rolul Terminatorului model T-1000, un model avansat făcut din metal lichid ce poate să imite aparenţa oricărui lucru cu care intră în contact.

T-1000 după ce a fost împuşcat de către T-800 în spitalul Pescadero

Filmul a reprezentat un progres masiv în domeniul efectelor speciale, realizate cu colaborarea Industrial Light & Magic (ştiţi, firma înfiinţată de George Lucas pentru a realiza efectele din Star Wars) şi Stan Winston. În primul rând, a dispărut problema bluescreen-ului ce apărea uneori în primul film. În al doilea rând, Terminator 2 reprezintă primul film care a integrat pe deplin efectele generate pe calculator cu scene deja filmate într-un mod natural şi plauzibil pentru a crea T-1000, cu rezultate splendide. Toate transformările care au loc în film nu arată deloc artificiale, iar aceste efecte uimitoare amplifică caracterul ameninţător al lui T-1000. Din punct de vedere tehnic, filmul este impecabil. Coloana sonoră realizată de Brad Fiedel este şi ea o îmbunătăţire, lipsindu-i elementele învechite de anterior şi având un caracter mai dramatic, mai epic. Filmul foloseşte şi două piese de rock cu efect memorabil, “Bad to the Bone” de George Thorogood & the Destroyers în scena de început unde T-800 obţine hainele, arma şi motocicleta, şi “You Could Be Mine” de Guns N’ Roses în prima scenă în care apare John Connor.

Terminator 2: Judgement Day este un film spectaculos şi copleşitor prin calitatea sa, reţinut la doar câţiva centimetri sub Aliens pur şi simplu fiindcă Aliens avea un scenariu mai amplu. Dar nu contează, fiindcă Terminator 2 şi Aliens sunt filme absolut clasice de acţiune/SF, filme care dovedesc că se poate face un film de acţiune cu un scenariu inteligent, poveste memorabilă, personaje tridimensionale, elemente neaşteptate şi efecte speciale incredibile.

Notă: amândouă analizele sunt făcute pe baza ediţiilor speciale ale filmelor (OK, nu sunt foarte sigur dacă m-am uitat la versiunea teatrală sau specială de la “The Terminator”).