05.Apr.2009 / Uncategorized / 1,484 vizualizări /
Filme clasice revizitate: Alien, Aliens
Încă din copilărie, am fost un fan al genului science-fiction, în special filmele din acest gen. Am crescut cu cele trei serii principale, sfânta treime a filmelor SF: Star Wars, Alien şi Star Trek.
Star Wars şi Star Trek sunt destul de cunoscute de mai toată lumea, dar recent am revăzut seria Alien şi m-am gândit să încerc o retrospectivă. Sper că o să pot face dreptate acestor filme în stilul meu incoerent, excesiv de complicat şi supraentuziasmat.
Am încercat cât am putut să le minimizez, dar există câteva spoilere minore, în special în review-ul pentru Aliens. Aţi fost avertizaţi.
Regizor: Ridley Scott
Producător: Walter Hill şi David Giler (Brandywine Productions)
Scenariu: Dan O’Bannon, Walter Hill şi David Giler, după o poveste de Dan O’Bannon şi Ron Shusset
Distribuţie: Tom Skerritt, Sigourney Weaver, Veronica Cartwright, Harry Dean Stanton, John Hurt, Ian Holm, Yaphet Kotto
Coloană sonoră: Jerry Goldsmith
Cinematografie: Derek Vanlint
Editor: Terry Rawlings
Distribuit de: 20th Century Fox
Durata: 119 minute
Data lansării: 25 mai 1979
Alien a fost o apariţie radicală pe scena filmelor science fiction de la sfârşitul anilor ’70: spre deosebire de filme mai optimiste (Close Encounters of the Third Kind) sau epice (Star Wars IV: A New Hope), Alien e practic un film de horror pe un fundal de SF, una din cele mai de succes fuziuni între cele două genuri de film.
Echipajul navei. Stânga la dreapta: Brett (în afara ecranului), Lt. Ripley, Lambert, Cpt. Dallas, Parker.
Subiectul vine cam aşa: într-un viitor nespecificat precis, nava comercială Nostromo şi echipajul ei de şapte din serviciul conglomeratului masiv Weyland-Yutani sunt în drum spre Pământ după încheierea misiunii lor. Calculatorul de bord (MU-THR-182, “Mother”) le întrerupe somnul criogenic (“hypersleep”) deoarece a interceptat un semnal de pericol originând dintr-o planetă nelocuită, LV-426. Echipajul investighează dar nu găsesc nimic, iar unul din membri este infectat de un parazit extraterestru (titularul “alien”). Echipajul se luptă pe viaţă şi moarte cu intrusul.
Interiorul navei.
Regizia fermă şi prudentă a lui Ridley Scott este factorul principal în succesul filmului. El realizează o gradare a intensităţii şi tensiunii, începând filmul într-un mod banal dar escalând pericolul până la culmi incredibile până la sfârşitul frenetic. În acest scop el foloseşte metodele sale caracteristice, alternând între secvenţe filmate cu o cameră fixă sau secvenţe mai lungi de tip “tracking shots”, cu o cameră mobilă ce se mişcă la un pas redus (precum la începutul filmului, când prezintă interiorul navei Nostromo şi echipajul ei). Din cauza tensiunii aproape constante, scenele “de surprindere” au un efect practic terifiant. Aceste scene includ cea mai faimoasă secvenţă a filmului (ultima cină a echipajului) şi alte surprize (prea multe de numărat), dar e aproape ironic faptul că cea mai devastatoare scenă, când Ripley descoperă adevărul despre extraterestru, este înscenată într-un mod simplu, practic minimalizat. În scopul creării acestei tensiuni contribuie atât coloana sonoră a lui Jerry Goldsmith (bazată pe leitmotive simple dar efective şi viori disonante), cât şi momente lipsite de sunet (scena din laboratorul medical, prima oară când echipajul caută extraterestrul).
Scott înţelege perfect şi celălalt factor important care determină succesul unui film, personajele memorabile şi realiste. Spre deosebire de filmele horror diluate de astăzi, unde principalul interes reprezintă cum vor fi omorâte/torturate/mutilate nişte schiţe duodimensionale, toţi membrii echipajului au personalităţi distincte şi diverse: relaxatul Cpt. Dallas (Skerritt), încordata Lambert (Cartwright), enigmaticul Ash (Holm), muncitorii simpli Brett (Stanton) şi Parker (Kotto), sarcasticul Kane (Hurt), şi Lt. Ripley (Weaver), cea mai dură şi inteligentă membră a echipajului. Ei sunt credibili drept oameni obişnuiţi înfuntaţi cu un pericol necunoscut, iar caracterul lor simpatetic amplifică impactul înspăimântător al filmului.
Ripley în timpul unei confruntări cu extraterestrul
Nu putem trece cu vederea contribuţiile designerului Michael Seymour, care e responsabil pentru mediul claustrofobic şi întunecat al navei, şi artistul elveţian H.R. Giger, designerul memorabilului Alien (interpretat efectiv de Bolaji Badejo), una din cele mai înfricoşătoare şi dezgustătoare creaturi extraterestre din istoria cinematografiei. Scott face decizia înţeleaptă de a menţine monstrul ascuns în întuneric pentru majoritatea filmului, înţelegând că monştrii din întuneric sunt mult mai ameninţători şi terifianţi decât cei de la lumina zilei. De asemenea, aflăm că există două tipuri de extratereştri în funcţie de ciclul reproductiv: facehuggers şi chestbursters. Şi vă asigur, sunt la fel de scârboşi precum numele lor, o sursă excelentă de coşmare.
Alien este un film splendid de horror care nu şi-a pierdut efectul chiar şi după 30 de ani. Nu vreau să implic din greşeală că e slab în vreun fel, dar continuarea sa este mult mai bună.
Regizor: James Cameron
Producător: Gale Anne Hurd, Walter Hill, David Giler
Scenariu: James Cameron
Distribuţie: Sigourney Weaver, Michael Biehn, Lance Henriksen, Carrie Henn, Bill Paxton, William Hope, Al Matthews, Jenette Goldstein, Paul Reiser
Coloană sonoră: James Horner
Cinematografie:Â Adrian Biddle
Editor: Ray Lovejoy
Distribuit de: 20th Century Fox
Durata: 137 minute (ediţia teatrală), 154 minute (ediţia specială)
Data lansării: 18 iulie 1986
Dacă ar exista vreodată un manual pentru regizori despre cum să faci o continuare care este mai bună decât filmul original, Aliens ar reprezenta lecţia referitoare la continuări incredibile. Regizorul James Cameron (The Terminator) a preluat esenţa primului film dar a desăvârşit-o într-un mod de o calitate şi memorabilitate ce fac Alien să arate ca un joc de copii.
Ripley în spital, recuperând în urma unui hypersleep extins
Au trecut 57 de ani de la evenimentele din Alien. Lt. Ellen Ripley a fost preluată de o navă de salvare după ce a petrecut întreaga perioadă plutind în spaţiu. Între timp, LV-426 a fost colonizată de vreo 20 de ani, şi acum colonia principală Hadley’s Hope numără 158 locuitori. Curând, locuitorii dau şi ei peste extratereştri (care acum primesc numele ştiinţific de xenomorph), cu rezultate previzibil de dezastruoase. Ripley acompaniază un detaşament de Colonial Marines (puşcaşi marini coloniali; e imposibil de tradus ca lumea) trimişi să investigheze, şi restul vine de la sine.
Capsulele de hypersleep de pe nava Sulaco
James Cameron menţine orientarea horror-SF din Alien, dar adaugă o doză masivă de acţiune, rezultatul fiind un hibrid total reuşit între horror şi un film de acţiune. Secretul succesului filmului este în primul rând faptul că operează la o scală mult mai mare, insuflând poveştii un caracter mai epic, mai puternic decât scenariul restrâns de pe Nostromo pur şi simplu fiindcă mai mult e în pericol decât un singur echipaj de pe o navă, fapt evidenţiat de motto-ul filmului: “THIS TIME IT’S WAR”. În al doilea rând, factorul esenţial în succesul filmului este talentul şi experienţa lui Cameron, care este un regizor destul de experimentat încât să trateze cu uşurinţă schimbările subtile între scene de horror, scene de acţiune şi scene calme, dar are şi un simţ al şaselea în domeniul disciplinei, niciodată rămânând într-o stare mai mult decât e necesar şi făcând toate schimbările şi gradările poveştii într-un mod natural. Rezultatul este un film care ţine audienţa cu sufletul la gură.
Secvenţele de horror sunt pline de tensiune apăsătoare şi preiau elemente stilistice de la Ridley Scott (inclusiv “tracking shot”-ul ce ne prezintă nava Sulaco şi echipajul ei şi camerele fixe), dar de data aceasta rezultatele sunt mult mai bune fiindcă xenomorphii sunt multiplicaţi, şi îi putem vedea în întreaga lor glorie scârboasă. Facehuggers şi chestbursters apar în doar o scenă fiecare, restul filmului fiind plin de xenomorphi maturi şi impozanţi. Cameron aduce şi propria contribuţie arătându-ne conclusiv ce se întâmplă cu oamenii capturaţi de xenomorphi (nu este o privelişte frumoasă) şi introducându-ne aşa-numita Alien Queen (“regina extraterestră”), sursa ouălor de xenomorphi văzute în Alien. Aceasta este practic singura explicaţie logică pentru biologia şi originea lor, ca să nu mai vorbim de faptul că reprezintă un inamic perfect.
Protagoniştii plănuind apărarea de xenomorphi. Stânga la dreapta: Newt, Cpl. Hicks, Lt. Ripley, Pvt. Hudson, Burke, Pvt. Vasquez
Tensiunea omniprezentă şi secvenţele foarte reuşite de horror prin simbioză dau un efect amplificat secvenţelor de acţiune. Încă din Terminator regizorul a dovedit un talent deosebit pentru secvenţe de acţiune bine realizate şi cu un caracter urgent, iar cu ajutorul premizelor poveştii din Aliens, rezultatele sunt viscerale. Confruntarea iniţială a trupelor cu xenomorphii este palpitantă din cauza confuziei şi fricii care o simt soldaţii faţă în faţă cu o specie care se dovedeşte mai puternică decât iniţial anticipat. Deşi ei se adaptează destul de bine la situaţie după aceasta, restul secvenţelor de acţiune sunt la fel de încordate din cauza avantajului numeric zdrobitor al xenomorphilor. Regizorul furişează şi un mesaj subversiv în contextul orientării pline de acţiune a filmului, printr-o paralelă evidentă a poveştii cu războiul din Vietnam şi satiră la adresa atitudinii agresive americane în politica externă.
Scenele mai calme din film au un rol similar cu părţile lente dintr-un montagne russe, furnizând răgazuri temporare de la frică sau acţiune, dezvoltând personajele principale şi având momente reuşite de umor negru şi sarcastic ce balansează caracterul altfel sombru al filmului. Aliens are un set de personaje la fel de memorabile ca cele din Alien, toţi fiind la fel de bine caracterizaţi şi diverşi. Astfel, avem în echipa militară pe Lt. Gorman (Hope), comandantul lipsit de experienţă al echipei, liniştitul Cpl. Hicks (Biehn), sarcasticul Hudson (Paxton), androidul Bishop (Henriksen), ofiţerul senior al echipei Sgt. Apone (Matthews) şi dura Pvt. Vasquez (Goldstein). Cu ei vine şi reprezentantul companiei Weyland-Yutani Carter Burke (Reiser), care tinde să susţină interesele companiei în orice situaţie, şi mai târziu Rebecca “Newt” Jorden (Henn), o fetiţă care a supravieţuit masacrului.
Toţi actorii fac o treabă superbă în rolurile lor respective, toate interacţiunile între ei fiind complet naturale, de la camaraderia între soldaţi până la legăturile strânse între Ripley, Newt şi Hicks. Dar filmul aparţine incontestabil lui Sigourney Weaver, care are cea mai bună performanţă din cariera ei în rolul lui Ellen Ripley. Ea organizează apărarea după retragerea panicată şi îndeplineşte practic rolul de lider al echipei. Pe parcurs dă dovadă de inteligenţă, curaj, rezistenţă şi tenacitate morală absolut remarcabile, îndeplinind fapte de eroism distins în ultima parte a filmului când îşi riscă viaţa pentru a confrunta regina extraterestră. Şi în plus, relaţia sa maternă cu traumatizata Newt este impresionantă şi înduioşătoare. Pe scurt, Aliens este filmul care a transformat-o pe Ripley dintr-un personaj obişnuit luptându-se pentru supravieţuire într-o eroină extraordinară, probabil cea mai bună eroină din istoria filmelor, la nivelul căruia de-abia se pot ridica altele.
O contribuţie importantă la film pe lângă poveste, regizie şi actorie o reprezintă coloana sonoră şi efectele speciale. Coloana sonoră a lui James Horner alternează între imitaţii ale coloanei din Alien ce sunt la fel de ameninţătoare şi piese discordante cu un caracter aproape militar. Efectele speciale create de Stan Winston sunt excelente, memorabile şi au un impact visceral fiindcă sunt realizate complet cu modele în miniatură, costume, machiaj şi efecte animatronice, dar arată mult mai bine în ansamblu decât efectele speciale realizate pe calculator. Pentru efectele speciale superlative realizate în acest film Winston a primit un premiu Oscar.
Aliens este un succes masiv, un hibrid perfect horror-action-SF cu o poveste impozantă, personaje memorabile, structură logică, creaturi extraterestre formidabile, efecte speciale excelente, replici ce pot fi citate de acum până la infinit şi cea mai bună eroină din istoria filmelor. Capodopera lui James Cameron, Aliens este un film absolut extraordinar, un clasic în genul science fiction, care depăşeşte copleşitor filmul original în practic orice domeniu.
Ambele filme sunt recomandate atât fanilor horror/action/SF cât şi oamenilor de rând, în special al doilea, care este mai puţin film şi mai mult o experienţă incredibilă.
Nota finală: versiunea definitivă a lui “Alien” este cea teatrală de 119 minute (evitaţi aşa-numitul “Director’s Cut”), iar versiunea definitivă a lui “Aliens” este ediţia specială de 154 minute (puteţi urmări cea teatrală, dar scenele în plus din ediţia specială fac filmul mai impresionant).
frumos scris – de mentionat ca Michael Biehn a jucat si in The Terminator, iar Lance Henriksen era sa ii fure rolul lui Arnold Schwarzenegger, fiind propus initial pt rolul robotului ucigas – o alta eroina este si Sarah Connor care dintr-o femeie speriata si timida reuseste sa tina piept si sa distruga androidul trimis din viitor
celelalte serii Alien nu ti-au placut?
Nu. Deloc. Ca să folosesc o analogie mai trasă de păr:
Alien = începutul; seria se află în faţa unui munte înalt.
Aliens = seria ajunge în vârful muntelui înalt.
Alien 3 = studioul omoară seria aruncând-o din vârful muntelui.
Alien Ressurection = studioul urinează pe cadavrul seriei.
Iar filmele AVP sunt atât de ORIBILE încât n-am reuşit să mai uit complet la vreunul.
În al doilea rând: don’t worry, o să mă apuc şi de cele două filme Terminator mai târziu. Vroiam să menţionez că Biehn, Henriksen şi Paxton sunt “regulari” de-ai lui Cameron, dar ocupa deja articolul prea mult spaţiu.
Am vazut “Aliens” la cinema prin ’94, eram clasa doua si incepuse Romania Film sa aduca filmele mari pe care le pierduseram inainte de ’89. A ramas pentru mine filmul suprem care ma va urmarii toata viata. “Alien” l-am vazut mai tarziu la TV, si am inceput sa fac legatura. Am cautat absolut totul despre ele, atat cat imi permitea varsta. Cand a aparut si “Alien 3″ (din ce-mi aduc eu aminte Romania Film a achizitionat toate cele 3 filme in decursul unui an), am ramas usor deceptionat, nu neaparat pentru ca Ripley moare la sfarsitul filmului, ci pentru ca nu mai are aceeasi “viteza”, iar la capitolul efecte speciale, a cam lasat de dorit. Cele trei filme sunt inca la mine in calculator, la loc de cinste, cu tot cu director’s cut-uri, si aici as adauga ceva.
Cred ca totusi seria ar fi trebuit sa se opreasca la partea a treia.
Variantele threatrical release sunt mult mai bune decat variantele extinse, cu exceptia “Alien 3″, care chiar e peste varianta lansata in 1992.
Mi-a placut articolul, un SF-ist adevarat se cunoaste, si poate intr-o data viitoare sa se discute si despre “Blade Runner” si “2010″ (ca o gluma, se pare ca filmele bune in anii ’80 apareau din doi in doi ani), si poate de seria “Mad Max”, care la vremea lui, arata un viitor probabil, in substraturi aparand oarecum si Razboiul Rece.
Daca cineva e interesat mai mult de science-fiction, las adresa mea, si poate la un moment dat cineva va veni cu o idee pentru un fanclub, cu intruniri si discutii.
Va salut pe toti, Emi
Well, okay, mie îmi place versiunea extinsă de la Aliens pentru că are mai multe detalii dar nu strică pasul filmului. Cea de la Alien e cu totul alt film şi nu mi-a plăcut. Şi urăsc Alien 3, deci nu mă bag în versiunea aia extinsă.
PS: Am vorbit despre Blade Runner. Nu ştiu dacă am făcut-o la fel de bine ca Aliens, dar hei. Am încercat. :D